Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Mihai Ţopescu şi lecţia sa de anatomie a sticlei

        de Cătălin Davidescu

Am început să ne obişnuim cu ideea, foarte bună, de altfel, că, o dată la doi ani, în aprilie, în perioada festivalului Shakespeare, la Craiova, avem şi o expoziţie Mihai Ţopescu. Găzduită la Muzeul de Artă, în salonul francez, ca şi precedenta, ea este parte integrantă a acestui eveniment internaţional care, teoretic, ar trebui să mai scoata urbea din starea ei balcanică, ceea ce se şi întâmplă.

Deşi cuprinsă în seria evenimentelor oficiale ale festivalului, expozitiile personale ale lui Mihai Ţopescu (nici cea de acum doi ani, nici aceasta) nu sunt legate tematic de festival. Actuala expoziţie a artistului, intitulată Anatomia sticlei este construită pe ideea unei replici a celebrei lucrări a lui Rembrandt, Lecţia de anatomie. Pornind de aici, Mihai Ţopescu realizează împreună cu regizorul Cristian Bogdan Drăgan un film artistic unde, artist şi regizor ne relevă misterele cuprinse în „corpul” sticlei surprinzând cu rafinată sensibilitate momentul facerii. Într-un scenariu expresiv, cu artistul în rol principal şi ucenicii săi, sticlari, în jurul său, Mihai Ţopescu îşi creaz㠄în direct” obiectele, regizorului revenindu-i rolul de a surprinde şi potenţa artistic tocmai aceste momente inefabile ale creaţiei. Este un scenariu greu unde Cristian Bogdan Drăgan a demonstrat că a înţeles în profunzime demersul creator reuşind să surprindă cu expresivitate şi coerenţă parcursul artistic al acestei experienţe unice şi irepetabile pe care îl reprezintă momentul creaţiei. Dinamismul imaginilor surprinse cu multă acuitate de cameramanul Alin Dijmărescu, trimiterile repetate la disecţia corpului uman în paralel cu ce-a pe care Mihai Ţopescu o face în corpul sticlei, racursiurile, fireşti de altfel, la incandescenţa purificatoare a cuptorului unde acest Hefaistos al zilelor noastre îşi „coace” opera fac din acest film de Autori, un moment de privilegiată creaţie. Pentru a fi cârcotaşi, poate i-am putea reproşa unele lungimi şi o linie sonoră previzibilă, care nu are aceeaşi forţa şi capacitate de a ne surprinde ca cea a imaginilor.

Acest scurt metraj însoţeşte de fapt expoziţia, în care putem recunoaşte piese pe care artistul le-a creat cu ocazia filmului. Avem astfel ocazia să vedem 22 de lucrări, care completează în mod fericit universul său artistic.

Mihai Ţopescu evoluează de mai mult timp într-un spaţiu contemporan unde sticla cobitează cu obiectul, cu performance-ul, aşa cum am menţionat, cu filmul, încercând astfel să democratizeze graniţele unui domeniu destul de rigid şi, prin natura lui, conservator. Aş identifica, în acest sens, două dintre liniile de forţă ce îi marchează acum universul. Una dintre acestea ar fi, la nivel conceptual, implicarea acestui gen de artă în cotidian. Deşi este atipic un asemenea demers, artistul crează, în sticlă, uneori combinată cu lemnul, personaje inspirate din realitatea noastră imediată care fac trimiteri mai mult sau mai puţin acuzate la viaţa noastră de zi cu zi. Caracterul epic, atât de atipic sticlei, constituie încercarea deliberată a artistului de a înfrânge şabloane de gândire precum acela că sticla are un rol eminamente decorativ sau, mai nou, într-o zonă de expresivitate simbolistă nicidecum însă în aceea a realităţii comune, adică prozaice.

O altă particularitate a lumii sale, pe care am dori să o reliefăm, tot datorită elementului atipic pe care îl conţine este încercareasa tot mai accentuată de la o expoziţie la alta de a investi sticla cu o plasticitate proprie picturii sau graficii. Acest lucru este cel mai evident în ultima sa manifestare unde obiectele sale sunt portrete şi compoziţii , lucrate cromatic şi grafic în “carnea” sticlei, cu o acurateţe şi o forţa de expresie egală cu cea obţinută pe un suport tradiţional, specific acestor tehnici.

Neobosit iscoditor al domeniului său predilect de activitate- sticla, Mihai Ţopescu reuşeşte şi în această ultimă expoziţie personală să-şi particularizeze discursul, implicit tehnica pentru a ne oferi o “mostr㔠de bună contemporaneitate artistică.

Nr. 05/2010
Situaţia Casei Monteoru
de Nicolae Manolescu

Lecturi la Institutul Blecher
de Gabriela Gheorghişor

Conferinţe la TRADEM
de Gabriela Ghoergişor

Revista revistelor
de Gabriela Gheorgişor

Lecturi publice
de Jean Băileşteanu

Din Jurnal (1998)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (3)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
e Gabriel Chifu

Modele morale (2)
de Adrian Popescu

O fi sau n-o fi, aceasta e întrebarea
de Nicolae Prelipceanu

Penitenţă
de Nichita Danilov

Cîmpul minat al poeziei lui Mircea Petean
de Dumitru Chioaru

„Marele eşec” sau contradicţia lui Marino
de Constantin de M. Popa

Primii paşi ai frontierologiei româneşti
de Gabriela Gheorghişor

La porţile Orientului
de Daniela Firescu

În ordinea sentimentelor
de Florea Miu

Istoria a trecut şi pe la Satu-Mare
de Ştefan Vlăduţescu

Daimonul lui Ioan Matiuţ
de Gheorghe Mocuţa

Mistica sterilităţii
de Paul Aretzu

Poezii
de Miron Kiropol

Articolul 96 (fragment)
de Horia Gârbea

Obscuritatea pactului cu lumina, în poezia lui Eugen Bunaru
de Mircea Bârsilă

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Poeme
de Toma Grigorie

Fenomenul Katyn n-a avut loc...
de Ionel Buşe

„Nu îl cunosc pe acest om!” (II)
de Ion Militaru

În căutarea celuilalt
de Gheorghe Dănişor

Poeme
de Petre Got

Poeme
de Anghel Gâdea

Viaţa unui artist
de Antonia Areţu

Poezie şi natură originară
de Florin Caragiu

Mihai Ţopescu şi lecţia sa de anatomie a sticlei
de Cătălin Davidescu

Viziuni, enigme, controverse
de Romulus Preda

Duhovnicia muzicii
de Luiza Barcan

Sala de aşteptare
de Nicolae Radu

Japonia: ritualuri de sfârşit şi început de an (III)
de Ruxandra Mărginean Kohno

© 2007 Revista Ramuri