Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Revista revistelor

        de Gabriela Gheorghişor

În nr. 5-6 / 2010, Viaţa Românească ne propune „vechi poeme de mircea ivănescu“, din anii ’70, „aproape sigur“ inedite, după mărturisirea acestuia. Sunt câteva sonete „rănite“, despre mopete, „bunul său prieten, poetul/ i drăgănoiu“ şi celălalt prieten, „baby loo/bekatzenbach-liniuţă-bobowski“, toţi trei aflaţi, alternativ, „pe patul de suferinţă“. Un text inedit, al lui Mircea Eliade – o povestire „auroral㓠cu subiect indian, Cum a murit Ri, copilul sfânt –, ne oferă şi Liviu Bordaş, text obţinut de la profesorul Mac Ricketts, care, la rândul său, îl căpătase, în deceniul al nouălea, de la Mircea Handoca. Nicolae Prelipceanu scrie, dezamăgit şi sceptic, despre „Arta de unică folosinţă“: „Iar dacă arta proletcultistă era una de consum, în ciuda faptului că partidul lupta din răsputeri împotriva societăţii consumiste dar asta numai când era vorba de marfă, nici arta de azi nu e departe de acest rol, dacă nu cumva şi l-o fi asumat cu voluptate şi convingerea că e pe drumul cel bun. Arta de văzut, consumat şi uitat, cam aşa s-ar putea defini în puţine cuvinte acest tip de artă. Mai produce vreun artist pentru, să nu spun eternitate că e prea mult, dar pentru mai târziu? Grea întrebare, greu de dat un răspuns. Sigur că aceia care nu vor să se vadă tot timpul în primplanurile zilei pot fi suspectaţi că lucrează pentru viitorime. Dar există vreo posteritate? Mai există aşa ceva?“. Şi o concluzie extrem de amară: „Mai că-mi vine să spun, după ce observasem că aceia care au reuşit în regimul trecut reuşesc şi în cel prezent, că aceia care reuşesc acum ar fi reuşit şi în celălalt“. În virtutea conformismului, fireşte, fie el politic sau popular. Dumitru Radu Popa evocă figura bunicului său, Gr. T. Popa, bursier Rockefeller, savantul care, în vremuri normale, ar fi putut lua Premiul Nobel, în baza descoperirii sistemului port-hipofizar (l-a obţinut, în 1974, elevul său, Palade). Dar cine a fost Gr. T. Popa? „Într-un cuvânt, a fost un om adevărat aflat la răspântia istoriei, între două teribile dictaturi, un gânditor profund, cu o genă etică şi morală care nu cunoştea compromisul, dimpotrivă, îl denunţa unde îl identifica, netezindu-şi astfel senin drumul spre martiriu şi moarte. Împăcat cu el şi cu lumea, nepătat şi trăgând un tragic semnal de alarmă asupra celor două isme distrugătoare ale secolului XX: fascismul şi comunismul“. Ion Bogdan Lefter aminteşte probleme „De-ale cărţilor, sub comunism“, iar Nicolae Stan prezintă un „Proiect de sferă publică spectrală contemporană“, plecând de la sloganurile vieţii publice din ultimii 20 de ani: „Acum nu e momentul!“, „M-au învins structurile“, „Proprietatea privată e un moft“, „Şcoala românească dă prea mulţi filosofi şi prea puţini tinichigii!“, „Noi muncim, nu gândim!“ ş.a. Vă sună cunoscut, nu-i aşa? Foarte interesantă este şi ancheta despre proiectele (extra)literare ale scriitorilor, la care răspund Adrian Alui Gheorghe – cu o frază citabilă: „Foamea de cultură a românului e mare, numai că setea de vodkă (plus variante) o depăşeşte“ –, Liviu Antonesei, Linda Maria Baros, Nicolae Coande, Dumitru Augustin Doman, Marian Ilea, Anca Mizumschi, Radu Ulmeanu. Eseuri, cronici, poeme de Diana Corcan şi Dan Iancu, proză de Bogdan O. Popescu întregesc sumarul bogat şi divers al unei reviste cu tradiţie şi de bună calitate.

În nr. 7 / 2010 al revistei Scrisul Românesc, Florea Firan îi realizează un portret scriitoricesc lui Dumitru Radu Popescu, în semn de „omagiu la împlinirea vârstei de 75 de ani şi a peste jumătate de secol de activitate literară prodigioasă şi mereu înnoitoare“. Gabriel Coşoveanu comentează Visul lui Machiavelli. 150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis de Adrian Cioroianu, care „prin vârstă, temperament şi background cultural, (…) nu doreşte să fie, nu poate fi autorul unor tratate mumificante, ci cronicarul par excellence al unor momente vii, cu o coajă anecdotică şi miez de a cărui consistenţă nu
s-ar plânge niciun politolog sau specialist în mentalităţi“: „Dens în referinţe care denotă şi intimitatea cu Şcoala de la Annales, dar şi subtila apropriere a hermeneuticii de rit clasic, Visul lui Machiavelli navighează între antici şi moderni, între Bucureşti, Craiova, Montréal sau Paris cu aceeaşi rară eleganţă a celui care a înţeles că erudiţia nu echivalează cu abolirea satiricului şi a efectului mordant când intră în discuţie fluctuaţiile morale ale unor personaje publice“ („Pledoarie pentru rostul intelectualului: a nu sta deoparte“). Constantin M. Popa scanează Ochiul lui Osiris, un volum de Mircea Muthu şi o „metaforă critică, în care se autoproiectează ca istoric al mentalităţilor, comparatist, estetician, veghetor polivalent în sfera culturii“. Irina Mavrodin glosează asupra propriului proiect cultural eterogen (poezia, eseul, traducerea, cursurile) ce „ar putea fi structurat prin conceptul de poietică“. Adrian Cioroianu scrie despre noua politică de autopromovare în exterior a Rusiei, care „învaţă să zâmbească“. Ion Buzera publică alte „Fragmente“ cvasi-aforistice, convins c㠄Numai exerciţiul scriptic foarte dens (pe spaţii cât mai mici) poate aristocratiza stilul. Vezi-l pe Radu Petrescu – cel mai aristocratic autor român“. Marian Victor Buciu povesteşte „Cum trăiră oltenii lui Sorescu până la comunism“. Ioan Lascu aminteşte dificultatea traducerii filosofului Auguste Compte, iar Mihai Ene prezintă succint „Estetismul englez“. Dumitru Radu Popa îl omagiază pe „Saramago. Nobelul rebel şi exemplar“, recent trecut în nefiinţă: „Bolnav de multă vreme, n-a încetat să facă nicio clipă ceea ce îi plăcea şi se simţea dator: să scrie“, „Rege al unei ţări imaginare, a murit ca mai toţi regii nerecunoscuţi ori detronaţi în vremurile noastre: în exil“. Mai puteţi citi proză de Deyan Ranko Brashich, Carmen Firan, Adrian Sângeorzan, Constantin Pădureanu; poeme de Doina Pologea, Mircea Ionescu, Anca Moldoveanu, Viorel Forţan, Constantin Marinescu; cronici la cărţi de literatură străină semnate de Geo Constantinescu, Rodica Grigore şi Aloisia Şorop; eseuri de Pierre Guenancia (în traducerea lui Ionel Buşe), Cornelia Cârstea, Felicia Burdescu, Mihaela Chiriţescu, Sorana Georgescu-Gorjan, Maria Tronea; cronici de teatru, „Hirata Oriza, dramaturg şi regizor japonez, în dialog cu Ruxandra Mărginean Kohno“ ş.a.

În Cafeneaua literară, din iunie 2010, Virgil Diaconu realizează o dare de seamă despre Colocviul Naţional „Generaţia ’80 la maturitate“: prezentare generală (participanţi, manifestări), un triptic al opiniilor exprimate cu această ocazie (1. Pro optzecism sau adulatorii generaţiei, 2. Contra optzecism sau ironiştii propriei generaţii, 3. Canonul poetic optzecist şi canonul poetic modern), premii (acordate de un juriu format din Nicolae Oprea, Ioan Lascu, Ştefan Ion Ghilimescu, Vasile Spiridon şi Cornel Ungureanu):

-Premiul de Excelenţ㠄Radu G. Ţeposu“: Gabriel Chifu pentru volumul Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită şi tot de el povestită, Ed. Ramuri, 2009;

-Premiul de poezie „Ion Stratan“: Mircea Bârsilă pentru volumul Monede cu portretul meu, Ed. Pământul, 2009;

-Premiul de proz㠄Gheorghe Crăciun“: Varujan Vosganian pentru romanul Cartea şoaptelor, Ed. Polirom, 2009;

-Premiul de critică, eseu, teorie, istorie literar㠄Alexandru Condeescu“: Cassian Maria Spiridon pentru volumul Vieţi controlate, Ed. Junimea, 2009;

-Premiul special „Augustin Frăţilă“: Gheorghe Izbăşescu pentru volumul Un pumnal sub cămaşă, Ed. Limes, 2009;

-Premiul special al juriului: Constantin Stan pentru romanul Trăieşte şi mergi mai departe, Ed. Pământul, 2009.

Pentru delectarea iubitului cetitor al rubricii noastre, cităm şi un poem ironic de Constantin Gligore, ca poetul la poarta nouă: „magnetizat de poezia anilor 2010/ încerc să mă extrag/ sufletului meu îndoielnic// iluzionat cu păcate dintr-o viaţă anterioară/ pe când fusesem închis într-un grajd/ ţin minte/ cum îşi lovea bunica viţelul/ doar fiindcă acesta nu ţinea supărare/ ca urmare a demnităţii lui de animal/ când o simţea venind cu nuiaua/ zicea:/ «uneori nu ne înţelegem» adică mu// îl priveam în ochi/ şi mă vedeam – nu vreau să-mi scuz/ în felul acesta lipsa de progres intelectual –/ alergând în jurul cozii// într-un grajd literar/ magnetizat de poezia anilor 2010/ adică muuuu“. Curată, şi aceasta, poezie a anilor 2010… Adică, pentru neavizaţi, muuu!

© 2007 Revista Ramuri