Spectacolul cu piesa Trei surori de A.P. Cehov a avut premiera în aprilie 2010 pe scena mare a Naţionalului craiovean, în regia cipriotului Andreas Pantzis, apreciat în egală măsură şi ca regizor de film, în această calitate, candidat la premiul Oscar în 1997. Scenografia spectacolului aparţine deja cunoscutei Lia Dogaru, talentată artistă, angajată a prestigioasei scene dramatice a Craiovei, iar ilustraţia muzicală, apreciatului compozitor şi pianist Savas Savva (Cipru).

Creaţia dramatică cehoviană a mai fost reprezentată pe scena craioveană prin două spectacole memorabile, unul cu piesa Unchiul Vania, realizat în 1988 de regizorul Mircea Cornişteanu, actualul director al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, cel de-al doilea, cu piesa Livada de vişini, regizată de Alexa Visarion ( decorul – Viorel Penişoară Stegaru, costume – Lia Dogaru ), în anul 2006. Includerea în repertoriul actualei stagiuni a piesei Trei surori (reprezentată în 1901) este firească, ţinând cont de succesul de care se bucură teatrul cehovian, datorită faptului că aduce pe scenă viaţa aşa cum este ea, fără evenimente spectaculoase, dar plină de contradicţii şi de conflicte psihologice, împletind umorul amar cu lirismul cald, discret, pentru că „vorbeşte despre visele neîmplinite. Dar visatul este esenţial pentru că, aşa cum spune Biblia, „omul nu poate trăi doar cu pâine”, remarcă şi regizorul recentei premiere. Totuşi, Andreas Pantzis a avut de surmontat handicapul existenţei în memoria spectatorului de teatru craiovean a excelentelor montări anterioare ale cunoscutei piese cehoviene Trei surori.

O paralelă între textele pieselor Trei surori şi Livada de vişini, ultimele şi cele mai realizate artistic creaţii ale dramatirgului rus, relevă anumite constante ale scrierilor sale, transpuse în structura pieselor şi, implicit, în dominantele caracterologice şi comportamentale ale personajelor. Una dintre acestea ar fi conturarea a două lumi paralele: a ontologicului cotidian, realistă, cealaltă, a ontologicului simbolic-imaginar, ambele coexistând, dar devenind generatoare ale conflictului dramatic. O altă componentă semantică majoră a acestor drame o constituie dureroasa distrugere a vechilor valori ale trecutului şi ale familiei, ce păreau imuabile, simbolizate de livada de vişini în piesa cu acelaşi nume şi de pădurea de mesteceni de pe proprietatea celor trei surori şi a fratelui lor, Andrei Prozorov. Toate aceste transformări sunt, în viziunea autorului, consecinţe ale ofensivei unei noi mentalităţi a noilor îmbogăţiţi de joasă condiţie socială, a căror acţiune este înlesnită de idealismul obsesiv şi lipsa de reacţie a proprietarilor provinciali, cu vechi şi sufocante obişnuinţe.

A.P. Cehov lasă, totuşi, să se întrevadă o rază de speranţă în viaţa lipsită de orizont a unei lumi vetuste, prin investirea unor tineri entuziaşti şi cultivaţi cu menirea de a se adapta noii lumi şi de a-i infuza valorile adevărate ale unei îndelungate tradiţii. Autorul mărturisea: „Eu nu caut să echilibrez conservatorismul cu liberalismul, ci minciuna eroilor mei cu adevărul lor”. Din această perspectivă, a urmăririi trăsăturilor psihologice şi a relevării cu fineţe a dramelor intime ale personajelor în interiorul familiei lor, creaţia dramaturgului rus poate fi apropiată, credem, de aceea a norvegianului Henrik Ibsen, care acoperă aproximativ aceeaşi perioadă, a doua parte a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Dramele de idei ibseniene nu sunt mai puţin realiste, iar dramele realiste cehoviene au, evident, şi tensiuni ideatice şi psihologice, care definesc situaţiile conflictuale ale intrigii.

Complexitatea conotaţiilor piesei Trei surori este exprimată cu comprehensiune, lentoarea provincialismului din textul dramatic fiind uneori prea mult exploatată de experimentatul regizor Andreas Pantzis, dar, nota bene, piesa este însufleţită prin jocul plin de vervă al actorilor, într-o distribuţie de primă mărime: Sorin Leoveanu în rolul introvertitului Andrei Prozorov, chinuit de propriul complex al neputinţei şi al ratării; Cerasela Iosifescu în rolul Nataliei Ivanovna (Nataşa), o conştiinţă elementară, dar puternică, dominatoare, dar imorală şi dizgraţioasă; Valentin Mihali, realizator al unui Kulaghin ratat ca profesor, laş ca soţ al Maşei, încercând să-şi salveze cu orice preţ „onorabilitatea”; Valer Dellakeza, bonom şi tragic, afectuos şi cinic în rolul lui Ivan Romanovici; Ion Colan, în rolul pitoresc al bătrânului om de casă, bun la toate, dar deloc dezinteresat, Ferapont; Adrian Andone, corect, cultivat şi în căutarea adevăratei iubiri, în rolul colonelului garnizoanei oraşului, Verşinin; Mirela Cioabă, în rolul secundar, bine gândit, al bătrânei Anfisa. Alături de aceşti interpreţi se remarcă, de asemenea, Marian Politic în rolul îndrăgostitului fără speranţă, Tuzenbach, Nicolae Poghirc în dificilul rol al lui Solionâi, Dragoş Măceşanu în Fedotik şi Ştefan Cepoi în rolul lui Rode Vladimir.

Rolurile principale ale celor trei surori au fost exprimate scenic, convingător, firesc, nuanţat, cu subtilitatea înţelegerii trăirilor sufleteşti ale unor fragile fiinţe umane dornice de a ieşi din „balta liniştii provinciale” şi de a a trăi cu adevărat intens şi liber. Visul lor este simbolizat de mult dorita mutare la Moscova, oraşul tuturor promisiunilor mult aşteptate, dar acesta se năruie când fratele lor, Andrei, renunţă la cariera universitară din oraşul ţarilor şi acceptă un post de consilier local şi postura de anexă a necioplitei sale soţii. Anca Dinu în rolul lucidei Olga, Monica Ardeleanu în rolul temperamentalei şi curajoasei Maşa şi Iulia Colan, în rolul inocentei Irina, realizează reuşite creaţii scenice, de un autentic dramatism, conturând cu siguranţă trăirile interioare proprii, împletite cu cele ale celorlalte surori şi cu suferinţa şi neputinţa fratelui lor, ceea ce amplifică tensiunea dramatică în interiorul familiei zbuciumate a Prozorovilor.

Recenta premieră, interpreţii, ceilalţi realizatori „din umbră” ai spectacolului Naţionalului craiovean cu piesa lui Anton Pavlovici Cehov au relevat încă o dată că celebrul dramaturg rus impresionează peste timp prin înţelegerea adâncă a vieţii şi a sufletului uman, printr-un uimitor simţ al observaţiei, prin capacitatea de a zugrăvi într-o limbă simplă, clară şi concisă, caractere vii şi situaţii tipice.