Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Versuri

        de Gabriel Chifu

Scene în reluare

Se auzea din sala întunecoasă şi rece un glas furios

„Huo, dă, bă, filmu-napoi!”

şi operatorul care moţăia afumat se trezea şi chiar

învârtea rola până la secvenţa cerută de public.

Aş vrea ca şi filmul acesta să fie cu scene în reluare,

să mă întorc în anumite zile

la cei pe care i-am pierdut din nesăbuinţă.

Aş retrăi totul altfel, atent,

aş sorbi cu o mie de ochi lumina fiecărei clipe,

şi tot cu o mie de ochi aş privi trupul său

să nu-l uit, să nu-l uit,

trupul său care răspândeşte miros de iasomie,

şi cu o mie de urechi i-aş asculta trupul muzical,

iar inima mea ar naşte

alte o mie de inimi

şi pe toate le-aş umple cu ce simt pentru ea,

iar cele o mie de inimi s-ar dovedi neîncăpătoare.

Poate, dacă m-aş întoarce la mine,

eu, cel de atunci, aş fi supărat pe mine, cel de acum,

şi m-aş lua pur şi simplu la palme,

strigându-mi de câte şi mai câte.

Totuşi, îmi doresc atât de mult în filmul ăsta

să pot roti bobina până la o zi sau alta

şi să le trăiesc încă o dată.

Câinele meu îşi ascundea

în pământ oscioare de la masa bogată

şi le dezgropa când îi era foame.

Sau mama uita prin buzunare câte o sută de lei

şi o găsea exact când aveam mai mare nevoie de ea.

La fel, eu m-aş întoarce, m-aş întoarce prin viaţa mea

la micile mele comori,

la oscioarele mele, la suta mea de lei.

© 2007 Revista Ramuri