Ana Maria şi îngerii (Cartea românească, Bucureşti, 2010) este rezultatul unui experiment fictional destul de neobişnuit, în care Radu Aldulescu s-a angajat spontan, însă deplin, în urma unei solicitări primite printr-un e-mail sosit pe adresa Editurii Cartea românească, cu un mesaj neaşteptat – propunerea unei emigrante de a-şi transpune povestea vieţii într-un roman, ca o ultimă încercare de vindecare-reconciliere cu trecutul. Povestea în sine este copleşitoare şi pe măsură ce se derulează devine evidentă necesitatea eliberării de povara ei, confesiunea directă apare ca prim mijloc de ieşire dintr-o succesiune de episoade nefericite, ce compun o viaţă mai spectaculoasă ca un roman.

Intenţia finală fiind redempţiunea, Radu Aldulescu identifică un pattern biblic şi construieşte în jurul lui corpul romanului, romanul unei fiice rătăcitoare ce se regăseşte şi supravieţuieşte numai prin fiica ei, iar când aceasta dispare, încearcă, prin rememorare, să se regăsească din nou. În pofida avalanşei de întâmplări tragice, romanul nu cade în melodramă (deşi sunt unele momente când e la limita ei); paradoxal, excesul de înpâmplări neverosimile reuşeşte să închege o serie de personaje verosimile prin galeria feminină ce domină naraţiunea: Maria – Mariana – Ana Maria, iar cele masculine, chiar dacă secundare, sunt mai pitoreşti.

Ana Maria şi îngerii este un roman de familie, al legăturilor ce se stabilesc între trei generaţii, al unei evoluţii-involuţie prin repetarea obstinată a scenariului-modelului matern. Mariana o respectă pe doamna Mari – sudoriţă fruntaşă, „decorată cu Ordinul Muncii clasa întâi, pe care Tovarăşul personal i-l înmînase” – , însă nu se poate conforma programului strict şi nici aspiraţiilor acesteia, încercând să devină independentă cât mai repede. Deşi are aptiudini sportive şi artistice, le cultivă mai mult pentru a evada de sub controlul mamei şi, ulterior, pentru a evita constrângeri/ reproşuri optează pentru un post de profesor de calcule economice, statut privilegiat în perioada „comerţului socialist”.

Simultan mişcării de detaşare de sub influenţa maternă acţionează replierea spre figura paternă, Savu Bejan – fostă glorie sportivă a Aradului, ruinată de un temperament agresiv şi nestatornic, altminteri spirit liber, vesel şi boem. Aceste instincte autodistructive se vor regăsi ulterior la toţi bărbaţii din viaţa Marianei, începând cu Remus Delea, soţul ei, până la Manfred, „îngerul păzitor” al ei şi al Anei Maria, Mirko, Karl sau Bokel, toţi au comportamente parazitare, sunt petrecăreţi, fermecători sau agresivi după toane şi situaţii. Combinaţiile lui Remus, care o implică în speculă, falsificări de diplome şi datorii nesfârşite, o silesc pe Mariana să fugă din ţară, la început în Ungaria şi apoi în Austria. După lagărul Traiskirchen – locul unor experienţe extreme – ajunge la Viena şi începe periplul pensiunilor / restaurantelor – Kraml, Trocadero, Imbis –, fiecare episod mai violent ca altul, unde singurul moment pozitiv îl constituie recuperarea fetiţei sale, Ana Maria, abandonată în ţară.

Roman al emigrării, Ana Maria şi îngerii consemnează fidel infernul expulzărilor, revenirilor, audienţelor, amânărilor, falsificărilor, experienţe pe care, simbolic, le va transpune peste ani Ana Maria într-un spectacol manifest al auslanderilor, „Epoca de hip-hop”. Acest efort de ajustare, reajustare, este vizibil de-a lungul întregii istorii – de la sforţările de reconciliere la nivel inconştient cu figura paternă la cele de acomodare într-o ţară străină şi până la cea mai dificilă, a acceptării maladiei Anei Maria, Lupusul. Dimensiunea religioasă, prezentă mai evident sau mai discret, domină cartea de la un capăt la altul; invocaţiile Mariei, Marianei şi Anei Maria pe tonalităţi şi cu intensităţi diverse încearcă o conexiune cu îngerul, cu divinitatea. Cea care izbuteşte această legătură este Ana Maria, însă îngerul ei este un înger al răului, trimis „ca încercare”. Convieţuirea cu Lupusul este capricioasă, degradarea fizică înaintează rapid şi este combătută de Ana Maria prin toate mijloacele: iubiri mai mult sau mai puţin platonice (Sebastian, Renate, Gabriel), incursiuni nesfârşite la shopping şi, mai ales, dans, ore epuizante de repetiţii, spectacole, dansul fiind folosit ca o formă de evadare din boală: „dansul este viaţa mea. Viaţa, inima pompând sângele dimpreună cu ritmul, acurateţea fascinantă în execuţii, agilitatea acrobatică, pe toate le avea şi le ştia, dar ce folos? Obosea prea repede, obosea înaintea tuturor. După câteva minute începea să tragă de ea, ca să se smulgă din ghearele şi fălcile Lupusului, continuând să se mişte precum o maşină care rulează o vreme şi după ce i s-a terminat benzina din rezervor.” Pentru a bloca un astfel de „înger al răului”, este invocat un „înger de sex contrar”: „un înger care să calce în picioare Lupusul, aşa cum o calcă Lupusul pe ea acum. Un înger al răzbunării şi al adevărului”, un mesager-ghid pe calea mântuirii. Însă „Istoria şi circul se repetă”, Ana Maria preia modelul matern, la rândul ei, şi Gabriel, îngerul „regăsit” „de sex contrar”, de care se ataşază obsesiv şi iremediabil, este o replică ceva mai tânără şi mai agesivă a lui Manfred, tatăl adoptiv, şi într-o oarecare măsură, a lui Remus, tatăl natural, într-o amăgire mistică: „Din tot sufletul credeam că tu eşti Îngerul şi Lumina”.

Lecţia „îngerului” este dură, crudă, pentru a o suporta, atât Mariana, cât şi Ana Maria îşi construiesc diverse mecanisme defensive într-o încercare de reconstrucţie a realităţii, o realitate în care procentul de senzaţional şi dramă este atât de ridicat, încât viaţa lor se dramatizează la început involuntar – povestea lor aproape identică cu cea dintr-un film de succes din anii ’60, Mariand – şi apoi voluntar, prin spctacolul regizat de Ana Maria, şi chiar prin proiectul finalizat în acest roman.

Arnold Kettle spunea că există două tipuri de creatori: unul care se inspiră din realitate, din faptele de viaţă, şi altul ce construieşte având în minte un anumit pattern prin care transformă realitatea. Radu Aldulescu reuşeşte în Ana Maria şi îngerii să combine cu succes aceste două metode şi transformă o poveste de viaţă într-n roman.