Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Realul la intensitatea memoriei

        de Florea Miu

Afirmat ca un remarcabil eseist cu deschidere spre cultura europeană şi spre ideile lumii contemporane, cu o viziune filosofică transpusă în cărţile sale publicate în ţară şi în străinătate (dintre care amintesc: Filosofia şi metodologia imaginarului – 2005; Introduction ŕ la pensée roumaine – 2006; Du logos au mythos – 2008), Ionel Buşe ni se relevă ca un veritabil prozator prin volumul de povestiri Ultima vară cu Enikö şi alte...povestiri (Editura Fundaţiei Alfa, Cluj-Napoca, 2010).

Oricât de surprinzătoare ar părea, noua sa opţiune nu reflectă o «schimbare la faţă», ci, mai degrabă, sensul firesc al împlinirii unei autentice vocaţii creatoare ca răspuns la căutările omului de idei. Pentru autor, aceste pagini de proză sunt un «cod» al întoarcerii la starea primară, la ingenuitatea pierdută prin cunoaştere şi luciditate, la misterul originar al fiinţei şi la subînţelesurile grăitoare ale acesteia. După excelentele demersuri teoretice, Ionel Buşe trăieşte nostalgia modelului natural, nepervertit de sofisme şi explicaţii savante, pe care, în opinia sa ce prefaţează volumul, numai arta îl poate atinge şi dezvălui: „Arta nu e o explicaţie, e asemenea unei filosofii prime, în sens presocratic. E o mirare poetică. Lumea povestirilor se desface singură celui care are dispoziţia sufletească s-o asculte. Codul e la fiecare dintre noi. De aceea e multiplu. Prietenia, iubirea, suferinţa sălăşluiesc în inima fiecăruia. Povestirile nu fac decât să ne trezească acele toposuri fluide ale imaginaţiei, să le scoată din amorţeală...”.

Sensibilitatea receptoare, pe care mizează autorul, este un rezonator perpetuu, catalizator al «prezentului nostru continuu», iar povestirile de faţă, care „concentrează mituri, drame, speranţe”, caută cu precădere acest strat afectiv, profund uman, neperisabil, din alcătuirea fiinţei noastre. Ele sondează adâncimea trăirilor omeneşti şi surprind fluxul psihologic care determină acţiunea. Buna cunoaştere a comportamentului uman (behaviorism) şi atenta observare a situaţiilor de viaţă (obiectivism) conduc la realizarea unor memorabile pagini de proză realistă, precum cele din „Gârlani” şi „Canton” – veritabile decupaje dintr-o realitate pe care memoria a păstrat-o intactă. Aici respir㠄neantul valah” al vremurilor de azi, marcat de violenţă, de crime şi violuri, de atrocităţi întâlnite la tot pasul, răsfrânte dramatic în destinul tinerei Chiţa, frumoasa barmaniţă de la cârciuma influentului interlop local Bebe Ţiganu, violată de poliţistul Gurgulea sub ochii ciobanului Gore Ciumag şi salvată din acest infern de Pierre, medicul francez venit să acorde asistenţă în „spaţiul mioritic” damnat. Ironia amară din „Gârlani” se menţine, alături de pitoresc şi ludic, în „Canton”, unde iubăreţul Lambru Ciovică îşi plăteşte idilele amoroase cu perechile de pantofi mult râvnite de Veronica Mazilu, Măria lui Fleandră sau Ioana lui Scuipici: „Veronica Mazilu avea două perechi de pantofi. Una cumpărată de răposatu’ din târg de la Logreşti, cu ani în urmă, iar cealaltă, mai nouă, de la nunta fetii. Măria lui Fleandră avea trei, dar are bărbat. Degeaba, vara umblă tot desculţă. Ioana lui Scuipici avea mai multe, dar are fata în străinătate, la ăia care se regulează în c...” (Canton).

Trama simplă, enunţată aproape telegrafic, dezvăluie, însă, subtilităţi nebănuite, ca în povestirea „Mariţa”, unde în sufletul unei femei surdo-mute reînvie iubirea pierdută pentru Ile chiar în timpul sujbei de Înviere...

Filonul rustic îi oferă scriitorului craiovean încă alte motive epice, tratate însă cu spirit subţire şi cu un remarcabil simţ realist. Astfel, Budon, din povestirea cu acelaşi nume, este portretizat ca şi Fefeleaga lui Agârbiceanu, iar Zara ne duce cu gândul la Uruma lui Zaharia Stancu. Numai că viziunea reaşază reperele în direcţia modernă a receptării acestor cazuri pe care memoria le încorporează unui spaţiu cu semnificaţii creatoare.

Tot memoria este purtătoarea ancestralităţii generatoare de mister în prozele cu substrat magic. Astfel, în Tabloul, istorisirile misteriosului bătrân pripăşit la o mânăstire reanimă o lume ce părea uitată, dar care încă mai dăinuia în subconştientul unora dintre cei vii. Fără a fi cunoscut acea lume pierdută, ale cărei personaje mai erau ilustrate doar de un tablou ce confirma legenda, o tânără călugăriţă este atrasă irezistibil de figura pictată a lui Emmanuel, de care se îndrăgosteşte pătimaş. Ca şi la Mircea Eliade, spre exemplu, hotarul dintre imaginar şi real dispare, închipuirea luând forme materiale. Din dragostea Creolei cu Emmanuel, personajul din tablou, se naşte un copil şi toată lumea trecută reînvie pentru o clipă, spre a dispărea apoi în pădurea din preajma mânăstirii: „Deodată în pivniţă năvăliră, unul după altul, mai mulţi oameni. Păreau actori ai unui teatru. Coniţe gătite şi bărbaţi în frac, vânători, jokei, cavaleri, magi, personaje din alt veac din povestirile domnului Prodan” (p.88). Realitatea simbolurilor, hrănită de o imaginaţie puternic trăită, este covârşitoare, transfigurarea magică realizându-se prin naraţiune, prin evocare: „Bătrânul îşi trăia întru totul istorioarele. Se metamorfoza în personajele lor, le imita. Când povestea, chipul i se lumina într-un fel anume şi părea cu mult mai tânăr”. (p.77-78).

În Metamorfoza regăsim straniul kafkian cu aură fantastă. Un medic visează că s-a întâlnit cu Aghiuţă, iar la trezire simte cum îi cresc „deasupra frunţii două mici ridicături cenuşii...”. Atmosfera terifiantă din Naufragiul semnalează riscul existenţial, cumplita încleştare pentru supravieţuire, cu fragilul semn al învingătorului într-o umanitate în extincţie. Victoria lui Cain, însă, nu este una triumfală, ci de o apăsătoare tristeţe asupra celor ce au sperat în regenerare: „Aden închise ochii. O oboseală surdă îl cuprinse. Parcă toate veacurile se aşezaseră pe umerii lui” (p.16).

Universul amintirilor, ca modalitate de plasare într-un prezent mereu viu, care nu coincide întotdeauna cu cel temporal, este reflectat în insolita povestire care dă titlul volumului, un remember cu inflexiuni interioare încărcate de lirism, de neuitare, de intensă vibraţie fiinţială.

Proza sudică oltenească a mai câştigat, astfel, încă un autor de frunte, de reală vocaţie, cu inconfundabilă marcă personală şi cu mare perspectivă creatoare.

© 2007 Revista Ramuri