Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Leo Butnaru

Din poemele cu Atoatecreatorul

PREGENEZĂ

Dintâi – Dumnezeu?

Dintâi – Libertatea?

Dintâi – Cosmosul

lumea?

În toate

Ante-Începutul în care

toate astea

s-au născut reciproc

atunci

la începutul începuturilor

Dumnezeu

din sine însuşi pe sine născându-se

sta prunc-pruncuţ cocon-coconaş în

poala propriei sale umbre

alburii

ACOLO...

– Ce mai face pruncul

acolo

în interiorul mamei?

– Ai avut în vedere în

interiorul lui Dumnezeu?

ZÂMBETUL

copilăria? –

zâmbetul

sosiei lui Hristos

în care şi-nceputul-geneză

şi sfârşitul-moarte

e luminos

 

PRINTRE RUINE, DIMINEAŢA

Spre chindie

vipera ridică capul

dintre ruine.

Ar fi un sacrilegiu să spun

că în ochii ei

Soarele lui Dumnezeu

aprinde candele?

 

ÎNTÂIA RANĂ

Ea nu sângera. Din oarecare pripeală sau

lipsă de experienţă

Creatorul o lăsă pe humă pe când

încă nu suflase asupra ta şi deci tu încă

nu erai însufleţit

însă nici însângerat (aici

cu sensul de alimentat cu serul vieţii).

Încă nu existau copite ce te-ar putea strivi

fulgere ce te-ar putea lovi

gheare ce te-ar putea sfâşia sau doar

mărindu-ţi enorm uşoara rană lăsată din neatenţie de

unghia dumnezeiască

rană abia schiţată pe huma jilăvită de sputa Lui. Adică

erai pe calea de a fi dus la bun sfârşit

de a fi adus pe lume (ca şi cum pustie încă)

de a fi dus la capăt

şi de la acel capăt începeau anume

concomitent

trecutul prezentul „viitorul”

şi întâiul dor adamic de nemurire.

Curios – primul gest reflex al humei tale înzilite

fu datul din coate! acest zvâcnet primordial

alertând şi sângele-ţi ce – cu întâia-i picătur㠖 apăru pe

abia sesizabila zgârietură lăsată de unghia divină pe

huma-ţi măslinie.

În vreme ce modela deja altceva – un înger

care instinctiv repetă şi el primul tău gest

Domnul zise:

Îngere tinere

nu da din coate ci

dă din aripi din aripi!...

VISÂND DIMPREUNĂ CU DUMNEZEU

...Vise ridicate la rang de lumină

noi v-am râvnit dimpreună cu Dumnezeu care ne-a mărturisit

că nu poate visa dacă nu e conectat la prezenţa omului

de aceea tot stă cu faţa în peisajele de aburi ale apelor

în peisajele de pulbere ale înaltului

anume astfel întreţinându-şi starea de visare

pleoapele sale fantastice fiind ca nişte vele de caravelă

naufragiul căreia înseamnă supărarea Domnului Dumnezeu şi

îmbarcarea Poetului (în loc de Noe) pe potopul de lacrimi

în amestec – de bucurie şi durere – ale lumii cu

toate lăcomiile ei întru bine întru rău

întru viaţă întru moarte întru taină şi – sigur–

întru ce va mai spune Dumnezeu căruia îi aparţine

primul şi ultimul cuvânt Ce Totdeauna Este...

LA MUNCĂ

la orizont

o stare-aşezare de nori

ce creează impresia că

Dumnezeu şi-ar sufleca mânecile

POATE CHIAR SPRE VIZIUNE…

un înger săpând de zor

din adâncimea înaltă a cerului

spre adâncimea joasă a cerului – adică

dinspre tăriile lui Dumnezeu

spre punctul nostru de vedere

sau poate chiar spre viziunea noastră;

îngerul pe sine însuşi dezgropându-se

din anonimatul albastru

GRAŢIE ŢIE

Doamne

să nu gândeşti cumva

a-ţi asuma cine ştie ce

neplăcută responsabilitate de

sinistru protocol:

graţie Ţie

eu trăiesc benevol

şi nesilit de nimeni

chiar dacă

de la viaţă la moarte n-ar fi decât un

pas... –

Ba şi mai puţin: doar

străvezimea

foiţei de Biblie...

Motive întru unison

I

după Cuvântul

care a fost la început

apăruseră îndată şi

o mulţime de motive

de a Tăcea

II

am recitit Scripturile

constatând

că nu s-au împuţinat deloc

motivele despre care

aş putea tăcea

ci doar motivele din care

aş putea să tac

toate acestea

creând impresia de psalm în care

esenţa psalmului se remarcă

precum un alt psalm

în lumea aceasta (şi cealaltă) în care

unica dilemă e

însăşi dilema.

III

de unul singur

Universul poate tăcea

la unison

CÂND MĂ SMULGI...

îngere necruţător

(pare-se căzut) să ştii

nu mă tem când tu

mă (s)mulgi din labele existenţei

ca

să nu mai vorbim de realitate

CARTEA UNICĂ

Pe la 16 ani

visasem CARTEA UNICĂ

adică

a UNI-

VERSULUI – o

dublă avere: CARTEA era

cu autograful Lui DUMNEZEU.

EPILOG

ca umbra Numelui Lui Dumnezeu

tăcerea se lasă peste numele noastre.

© 2007 Revista Ramuri