Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Revista revistelor

        de Gabriela Gheorghișor

Poesis de citit şi Tichia de mărgăritar

Numărul triplu al revistei Poesis de la Satu Mare (6-7-8 / 2010) reţine atenţia prin multe pagini bune: cronici literare (semnate de George Vulturescu, Paul Groban, Gh. Mocuţa, Ştefania Mincu, Daniela Sitar-Tăut ş.a.); poeme de Ioan Pintea (Premiul Poesis 2010), T. T. Coşovei, Eugen Suciu, Ion Tudor Iovian, Ionel Ciupureanu, Viorel Mureşan; două interviuri cu Attila Bartis şi Aura Christi (care ne reaminteşte că Nicolae Breban este „unul dintre cei mai mari scriitori ai Europei postbelice“; o fi, însă întrebăm şi noi, moromeţian: Europa ştie?; iată şi o aserţiune memorabilă, cu o condiţie – să-i punem acuzativului prepoziţia „pe“: „Un monstru care crede aproape exclusiv în literatură este greu, este imposibil să-l suporţi“); un fragment din Ana Maria şi îngerii de Radu Aldulescu; traduceri din Michael Krüger, Karolyn Mary Kleefeld, Eugenio Montale, Gianni Vattimo, Carlos Drumond de Andrade, Danilo Kiš; „Zilele culturale Poesis – 20“, cu fotografii şi două texte de Dinu Flămând şi Ion Mureşan; parodii de Lucian Perţa. Din păcate, există însă şi o extremă nefastă. Sub eticheta Tichia de mărgăritar, aşezăm o compunere de un nivel, eufemistic spus, şcolăresc, apariţie inacceptabilă într-o revistă serioasă, de un umor involuntar colosal. Autorul, Graţian Jucan, debitează, cu emfază de mare specialist, tot felul de inepţii despre Istoria critică a literaturii române; asta când nu-şi dă cu părerea, indicându-i istoricului literar Nicolae Manolescu felul în care ar fi trebuit să procedeze în al său „tratat de istorie literar㓠(sic!): „Autorul pleacă întotdeauna de la G. Călinescu, care chiar când greşeşte este mare, aşa încât în prima parte a cărţii este elogiat, iar mai apoi e criticat, căci aşa a fost scris în stele [facem o pauză de râs...]. Lucrarea este un tratat original şi subiectiv, aşa cum l-a gândit şi înfăptuit autorul. În fond, poporul român are astăzi nevoie de o istorie ştiinţifică a literaturii lui şi spre acest ţel au ţintit unii învăţaţi. Părerea mea este că autorul trebuia la fiecare capitol ori scriitor să plece de la învăţaţii care s-au specializat într-un domeniu sau altul, fiind vorba de o «istorie critică». În aproape toate manualele şcolare la Miron Costin era dat citatul din Ion Neculce: [trecem peste citat]. Textul acesta este de mare actualitate, el însă lipseşte în cartea de faţă. Interesant şi frumos este prezentat Anton Pann. Dar pentru mine mai revelatoare e prelegerea lui D. Popovici din cursul despre Romantismul românesc. (...) La capitolul despre T. Maiorescu se putea porni de la textul conferinţei lui D. Popovici din 1940, deschizător de drum în studiul maiorescianismului, unde s-ar fi văzut şi «contradicţiile» care au fost [vorba lui... Vanghelie] ale lui T. Maiorescu. Prezentarea lui M. Eminescu trebuia să culmineze cu analiza Luceafărului, dar în cele vreo 30 de pagini, capodopera eminesciană nu cuprinde nici măcar o coloană întreagă. Aici trebuia să se plece de la D. Caracostea şi D. Popovici ş.a.m.d. (...) Autorul se raportează, bineînţeles, la ceea ce ştie (la Istoria lui Negoiţescu de ex.), dar sunt şi alte cărţi la care se putea raporta, poate cu mai mult succes, căci altfel devine monoton, tocmai pentru că e vorba, repet, de o «istorie critică». (...) În unele capitole se dau multe amănunte ca într-un roman, lucru ce nu e necesar într-un tratat de istorie literară, mai ales că pe foaia de gardă a cărţii scrie «sinteze» [asta da scrupulozitate conceptuală!]“. Din motive de spaţiu ne oprim aici cu excerptele; oricum, Manolescu poate sta liniştit, verdictul general al „criticului“ Graţian Jucan este unul pozitiv. Aferim!

O revistă pentru dialog intercultural

Carmina Balcanica – Review of South-East European Spirituality and Culture este o revistă care promovează dialogul intercultural în spaţiul Balcanilor, încercând să reveleze şi „contribuţia civilizaţiei şi culturii spaţiului balcanic (extins geografic la întreaga parte de sud-est) la cultura şi civilizaţia european㓠(Mihaela Albu – Editor in Chief). În numărul 1/ 2010, aflăm că accentul ar trebui să cadă pe Grecia, însă doar două texte trimit la această ţară: „Eminescu şi literatura clasicismului greco-roman“ de Dan Anghelescu şi „Grecia lui Panait Istrati“ de Zamfir Bălan. Cam puţin! Domină, într-adevăr, diversitatea culturală (poeţi din România, Turcia, Bulgaria, Serbia). Traducerile în engleză favorizează o largă receptare. N-ar fi rău să apară, pe viitor, şi nume mai importante de scriitori români contemporani. De remarcat ubicuitatea semnăturii lui Marius Chelaru, editor-asistent. O revistă interesantă şi binevenită, girată, din postura de consultant, de un specialist de marcă în domeniul balcanologiei, Mircea Muthu: „De la sensul introdus de către mazzinieni, acum un veac şi jumătate, cuvântul Balcania a ajuns să semnifice o forma mentis, constitutivă nu atât politicului, cât unei geografii umane. El reflectă, într-un fel, dezideratul, întrerupt de sincope istorice, al unităţii în diversitate a sud-estului european“.

Despre Gary şi puţin despre Ioana

Numărul triplu 4-5-6 / 2010 al revistei Autograf MJM transcrie câteva dintre comunicările Colocviului „Ion D. Sîrbu – posteritatea vie“, găzduit, la începutul verii, de Casa de Cultur㠄Traian Demetrescu“ a Municipiului Craiova. Textele publicate sunt semnate de Ioan Lascu, Ioana Dinulescu, Nicolae Oprea, Dumitru Augustin Doman, Mihai Barbu, Marian Boboc. Reţinem îndemnul la neuitare, din „Viaţa de apoi a lui Gary“, adresat de Ioan Lascu: „Printre filele turbulentului şi tulburătorului său jurnal, Gary Sîrbu plângea, ante factum, pe propriul mormânt, amintindu-şi de suferinţele îndurate din partea unui destin nedrept şi invocându-l pe Boris Pasternak, cum că zadarnic şi făţarnic ar fi ca la locu-i de veci să vină cu flori în mână foştii torţionari spăşiţi. Torţionari sau elogiatori, critici sau admiratori, prieteni sau duşmani, la mormântul lui Gary, să se ştie, se poate veni cu o amintire sau cu mai multe, ca să i se risipească cea mai sumbră temere a lui, anume aceea că va muri nepovestit“. Tot I. Lascu aduce un omagiu spumos Ioanei Dinulescu („poeta cea verbioasă, în cotidian, nu în scris...“), la aniversarea unei vârste rotunde: „Ioana îi tot dă înainte, cu poematica şi cu vorbele, de duh, de dulce, de luare aminte, de plăcere, de trecut vremea, de alungat plictisul, de sictir, de prefirat lumea. Ioana este o prieten㠖 ţine la noi, nu la foarte mulţi, ca la dulcea limbă românească, în care ea ascute, dar şi parfumează cuvinte. Ca poezia – adevărata poezie – la 60 de ani Ioana e tânără: o prietenă tânără. La mulţi ani, Ioana!“.

Nr. 10/2010
Ședințele USR

Atelierul național de poezie „Serile la Brădiceni“ - Ediția a XIV-a, 2010
de Olimpia Bratu

„Literatura modern㓠-ediția a II-a

Revista revistelor
de Gabriela Gheorghișor

Din Jurnal (1997)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (8)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
de Gabriel Chifu

Viena, dincolo de ea (2)
de Adrian Popescu

La ce bun revistele?
de Nicolae Prelipceanu

Despre măsura vieții
de Nichita Danilov

Portretele de cuvinte ale lui Andrei Ileni
de Dumitru Chioaru

Vieți (aproape) irosite
de Gabriel Coșoveanu

Un erou al timpului nostru
de Paul Aretzu

Nimic de negociat
de Gabriela Gheorghișor

Cerc și punct
de Bucur Demetrian

O poetică a scriiturii
de Ioan Lascu

Loisir creativ
de Daniela Firescu

Reflexul creator al trăirii
de Florea Miu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Poeme
de Viorica Răduță

Poeme
de Gheorghe Izbășescu

Realitatea din jurul inimii
de Mircea Bârsilă

Poezii
de Cristian Belodan

Rugăciunea fără sfârșit
de Florin Caragiu

O carte esențială
de Luiza Barcan

Pelerinaje la porțile misterului
de Aurelian Titu Dumitrescu

uleioasă suferința
de A. A. Șișmanian

Arvo Pärt, Constantinopolul și muzica sacră
de Elena Dulgheru

W. S. Merwin, poet laureat al Statelor Unite ale Americii
de Mihai Posada

Interferențe culturale
de Constantin Lupeanu

O vară în aerul rece al istoriei
de Ștefan Vlăduțescu

Perseverență și cunoaștere
de Petre Ciobanu

O „lume“ în două decenii
de Petre Ciobanu

Profilul unui poet original
de Ovidiu Ghidirmic

Semnal editorial
de Florea Miu

Mallarmé. Politica sirenei (II)
de Jacques Ranciere

© 2007 Revista Ramuri