Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Aprilie, o aniversare, o carte

        de Adrian Popescu

Aprilie, luna când s-a mutat la Casa Tatălui Ceresc, Ioan Paul al II-lea, este și luna de primăvară când s-a  născut, acum 80 de ani,  Benedict al XVI-lea. După un Pontif din Est, amplu mediatizat, un papă iubit de tineri, un poet autentic, un neobosit pelerin, dar și un teolog,  acum un universitar din Vest, un intelectual care dialoghează cu Habermas despre omul de azi, despre datoriile sale spirituale, despre societatea consumismului și a relativismului, pierderea reperelor, îndepărtarea de Creator, destinul nostru planetar.

Nimic restrâns confesional la fostul profesor de teologie de la Tübingen, conferențiar cu impact maxim, iubit de auditori,  care prin anii 68, anii care produc o contestare violentă a religiei  în unele medii studențești europene, se va retrage în calmul orășel Pentling, din fața valului anticlerical. Așteptând încrezător revenirea normalității, cultivându-și, la propriu nu doar la figurat, grădina cu brazi și straturi de flori, dar mai ales meditând, scriind, sperând că spiritul Conciliului Vatican II, 1962-65, la care participase, alături de un alt tânăr ales de Providență, antecesorul lui la catedra lui Petru, va fi fructificat cum se cuvine, de lumea contemporană.

În 1978, predă ca apreciat profesor, dar e și episcop de München, deja. Va fi numit cardinal, la ultimul Consistoriu al lui Paul al VI-lea. Nu caută onorurile, nici puterea, chiar spirituală, este același om de studiu, de recluziune meditativă, care ar alege profesoratul și universitatea, redactarea volumelor sale de teologie generală,  dar răspunde „Sunt gata !“ noilor  îndatoriri.Trebuie să devină paroh la Roma, cum prevede noua sa funcție ecleziastică. I  se dă biserica dintr-un cartier, Santa Maria Consolatrice, din Tiburtino, unde e iar apreciat, iubit, o spun cei care au fost aproape de el, atunci, nu l-au uitat acum. Nu i-a uitat nici el. Prima vizită mai apoi, ca Suveran Pontif, acolo o face, la Tiburtino. „Umanissimo, dignitoso, pieno di giovialita“, rememorează (pentru Rai  Uno, emisiunea duminicală „A sua Immagine“, din 15 aprilie) parohul
de-acum.

 Anul 1978 este anul decisiv pentru apreciatul teolog-profesor în ceea ce privește destinul lui roman. Orașul etern descoperit în măreția sa cu prilejul participării la Conciliul Vatican II (cum se petrec lucrurile, poate asemănător și cu teologul polonez  Karol Wojtila) îl cheamă ca Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței. Doi teologi, din aceeași generație, cu o profundă participare, contribuție, receptivitate pentru înnoirile Conciliului, considerat de unii  evenimentul religios al secolului trecut. Doi prieteni, doi vizionari, o deschidere similară pentru dialogul religiilor, dar și pentru păstrarea neconcesivă a identității creștinismului, vezi „Domine Iesu“, afinitatea pentru concret, dar și pentru respectul principiilor  „care nu se negociază“. Două firi complementare, artistul, extroversul, primul, meditativul, introversul, celălalt Pontif. Dar și o condiție de gemelaritate simbolică. O  vreme, după mutarea la „Casa Tatălui“ a lui Ioan Paul al II-lea, imaginile celor doi Pontifi apar alăturate de pietatea populară transcrisă pe icoanele pelerinilor la Roma.

Altă înrudire, zice un jurnalist și eseist celebru pentru cărțile sale, ambele traduse la Humanitas, „Să  trecem pragul mileniului“, respectiv „Memorie și identitate“ este devoțiunea lor  mariană. Madonna neagră  a pontifului german, Madonna de la Czestochowa a papei polonez sunt sprijinul lor sufletesc în adversitățile, nu puține, care apar mereu. „Cuore tenero, testa dura“, punctează Messori, el e esistul, desigur, într-un comentariu, la o emisiune din „Domenica in albis“, Duminica Tomii, din acest an. Ziaristul pe care am avut onoarea să-l cunosc prin 1995 fixează, poate simplificând puțin,  două calități esențiale pentru Benedict al XVI-lea. Dacă despre delicatețea sa sufletească ne convingem treptat, cu toții, după ce fericita sa alegere a avut loc, tot într-un aprilie, despre capacitatea sa de a da rațiunii un impuls mai hotărât, dar și mai larg, ne-am convins cu prilejul Enciclicei „Deus Caritas est“, „Dumnezeu este iubire“, 2oo6, prima din cadrul pontificatului care împlinește doi ani. „Să lărgim sensul rațiunii !“ (Allargare la razione !) îi propune lumii de astăzi Benedict al XVI-lea, să avem inteligența drept aliat al credinței în invizibil. Să nu renunțăm la fundamentul credinței creștine, cea care a modelat cultura europeană, la rădăcinile noastre comune, afirmă alături de Bartolomeu I, la  Constantinopol,  reușind să transforme o vizită plină de riscuri (după interpretarea eronată a discursului de la Universitatea din Ratisbona, unde predase, cu ani în urmă) într-un fertil dialog - succes ecumenic inclusiv cu Islamul.Tenacitatea nu i-a lipsit, e drept. „Panzer-cardinalul“, așa  îi spuneau unii ziariști sobrului prefect al Congregației pentru doctrina credinței. Romanii matinali îl puteau vedea, îndreptându-se pe jos, neînsoțit de niciun secretar, dis-de dimineață, spre biblioteca sa din palatul Sant’Uffizio. Nu a venit foarte bucuros la Roma, avea alte planuri, scrisul, predatul cursurilor la universitate. Acum e roman, iubind Urbea, bisericile sale, pe tinerii parohiilor depărtate, pe tinerii teologi cu care a dialogat la San Giovanni in Laterano, catedrala sa, în februarie, a inaugurat postul pascal, la  austera Santa Sabina. Sobrul lui birou, doi secretari, un german și  un polonez, la „seconda loggia“ a Vaticanului. Nimic opulent. Documentarul prezentat de Rai Uno, în preajma zilei aniversare a Pontifului roman, e grăitor.   Apartamentul lui, apoi, mai sus, de la „terza loggia“, unde vedeam lumina, seara din piața San Pietro, sufrageria, livingul cu canapele verzui, fotoliul de unde privește știrile,  nimic impresionant prin fast ca în Renaștere. Eleganța clasică a spiritului.  E desigur și  capela privată, unde celebrează Benedict al XVI-lea, unde  7 oameni cu toții, secretarii plus  încă 4 persoane care se ocupă de casă, participă la liturghia de dimineață.

Un prim volum dintr-o Viață a Celui pe care-l slujește, cu inima și rațiunea, a apărut recent. „Isus din Nazareth“ la Rizzoli, atrage atenția că nu e vorba despre o lucrare aparținând magisteriului, ci una a unui simplu creștin care scrie despre Isus, despre omul istoric, identificabil, real și cel conturat de credință. Sunt reflexiile la care ajunge autorul după „un lung drum interior“, care pot fi, eventual, criticate „oricine este liber să mă contrazică.“, scrie în prefață. Spirit liber, respect al libertății celuilat, la ce te aștepți de la admiratorul lui Augustin, comentat, elogiat, recent  în Pavia studiilor profunde, nu numai teologice, orașul străvechii universități, pe unde au trecut  Paul Diaconul, profesorul lui Carol cel Mare, Da Vinci însuși, până la  transilvăneanul pașoptist  Bărnuțiu. Rodul acestor ceasuri de introspecție matură, pentru  a găsi chipul viu al Mântuitorului, sper să fie tradus și în românește. Compunerea textului pentru Via Crucis a fost un alt moment de referință, poate mai literar decât ne obișnuise teologul german, într-un alt aprilie,  2005.  Cartea de acum despre Isus din Nazareth a apărut pe 13  aprilie, 2007. Mereu aprilie. Ca și Scrisoarea apostolică „Sacramentum Caritatis“, Taina Iubirii, care încheie meditația despre Euharistie și Sinodul,  începute prin „Ecclesia de Eucharistia“ al  veneratului Ioan Paul al II-lea. Inima, Rațiunea, conjuncte, nu disjuncte.   

Nr. x/200x
Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2006

Lada de zeghe
de Anton JUREBIE

„Scriitorul și criticii săi“

Rezerve de entuziasm
de Gabriel Chifu

Mircea Eliade și gândirea mitică
de Ionel BUȘE

Trecerea Rubiconului
de Gabriel Dimisianu

Între trei continente
de Ioan LASCU

Urletul exasperării
Gabriela GHEORGHIȘOR

Lucrare întru rostul poeziei
Florea MIU

Paradigma feminității
Paul ARETZU

Centura de castitate
Bucur DEMETRIAN

O nație fantastă
Dania-Ariana MOISA

...și peste toate sunt o carte...
Ioana DINULESCU

Chenare cu îngeri
Valeria Manta TĂICUȚU

În căutarea fericirii (pierdute?)
Gabriel COȘOVEANU

Ale tinereții valuri… poetice
Luminița CORNEANU

Arta și știința
de Nicolae Prelipceanu

Aprilie, o aniversare, o carte
de Adrian Popescu

Teama
Anahit TOPCHYAN

Dimoviana (II)
de Dan Cristea

G. Călinescu, prozatorul
Marian Victor BUCIU

Corintul începe seria poeților. Primul pe listă, Ioan Es. Pop
de Horia Gârbea

Vladimir Dobocan
Emil Mladin

Inefabilul melancoliei
Petre CIOBANU


Daniel MUREȘAN


Iulian CARAGEA

IUBIRE ȘI LEGE MORALĂ. SUFERINȚELE TÂNĂRULUI WERTHER(I)
Ion MILITARU

Nu poți să pleci
Horia DULVAC

Adânc pe adânc
Ioana DINULESCU

Pământul văzut de sus
Mircea GHIȚULESCU

Mihai Stănescu între trecut și prezent
Cătălin DAVIDESCU

Henri Zalis - la ceas aniversar semnificativ
Mircea MOISA

Flori duhovnicești pentru mitropolitul Nestor Vornicescu
Tudor NEDELCEA

Patriotismul azi
Toma GRIGORIE

Vasili KANDINSKI (1866–1944)
Traducere și prezentare de Leo BUTNARU

© 2007 Revista Ramuri