Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Revista revistelor

        

Mircea Martin – „sigiliul“ criticului

Mircea Martin a împlinit anul acesta, în aprilie, neverosimila vârstă de 70 de ani. Printre omagiile aduse teoreticianului şi criticului literar în presa noastră culturală, directe sau indirecte, se numără şi textul lui Mircea A. Diaconu, din nr. 9 / 2010 al Convorbirilor literare: „Ce portret mai bun al criticului decât amprenta lăsată de scrisul său, privit pe secvenţe sau în ansamblu, de la distanţa întregului, decât sigiliul în care îşi construieşte scenariul ideilor şi ţesătura fină a pledoariilor? De fapt, îl poţi citi pe Mircea Martin, aşa cum îi citeşti pe toţi marii critici, pentru frumuseţea care generează emoţie. În spatele ideilor, este un imperativ al rigorii care fascinează, în aşa fel încât spiritul de fineţe îşi asociază perspectiva disociativă, o anume viziune arhitecturală. Aş merge chiar mai departe şi aş spune: în spatele ideilor, atunci când miza lor este identificarea unui sine, pulsează un fior metafizic, o nelinişte privind identitatea fiinţei“ („Mircea Martin. Portretul criticului“). O observaţie pertinentă aduce însă o umbră de tristeţe peste luminosul portret schiţat de comilitonul sucevean: „critica lui Mircea Martin nu a născut discipoli. Şi nu pentru că n-ar avea înscrisă în ţesătura ei fină chiar alonja pedagogică“. Totuşi, să nu disperăm: „Poate că sunt suficienţi, în fond, cei doi-trei critici de primă mărime, încă tineri, care şi-l asumă azi ca maestru, pentru ca experienţa lui să rodească“. Cu întârziere, îi urăm şi noi profesorului Mircea Martin un însufleţit La mulţi ani! (G.G.)

 

Spectrul fostei Securităţi

şi nexul problemei

Numărul 5 / 2010 al revistei Apoziţia (Publicaţie anuală a Societăţii culturale româno-germane „Apoziţia“, Director şi editor: Gheorghe Săsărman) conţine două dosare tematice de mare interes pentru publicul român, şi nu numai: „Herta Müller, laureată a Premiului Nobel 2009“ şi „Scriitorii germani din România şi Securitatea“. Stefan Sienerth, Michael Fernbach, Edward Kanterian, Horst Samson şi Ernest Wichner o prezintă pe Herta Müller şi cărţile ei, subliniind „raportarea obsedantă la universul natal“ şi „perspectiva intransigentă (...) asupra instituţiilor şi mentalităţilor acestuia“, zugrăvirea „cu plasticitate şi senzorială precizie“ a lagărului sovietic, „precizia şi fantezia cuceritoare“, „desăvârşirea“ stilistică, „limbajul poetic de mare forţă şi vitalitate“, sursele biografice ale operei şi supratema totalitarismului, militantismul pentru „accesul neîngrădit la arhivele fostei Securităţi şi deconspirarea informatorilor şi colaboratorilor acesteia în România, cât şi pentru respectarea libertăţii de expresie a scriitorilor în state autoritare“ ş.a. Cei care ignoră, minimalizează sau încearcă să arunce în groapa uitării răul făcut de „monstrul“ numit Securitate în sistemul represiv comunist ar trebui să citescă textul lui Dieter Schlesak, din cel de-al doilea dosar, care reaminteşte, pe baza bibliografiei existente (Raportul Tismăneanu, Fenomenul Piteşti, mărturii din revista Memoria etc.), metodele de tortură infernale practicate de poliţia secretă. Scriitorul departajează între o „Securitate a torturii“, din anii „obsedantului deceniu“, şi o „Securitate a fricii“, din era Ceauşescu, însă la fel de eficientă. Plecând de la „cazul“ Werner Söllner,  Schlesak atrage atenţia asupra unui simulacru de justiţie în procesul (mai mult simbolic decât de facto al) trecutului: „adevăraţii făptaşi, torţionarii ale căror nume sunt chiar cunoscute, ofiţerii coordonatori care mai sunt încă în viaţă, sunt liberi, îşi primesc pensia ca funcţionari de stat, în timp ce victimele lor, racolate prin frică, sunt trase la răspundere acum în «libera Europă», riscă distrugerea carierei şi vieţii profesionale, da, chiar ca viaţa să le fie distrusă; sunt cunoscute câteva cazuri de sinucidere. În Germania de Est la fel ca în România sau ca în fostele state-satelit, până şi în Rusia, adevăraţii vinovaţi nu au fost nicicând pedepsiţi, numai victimele lor!“. Acesta este, de fapt, nexul problemei, nerezolvate nici până azi. Victimele supravieţuitoare sunt încă bântuite de spectrul fostei Securităţi, trăind, probabil, doar cu speranţa mângâietoare a Judecăţii de Apoi. (G.G.)

 

Viitorul cărţii?

Colocviile Scrisului Românesc din acest an au avut ca temă de dezbatere „Viitorul cărţii“. Numărul 10 / 2010 al revistei publică texte ale colaboratorilor şi prietenilor, dar şi comunicări ale participanţilor la manifestare, toate dedicate problemelor şi provocărilor actuale ale cărţii. Semnează: Florea Firan, Nina Cassian, Andrei Codrescu, Gabriel Coşoveanu, Constantin M. Popa, Irina Mavrodin, Ovidiu Ghidirmic, Ioan Es. Pop, Cornelia Cârstea, Adrian Cioroianu, Gheorghe Păun, Victor Marian Buciu, Ion Buzera, Ileana Firan, Ioan Lascu, Mihai Ene, Ionel Buşe, Dumitru Radu Popa, Adrian Sângeorzan, Carmen Firan, Geo Constantinescu, Deyan Ranko Brashich, Dumitru Radu Popescu, Felicia Burdescu, Gabriela Rusu-Păsărin, Ion Parhon, Florentina Anghel, Aloisia Şorop ş.a. În ciuda tânguirilor „pre-apocaliptice“ ale unora sau îngrijorărilor legate de cartea ca obiect de hârtie ale altora, predominantă pare să fie credinţa că indiferent de suportul ei, cartea nu va muri, aceasta fiind nu numai o necesitate lingvistică, dar şi/ mai degrabă una „ontologică“. Viitorul cărţii nu pare roz (v. criza lecturii, redevabilă multiplelor crize: morală, economică etc.), însă nu sună nici funebru. (G.G.)

 

Înger de sânger

Revista bimestrială Amfitrion, nr. 2-3/20010 (literatur㠖 arte – dialog cultural), apărută la Drobeta Tr. Severin sub egida Societăţii Scriitorilor Danubieni cu sprijinul Centrului Cultural „Nichita Stănescu”, se subintitulează, tematic, Înger de sânger şi este dedicată comentariilor despre viaţa şi ope­ra poetului Cezar Ivănescu.

„Poet până la Dumnezeu şi înapoi, urca şi cobora pe fire de paing cu cruce. Şi iarăşi se îndrăgostea în mare inima sa, pe mulţi făcându-i geloşi. La ticăloşi scotea sabia cea înfricoşătoare, dar mai mult pe el se rănea şi cu rănile iarăşi scria, mult sânge a curs din acest îngerom. Şi multă tristeţe. Abia am găsit printre fotografiile sale una în care poetul râde” – mărturiseşte Ileana Roman, redactor şef şi mentor inspirat al revistei severinene, care reuneşte în acest număr memorabile evocări şi consideraţii semnate de: Gabriela Creţan, Luca Piţu, Gelu Negrea, Magda Ursache, Viorel Ilişoi, Petru Ursache, Viorica Gligor, Florian Copcea, Clara Aruştei, Valentin Vasilescu, Mihai Rogobete. (F. M.)

 

© 2007 Revista Ramuri