Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Interferențe și premii româno-italiene

        de Adrian Popescu

În revista Civis, 2010, caietul nr.100, profesoara de altă- dată a multor „echinoxişti’’, Viorica Lascu,  publică un eseu, ,,Divina Comedie, fericită sinteză între cultură şi religie’’, tradus în italiană de Giuseppe Mosciatti, din volumul Semnele timpului, 2001, unde meditaţia şi analiza pe text a exegetei (care a împlinit, anul trecut, o vârsta rotundă) demonstrează înrudirea celor două concepte. Este vorba, în esenţă, despre capacitatea poetului italian din Trecento, de a construi viziunea unei lumi armonioase, azi pierdute, unde sacrul modela din interior cultura europeană. De la Boccaccio, contemporanul lui Aligheri, la Jaques Maritaine, citaţi de autoare,  cultura se împlinea sub cerurile infinite.

Un  nume binecunoscut italieniştilor români, dar nu doar lor, şi multor cititori, este cel al  distinsei profesoare de la Catedra de limbi romanice a Literelor clujene , Gabriela Lungu. Ea a primit prestigiosul ,,Premio internazionale Diego Valeri’’, pentru  traduceri, în vara acestui an, la Monselice. Transpunerea în limba română a romanului Daciei Maraini, Lunga viaţă a Mariannei Ucria, tipărit de editura „Univers’’ în 2000, a obţinut voturile exigentului juriu, care-şi motiva opţiunea printr-o serie de aprecieri foarte elogioase în ceea ce  priveşte reuşita  traducerii făcute de universitara română. Gabriela Lungu nu este, cum ştim cu toţii, de fapt,  la prima sa lucrare, toate de mare fineţe lingvistică, ea  mai semnând echivalenţe din Leopardi, Lorenzo Renzi, Corrado Bologna (Premiul  Uniunii Latine pentru traducerea volumului Flautus vocis) etc.

Motivaţia juriului, exprimată de Gianfelice Peron, e deplin convingătoare pentru oricine. ,,Optima versiune în româneşte a celebrului roman al Daciei Maraini, Lunga viaţă a Mariannei Ucria se distinge, înainte de toate, prin însuşirile sale literare, prezentând o haină lingvistică extrem de îngrijită, care se confruntă, în mod fericit, cu o implicare morală şi stilistică (…). În acelaşi mod, ea  a ales, în mod judicios, să refacă alternanţa dintre limba (italiană)  şi dialectul sicilian, prin intermediul bogatei varietăţi a limbii române (…). Este vorba, deci, despre o traducere condusă de pasiune literară şi de scrupul filologic, traducere care a ştiut să depăşească numeroasele dificultăţi ale unui roman complex şi subtil’’.

În răspunsul laureatei, rostit în aula festivă de la Monselice, Gabriela Lungu  citează  imaginea traducătorului de azi, socotit  drept ,,ultimul cavaler rătăcitor al literelor’’. Din cuvintele sale, de mulţumire şi asumare a unei condiţii nu foarte simple, transpare o emoţionantă dăruire  literaturii italiene, dublată de un profesionalism la cotele sale de sus. După regretata Eta Boeriu, la Monselice, graţie unui juriu atent la valoarea muncii filologice şi a simţului artistic rafinat, cu sprijinul financiar dat de ,,Casa di Risparmio Padova e Rovigo’’, iată, după decenii, o altă traducătoare, tot  din România, acum postdecembristă, reuşeşte să se impună, bucurându-ne cu laurii râvniţi de concurenţi notabili din  mai multe  ţări.

În fine, aproape de ziua naşterii italienistului şi criticului literar, a omului de neştearsă amintire afectivă şi intelectuală, care semna Marian Papahagi, premiul care-i poartă numele a fost decernat la Cluj. Premiul, iniţiat de directoarea Centrului Cultural Italian clujean, Doriana Unfer, din 2008, se acordă celor care au contribuit la mai buna cunoaştere a culturii italiene, la intensificarea raporturilor culturale dintre cele două ţări. Sub înaltul patronaj al Ambasadei Italiei la Bucureşti, în prezenţa Excelenţei Sale, ambasadorul Mario Cospito, a directorului Institutului Italian de Cultură din Bucureşti, Rodolfo Amadeo, a viceconsulului clujean, Radu Pâslaru, a directoarei Centrului Cultural Italian din Cluj, Carmela Lista, a rectorului UBB, Andrei Marga, a numeroşilor profesori, studenţi etc.,  premiul, ex-aequo, a fost înmânat, în Aula Magna,  Mirei Mocanu, strălucită eseistă, scriind direct în limba italiană, absolventă la cunoscuta  La Sapienzia, cadru didactic la Universitá III Roma şi Lugano, şi lui Adrian Popescu. Din motivaţia juriului celei de a treia ediţii, juriu din care au făcut parte profesorii universitari  Luigi Tassoni, de la  Universitatea din Pëcs, Roberto Scagno, de la Universitatea din Padova, Mircea Vasilescu, de la Universitatea din Bucureşti, Ioana Bot, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, profesorul Roberto Antonelli, Universitatea ,,La Sapienza’’ din Roma, preşedinte, coleg cu Marian Papahagi, în anii frumoşi ai studiilor lor  romane, să cităm câteva fraze. Despre Mira Mocanu: ,,cu toată vârsta sa tânără, ni s-a înfăţişat drept o cercetătoare (studiosă) de o rară competenţă, capabilă să înfrunte complexe şi originale probleme, în special în domeniul filologiei italiene şi danteşti (…)’’.  Mira Mocanu s-a prezentat, deci, juriului ca meritând deplin premiul.  Despre celălalt laureat, citim: ,,traducerile lui nu doar că sunt foarte frumoase şi personale, în sensul că reuşesc să surprindă specificul autorilor şi să le restituie excelent în româneşte (ca în cazul lui Caproni), dar presupune o notabilă perspicacitate filologică (...).  A.P. a promovat cultura italiană şi la un public nespecializat, răspunzând finalităţii premiului şi neobositei activităţi desfăşurate  de Marian Papahagi, extinderea tot mai mult a contactele dintre mediile intelectuale române şi italiene’’. O  conferinţă a rectorului Andrei Marga a precedat ceremonia, cu o conferinţă pe un subiect dantesc, puterea la autorul Divinei Comedii, şi a atras un public  numeros. ,,Banca italo-romena’’ şi Rotary Club au asigurat, ca de obicei, suportul financiar al unei manifestări de ţinută.

   

P.S. Un prieten afirma, intrând în Wikipedia, la numele meu, apropos de premiul amintit, că l-am luat fără să  am studii de specialitate de  limba şi literatura italiană. Am diploma de absolvent al secţiei română-italiană, UBB, 1971, burse la Universita per stranieri, Perugia, 1976, 1979, am predat la Literele clujene, 1995, un seminar de poezie ermetică  italiană, la anul al V-lea etc., am publicat recenzii redactate direct în italiană, la revista palermitană Spiritualita e letteratura, am, printre altele, un articol ,,Montale in lingua romena’’ în volumul de studii dedicate lui Marian Papahagi, Il piacere della ricerca,  a cura di Luisa Valmarin  Angela Tarantino, ed. Bagato Libri, 2001, am ţinut conferinţe în italiană, recitaluri etc. în diverse oraşe italiene, Palermo, Roma, Rimini, Cesena etc., am afişele respective.  Nu vorbesc impecabil, e drept, mai greşesc, uneori, conjuctivele, dar vorbesc liber. Severul italienist Geo Vasile poate apela la  martori neutri, vezi Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu în  volumul Literatur Express…, CR, 2007, sau la universitarii italieni Lorenzo Renzo, Gheorghe Carageani, Luisa Valmarin, sau la cei bucureşteni, Doina Derer-Condrea, pentru a-mi stabili gradul de competenţă, pe bune.  Coşbuc, cu care nu mă pot compara, desigur, traducând Dante, trebuia să-şi arate diplomele? Eu tot prieten îl consider pe apreciatul italienist, chiar dacă mă trage de urechi. Fraternitatea  noastră italică e mai importantă, cred,  decât umoarea lui trecătoare, sper.

 

 

© 2007 Revista Ramuri