Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Dumitru Chioaru

Firicelul de sînge

Dimineaţă tîrzie de iarn㠖
încerc să-mi pun ordine în gînduri
strîngînd ibricul de cafea
în mîna tremurătoare
şi printre ele alunecă
o lacrimă rotundă
ca oglinda mamei
spartă întoarsă
între hainele ei din scrin
apoi alta ovală ceţoasă
ca un cap cărunt
în care mă recunosc în vreme
ce mă bărbieresc
cu mîinile tremurătoare
– ale mele?
ale tatălui pierdut în ceaţă? –
încerc să-mi pun ordine în gînduri
sorbind cafeaua amară
fierbinte ca lacrimile
unindu-se-n barbă
într-o mare lacrimă în care
mi se opreşte rece
lama aparatului de bărbierit
sclipind înroşită
de firicelul de sînge

Pe prispa casei de ţară

Pe prispa casei de ţară
mă năpădesc amintirile
ca un roi de albine –
copil mînam maşinuţe de lemn
printre pietre de rîu şi baligi de vacă
strivind furnici şi-alunecînd
pe-o pană de găină
curtea îmi părea harta lumii pe care
desenam cu nisip munţi şi oceane
apoi din dud privirea
dădea roată împărăţiei –
cu ţigara aprinsă
parcă îl văd pe bunicul
îmbrăcat româneşte adulmecînd
cu mustaţa-i căruntă semne de ploaie
pentru pămîntul ars de secet㠖
şi chiar începe să plouă cu picuri mari
scînteind pe iarba crescută peste piatră
şi scurgîndu-se pe sub poartă
într-un pîrîu –
aşa cum a crescut peste el
şi cum va creşte odată peste mine.

© 2007 Revista Ramuri