Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Inefabilul melancoliei

        Petre CIOBANU

Poetul Constantin Crețan pare să se bucure de auspicii favorabile. Încă de la debutul în „Suplimentul literar și artistic“, în 1987, a fost catalogat de Eugen Simion ca „Un promițător poet nichitian din faza adolescenței“. Semnalat generos de către Ana Blandiana la debutul editorial  („Poezii de ieri, de azi...“ Ed. Pastel, Brașov, 2004) – „poezia lui Constantin Crețan ascunde într-o prozodie elegantă și ușor retro o viziune tulburată și dramatică, modernă prin încăpățânarea de a gândi și postmodernă prin recursul la îngânare și travesti“ – poetul evoluează, în spirală, de la un volum la altul confirmând o vocație profundă. O călduroasă recomandare, din partea lui Alex. Ștefănescu, însoțește cel de-al doilea volum, „Haremul de iluzii“ – „Poezia lui Constantin Crețan este o tăietură proaspătă în plumbul realității (...) Totul este trăit intens, deși rămâne un joc. Patetismul și spiritul ludic, care par incompatibile, se asociază ingenios în poezia lui Constantin Crețan, un poet talentat, care vine, vine, vine, calcă toate ierarhiile literare în picioare“.

Perseverent, în același an, 2005, avea să publice „Dulcea mea lespede de aduceri aminte“, iar în 2006 alte două volume: „Gri metalizat“ și „Melancolia“ (ambele la editura Vinea, București). Titlurile volumelor, incitante și bogate în conotații, anunță o poezie de elevație spirituală cu participare afectivă și intelectuală. Fiecare volum, chiar dacă nu prezintă o mutație decisivă în planul evoluției artistice, marchează, totuși, un moment de creație confirmând reale disponibilități lirice.

„Lunatic fără lună“, poetul se declară „Vinovat de tot ce este / Și păcătos de tot ce nu e“ – „Martor tragic, mut și orb și surd, / Zac în nesfârșita comedie. / Uneori peste acest absurd / Cade-o pleoapă din copilărie“ (Autoportret). Ademenit de „adierea de cuvânt“, cu dezinvoltură retorică exprimă orgoliul spiritului și perenitatea creației: „Deschis cu lama rece-a unui gînd / O rană în materia părînd / Îmbrățișez cu pleoapa unui vis / Un spațiu fără loc și interzis.“

Scenariu liric, primul volum evoluează, firesc, prin cunoașterea de  sine într-un parcurs inițiatic marcat de stări erotice, de o discretă efuziune lirică și o copleșitoare sinceritate: „Prin lacrima prelinsă spre-nceput / Și șlefuită până la lentilă / Din zarea dorului te-am petrecut, / Îmbrățișată numai de pupilă.“ Năzuința de împlinire a cursului vieții este exprimată cu tandrețe: „În ochii tăi mi-aș împlînta privirea / Pînă la capăt, poate mai departe, /.../ În mîini ți-aș prinde chipul ca-ntr-o cupă / Și liniile palmelor s-ar frînge / De teamă, nu cumva să-ți întrerupă / Conturul cînd iubirea mea te-ar strînge“. Jocul grav al iubirii developează o notă de sentimentalism pe portativul solitudinii, al amăgirii: „Te-ai retras din lumea mea de afară / În mănăstirea sufletului meu / Și toate zidurile se surpară / Și se-nălțară altui Dumnezeu“. Poemele sau micropoemele („capricii“) sunt fulgurații de gând populate de o imagerie specifică sensibilității: îngerul, fluturii, păsări insomniace etc.

Încă de la primul volum, sentimentul cel mai fidel este singurătatea: „Singurătatea  din afara mea / Cea dinăuntru, prinsă-n altă plasă, / Prin mii de ochiuri ca prin ochi privea / O ploaie deasă începu să țeasă“. Melancolia, o pecete a hipersensibilității, mesaj liric și metafizic, multiplicat în sensul înmulțirii sugestiilor ce însoțesc poemele, va deveni una dintre dominantele liricii lui Constantin Crețan (evidentă și prin translarea titlurilor volumelor): „Sînt atît de obosit... / Îmi atârnă cearcăne de vedere, / Prin brațe îmi curge plumb topit, / Prin tălpi mă părăsește orice urmă / De putere“; „Să plângi până când chiar tristețile își sapă drum / Prin albiile deja adâncite și secate; / Tristeți de-aici și de acum... / tristeți abstracte și îndepărtate...“ Antractele melancoliei sporesc efluvii interioare cu accente bacoviene: „Plouă întruna, ca la sfârșit de lume, / Plouă și plouă. Plouă și nu se mai oprește. / Plouă cu picături, șuvoaie, spume. / Plouă și aerul în ploaie se înăbușește.“

Spațiul poetic, exploatat intensiv, într-o coerență de sensibilitate și ideatică, se îmbogățește cu puterea de seducție a cuvântului (sau a necuvintelor?!) ca meditație despre relația text și existență: „Mă agăț de cuvinte / Cum carnea de oase / Cum timpul de oseminte / Cum darul de ruinele gândului“; „Aerul e greu de cuvinte ce nu mai vor să moară“; „De fiecare dată strâng în dinți / Cuvântul cum aș ține un cuțit“.

Într-o confesiune fără false pudori („Ultimul“), cu franchețe, poetul  exprimă un demers inițiatic în relație de profunzime cu înaintașii: „Sunt ultimul romantic dar nu-s singur, / Îi port în mine și pe cei ce-au fost și, în secret, / În mine ei vorbesc, eu numai gîngur, / Sînt ultimul din șir, sînt ultimul poet“. Deși meditat evident de ecouri ale unei culturi literare bine asimilate, Constantin  Crețan tinde să se individualizeze liric printr-o dicțiune în tonalitate proprie. „Sentimentele sînt oasele sufletului“ și trăiri adînci și complexe încheagă un univers poetic de sine stătător, materia unei arte poetice mature.

Atras de mistica marilor teme, conștiința disponibilizează tonifiant emoția, probând seninătatea unei viziuni echilibrate: „Moartea întârzie la întâlnire ca o iubită. / Mi se pare uneori cum c-ar veni / Și inima o simt oprindu-se ca o clipită / Și mi se taie respirația-n felii. / De fiecare dată, mi se pare doar, / Și ea întîrzie și nu mai vine / Și-aș pleca s-o caut de aș ști măcar / Că ea m-ar aștepta altundeva pe mine.“

Bucurii pasagere îmbracă haina ludică în jocuri de cuvinte: „Moș moșind moșită moașă, / Ca un lup eu trec prin lupă / Și îți las un pup la pupă / Sar în trup o-ntreagă trupă“; „Aș vrea să am telecomanda / Cu care să îți sting lavanda / Feromonilor, atunci când pleci / În cadrul de beton, cu înguste poteci.“

Năzuința nu se poate lipsi de o minimă artă poetică și într-o profesiune de credință Constantin Crețan declamă: „Cu sânge încep să scriu orice poem“ căci poetul „știe numai stoluri de cuvinte să-ngrozească“ iar „Poezia e chihlimbarul / În care am intrat / De viu“. Poeme cu o tematică predominant existențialistă, acestea reflectă luciditatea  unui spirit asaltat de întrebări, neliniști, devenind un monolog existențial al unui eu ce refuză confortul liric pentru canonul suplicial al răstignirii: „Mă zidești, de viu, în propria-mi statuie, / Ca pe un infirm într-un bandaj, / Și pe crucea tuturor  umbra mi-o bați în cuie, / Să își sîngereze stropii de lumină-n peisaj“.

În cazul liricii lui Constantin Crețan accentul cade pe impresia lăsată de întreg; imaginea de ansamblu  a volumului (volumelor) este mult mai favorabilă decât situarea la nivelul fiecărui poem. Cele cinci volume (de până acum) marchează un traseu interior; călătorind pe itinerariul propus, personalitatea  poetului se dezvăluie treptat înfățișând misterul individualității marcate de o profundă sensibilitate. Poetul manifestă apetență pentru expresivitate, pentru sinceritatea rostirii, fără ambiguități reflexive; coerența universului poetic, prospețimea imaginilor și tensiunea lirică de acută senzitivitate, proiecție a sinelui deschis către lume, definesc o voce distinctă, dezinvolt modernă, de rezonanță în sufletul cititorului.

Nr. x/200x
Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2006

Lada de zeghe
de Anton JUREBIE

„Scriitorul și criticii săi“

Rezerve de entuziasm
de Gabriel Chifu

Mircea Eliade și gândirea mitică
de Ionel BUȘE

Trecerea Rubiconului
de Gabriel Dimisianu

Între trei continente
de Ioan LASCU

Urletul exasperării
Gabriela GHEORGHIȘOR

Lucrare întru rostul poeziei
Florea MIU

Paradigma feminității
Paul ARETZU

Centura de castitate
Bucur DEMETRIAN

O nație fantastă
Dania-Ariana MOISA

...și peste toate sunt o carte...
Ioana DINULESCU

Chenare cu îngeri
Valeria Manta TĂICUȚU

În căutarea fericirii (pierdute?)
Gabriel COȘOVEANU

Ale tinereții valuri… poetice
Luminița CORNEANU

Arta și știința
de Nicolae Prelipceanu

Aprilie, o aniversare, o carte
de Adrian Popescu

Teama
Anahit TOPCHYAN

Dimoviana (II)
de Dan Cristea

G. Călinescu, prozatorul
Marian Victor BUCIU

Corintul începe seria poeților. Primul pe listă, Ioan Es. Pop
de Horia Gârbea

Vladimir Dobocan
Emil Mladin

Inefabilul melancoliei
Petre CIOBANU


Daniel MUREȘAN


Iulian CARAGEA

IUBIRE ȘI LEGE MORALĂ. SUFERINȚELE TÂNĂRULUI WERTHER(I)
Ion MILITARU

Nu poți să pleci
Horia DULVAC

Adânc pe adânc
Ioana DINULESCU

Pământul văzut de sus
Mircea GHIȚULESCU

Mihai Stănescu între trecut și prezent
Cătălin DAVIDESCU

Henri Zalis - la ceas aniversar semnificativ
Mircea MOISA

Flori duhovnicești pentru mitropolitul Nestor Vornicescu
Tudor NEDELCEA

Patriotismul azi
Toma GRIGORIE

Vasili KANDINSKI (1866–1944)
Traducere și prezentare de Leo BUTNARU

© 2007 Revista Ramuri