Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Specific naţional şi specific regional

        de Matei Călinescu

„Asemănători în cele mai multe privinţe cu muntenii – contiguitatea geografică e şi spiritual㠖 oltenii se disting în plan artistic (mă interesează mai puţin psihologia socială aplicată cazurilor medii, ale cărei concluzii rămân nesemnificative când e vorba de mari creatori de felul lui Macedonski, Arghezi, Brâncuşi, Ţuculescu etc., care vin din Oltenia), prin marea lor devoţiune pentru idealul lor estetic, în ciuda faptului că această devoţiune se poate ascunde uneori sub aparenţe pitoreşti. (…) marii olteni, oricât «spirit practic» şi «realist» li s-ar atribui, sunt în profunzime nişte naturi donquijoteşti, capabile să halucineze realul în numele idealului; iar isteţimea lor tradiţională nu este, în fond, nimic altceva decât ştiinţa lor de a nu acorda prea mare importanţă lucrurilor care nu-i privesc“.
Ramuri, Serie nouă, Anul IV, nr. 5, 12 mai 1967
© 2007 Revista Ramuri