Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Formele cu fond

        DANIEL CRISTEA-ENACHE

\"31 dec. 1857. Anul se apropie de sf├ór┼úit; e ora 10 ┼či jum─âtate noaptea. A┼č vrea s─â str─âbat iute cu g├óndul anul care-a trecut, dar sunt ├«n­tr-├«nsul elemente a┼ča de felurite ┼či de ciudate. ├Än totul, e rece; ap─âs─âtoarea indiferen┼ú─â, acest colos de ghea┼ú─â, c─âruia prin predispozi┼úia mea spre meditare i-am c─âzut prad─â, este prea destul exprimat prin cuvintele ├«nse┼či. De cea mai mare ├«nsemn─âtate pentru orientarea mea ┼čtiin┼úific─â a fost ini┼úierea ├«n filozofie, ├«n ansamblu, ┼či ├«n logic─â, aceast─â ┼čtiin┼ú─â extrem de interesant─â. Ea m-a adus s─â n─âzuiesc spre cea mai bun─â formulare a cuget─ârii, spre adev─ârata exprimare, f─âr─â gre┼čeli, concis─â, spre evitarea acelor exaltate vorbe goale pe care ├«n tinere┼úe le ├«ntrebuin┼úezi at├ót de des; ea mi-a insuflat mai ├«nt├ói cu adev─ârat dragostea pentru o direc┼úie de g├óndire de care nu m─â voi desp─âr┼úi niciodat─â. S-a instalat ├«ns─â ├«n mine un scepticism deconcertant, o ├«ndoial─â cu privire la tot ce este tradi┼úional, ba chiar la ideea de Dumnezeu ┼či de nemurirea sufletului - paralel cu imposibilitatea de a concepe fiin┼úa absolut─â. La ce oscil─âri e supus cugetul meu ├«n aceast─â privin┼ú─â!! Cine m─â constr├ónge s─â admit un Dumnezeu, care e de-a dreptul de neconceput pentru ra┼úiunea mea? Dar m─â ┼či constr├ónge s─â-mi  z─âp─âcesc mintea prin necesitatea ┼či totodat─â incomprehensibilitatea a ceea ce este impus necondi┼úionat. ├Än timpul din urm─â am citit o poveste cu stafii. Nou─â fr─âm├óntare a min┼úii, noi ├«ndoieli, nou─â imposibilitate de a pricepe. Cazul at├ót de frecvent al leg─âturii dintre dou─â fenomene desp─âr┼úite ├«n spa┼úiu, dar coexistente ├«n timp, e o realitate. Ce ├«nseamn─â asta? Ce este acest somnambulism, care-┼či bate joc de cea mai puternic─â ┼či cea mai general─â dintre puterile cunoscute de noi p├ón─â acum prin experien┼ú─â - gravita┼úia? ├Ändoial─â, ├«ndoial─â! Am cunoscut ┼či psihologia, ┼čtiin┼úa despre suflet - ce este sufletul? Dezlega┼úi-mi ├«ntrebarea ┼či apoi vorbi┼úi; dar cine o dezleag─â?! Aceast─â teribil─â problem─â metafizic─â! Pentru cultura mea filologic─â a fost de mare ├«nsemn─âtate prof. Lang, care prin expunerea sa atr─âg─âtoare m-a f─âcut s─â cunosc frumuse┼úile modelelor grece┼čti ┼či anume, ├«ntre ele, pe Demostene. ├Än afar─â de acesta, dr. Goebel, acest critic rece, aproape resping─âtor, dar un ├«nv─â┼úat admirabil de p─âtrunz─âtor. Apoi prof. dr. Zhishmann, care, ├«n privin┼úa pasiunii ┼čtiin┼úifice, totdeauna egal─â cu sine ├«ns─â┼či, netulburat─â de vreun capriciu (la interpret─ârile lui Sofocle) a fost pentru mine un model. ├Än acest an am ├«nv─â┼úat ┼či italiene┼čte, cel pu┼úin pricep limba; ┼či engleze┼čte, cu care merge bine; mai bine fran┼úuze┼čte. Dintre operele altora, mai ├«nt├ói Introducerea ├«n filozofie a lui Herbart, pe care o mai prelucrez ┼či acum, apoi Goethe, Platen, mai bine Schiller ┼či Herder.
├Än privin┼úa noilor cuno┼čtin┼úe, Rechtenberg, un b─âiat plin de spirit, cam obr─âznicu┼ú; Rossmanit, un cap ordonat; Tegetthoff, fire aspr─â, resping─âtoare privit─â din afar─â, dar l─âuntric ├«nsufle┼úit de o mare ardoare ┼čtiin┼úific─â, sprijinit ├«ndeosebi pe un neobosit studiu ┼či cu foarte l─âudabile cuno┼čtin┼úe ├«n domeniul ┼čtiin┼úelor naturale; Armin L├Âhner, un cap bun... poate va ie┼či ceva din el; L. O┼żegovi─ç, un gentilom, patriot integru, aspru; c├ónd ┼či c├ónd teoretician al , ceea ce ├«ns─â, lui, lucru curios, nu-i st─â r─âu.
├Än vacan┼ú─â m-am deprins s─â dispre┼úuiesc mele de la Bra┼čov.
De c├ónd am devenit serios din punct de vedere ┼čtiin┼úific, nu-mi mai reu┼če┼čte nici o rim─â; pe de o parte, sunt bucuros c─â a ├«ncetat aceast─â joac─â; pe de alt─â parte, poate ┼či din cauza asta devin din zi ├«n zi mai rece, mai indiferent fa┼ú─â de cei mai mul┼úi din semenii mei. ├Ämi lipse┼čte acum un stimul puternic, indiferent de unde ar veni. Dar ├«n aceast─â ├«ncremenit─â dughean─â a convenien┼úelor! ┼×i apoi, pe l├óng─â asta, subapreciat, ┼či luat ├«n r├ós, ┼či ur├ót de mai to┼úi oamenii! Din fericire ├«ns─â ┼či iubit ┼či ├«n─âl┼úat. O urmare a seriozit─â┼úii mele ┼čtiin┼úifice a fost ┼či recunoa┼čterea din partea profesorilor, care
m-au f─âcut ├«nt├óiul ├«n toat─â ┼čcoala [...] ├Än schimb, o gre┼čeal─â, care poate s─â se fi n─âscut din (ce-i drept, nu de invidiat) voin┼úa mea de a fi erudit, e... n─âravul meu - s-o spun scurt: de a min┼úi!
Ce-i drept, o fac ├«n treburi ne├«nsemnate, inofensive, dar lucrul este, totu┼či, cu at├ót mai mult, nedemn, meschin...
De exemplu, spun adesea c─â am studiat cutare ┼či cutare lucru ├«n toiul nop┼úii, pe c├ónd eu ├«l citeam ziua; c├ónd vine cineva, vreau s─â m─â g─âseasc─â ├«ngropat ├«n c─âr┼úi; ┼či alte asemenea copil─ârii. Asta va trebui neap─ârat s─â ├«nceteze de acum ├«nainte.
Pentru acest an ├«mi mai propun numai, pe l├óng─â examenul de maturitate, s─â termin o sistematizare, pe care am ├«nceput-o, a prelegerilor de logic─â audiate de mine. A┼č dori s─â las aceast─â lucrare ca amintire c├ótorva din a┼ča-numi┼úii mei elevi, la plecarea mea din Germania [la acea dat─â, Austria f─âcea parte din vechea confedera┼úie a Germaniei, n.n.] - bine├«n┼úeles dac─â mai tr─âiesc at├óta! Cine ┼čtie!\"
(Titu Maiorescu, Jurnal. Noiembrie 1855 - februarie 1859, ├«n vol. Jurnal ┼či epistolar, I, studiu introductiv de Liviu Rusu, edi┼úie ├«ngrijit─â de Georgeta R─âdulescu-Dulgheru ┼či Domnica Filimon, pp. 74-76, Editura Minerva, Bucure┼čti, 1975).
*
Titu Maiorescu, criticul care a fixat pilonii disciplinei ┼či a ├«nscris literatura noastr─â pe cursul ei firesc, modern de evolu┼úie, mentorul respectat ┼či temut al Junimii, profesorul admirat ┼či iubit de genera┼úii ┼či genera┼úii de studen┼úi ce ajunseser─â s─â-i preia p├ón─â ┼či ticurile verbale ┼či comportamentale, reprezint─â un capitol consistent ┼či de neocolit ├«n istoria noastr─â literar─â. Imaginea sa, de mare legiuitor fix├ónd norme ┼či stabilind ierarhii, se reg─âse┼čte ├«n numeroase dic┼úionare, tratate, c─âr┼úi ┼či studii critice; iar fotografia adesea ata┼čat─â arat─â un b─ârbat cu barbi┼čon ┼či privirea sever─â, impun├óndu-se imediat ca o imagine a consisten┼úei ┼či seriozit─â┼úii mature. N─âscut parc─â deja b─âtr├ón, ca mai t├órziu Iorga, Maiorescu ┼či-a dominat epoca ┼či posteritatea nu numai prin capacit─â┼úile sale intelectuale, prin acuitatea critic─â ┼či for┼úa de polemist. Autoritatea lui venea ┼či din felul de a fi al omului: pe c├ót de ambi┼úios, pe at├ót de responsabil; bun orator, dar nemestec├ónd cuvinte goale precum demagogii de profesie; natur─â activ─â, constructiv─â, dar ┼či structur─â t─âioas─â, inflexibil─â cu mediocrit─â┼úile; prieten ┼či partener de n─âdejde, f─âc├ónd bine multora (exemplul cel mai cunoscut: Eminescu), dar av├ónd ca not─â definitorie ┼či o glacialitate  social─â, o anumit─â distan┼ú─â pus─â ├«ntre sine ┼či lumea din jur. Spa┼úiul public nu se confund─â cu cel privat: e o regul─â pe care Maiorescu o ├«nt─âre┼čte prin ├«ntreaga sa conduit─â. La antipodul acelor scriitori care ├«┼či caut─â c├ót mai mul┼úi ascult─âtori pentru a se confesa zgomotos ┼či impudic, exhib├óndu-┼či sentimentele ┼či afec┼úiunile, speran┼úele, decep┼úiile, frustr─ârile ┼či grandioasele proiecte compensatoare, criticul ┼či-a ascuns propria interioritate, bogat─â, l─âs├ónd s─â fie v─âzut numai chipul unei senin─ât─â┼úi olimpiene.
Exist─â, astfel, dou─â elemente componente ale unei aceleia┼či personalit─â┼úi, ca dou─â fe┼úe ale unei monede. Pe de o parte, persoana public─â, omul de succes social, ridicat p├ón─â la cele mai ├«nalte demnit─â┼úi ├«n Stat, criticul pled├ónd pentru impersonalitate ┼či obiectivitate estetic─â, conduc─âtorul unui cenaclu ├«n care \"intr─â cine vrea, r─âm├óne cine poate\". Pe de alt─â parte, omul tr─âind ┼či suferind ├«nd─âr─âtul acestei armuri, un ins cu ├«ndoieli ┼či anxiet─â┼úi, cu vitalitate erotic─â ┼či, din c├ónd ├«n c├ónd, g├ónduri de sinucidere. Un om adev─ârat, un om ├«ntreg se reg─âse┼čte ├«n ambele ipostaze, care pot fi ├«n armonie (la personalit─â┼úile perfect echilibrate) sau ├«n tensiune. ├Än cazul lui Maiorescu, imaginea pe care el a l─âsat-o despre sine, ┼či cu care noi oper─âm ast─âzi, este aceea public─â, \"oficial─â\", impus─â cu autoritate responsabil─â: imaginea criticului rece, nu a omului cald. Era ┼či firesc s─â fie a┼ča, dat─â fiind specializarea sa. Unui critic - ┼či cu at├ót mai mult celui dint├ói - ne adres─âm pentru obiectivitatea, impar┼úialitatea nep─âtima┼č─â cu care cite┼čte ┼či judec─â literatura. Cu termenul folosit de Maiorescu ├«nsu┼či, ├«n articolul Poe┼úi ┼či critici, un critic literar trebuie s─â fie transparent, pentru a nu deforma, prin prisma subiectivit─â┼úii sale, relieful operei comentate. Ceea ce poate da substan┼ú─â ┼či culoare unei opere poetice (├«ndoiala, suferin┼úa, bucuria ┼či deprimarea, toat─â gama de senza┼úii ┼či sentimente umane) se cuvine decantat ├«ntr-o oper─â critic─â, pentru a nu-i tulbura desenul limpede, perfect coerent ┼či inteligibil.
Jurnalul pe care Maiorescu l-a ┼úinut timp de 62 de ani (caz unic ├«n literatura rom├ón─â) este oglinda interioar─â a acestei personalit─â┼úi. Partea r─âmas─â ├«n umbr─â, ├«ntr-un plan secund, se descoper─â pu┼úin c├óte pu┼úin ├«n aceste pagini ├«ncepute la 15 ani ┼či continuate, cu o consecven┼ú─â remarcabil─â, p├ón─â la senectute. Jurnalul este a┼čadar un document de prim ordin, dezv─âluind traseul biografic al marelui critic, cu experien┼úele formatoare, lecturile, cercurile prin care a trecut sau pe care le-a creat; alte ┼či alte ├«nt├ómpl─âri, episoade ori simple impresii din care se va cristaliza o concep┼úie unitar─â ┼či productiv─â. La faimosul Institut Theresianum din Viena, adolescentul Maiorescu ├«nva┼ú─â cu o tenacitate formidabil─â, pentru a le dovedi celor din jur (majoritatea, copii din aristocra┼úia austriac─â) superioritatea sa intelectual─â. Intr├ónd ├«n ┼čcoal─â cu precare cuno┼čtin┼úe de limba german─â ┼či st├órnind, de aceea, hohotele de r├ós ale colegilor, el vrea s─â arate \"nulelor\" acestora c─â va termina primul ├«n promo┼úie. Toate energiile, resursele sunt investite ├«n aceast─â recuperare a unui handicap ini┼úial, urmat─â de avansarea ├«n primele r├ónduri ┼či deta┼čarea final─â de pluton. Acest fragment, scris ├«n ultima zi a anului 1857, este unul de bilan┼ú. Cu o or─â ┼či jum─âtate ├«nainte de Revelion, c├ónd celor mai mul┼úi oameni le fuge g├óndul la petrecerea dintre ani, adolescentul ├«┼či face un adev─ârat examen: nu at├ót de con┼čtiin┼ú─â, c├ót de cuno┼čtin┼úe, cu inventarul realiz─ârilor ┼či nereu┼čitelor sale. Sunt trecute ├«n revist─â progresele ├«n ├«nv─â┼úarea limbilor str─âine (italian─â, englez─â, francez─â); sunt punctate acumul─ârile ├«n domeniul filozofiei ┼či ├«n cel al filologiei; sunt inventaria┼úi, cu un ochi dorit p─âtrunz─âtor, profesorii ┼či colegii de clas─â. Unii sunt percepu┼úi ca modele, revelate ├«n pofida unor asprimi inconfortabile (dr. Goebel, \"acest critic rece, aproape resping─âtor, dar un ├«nv─â┼úat admirabil de p─âtrunz─âtor\", prof. Lang, prof. dr. Zhishmann). Ceilal┼úi sunt judeca┼úi nu global, ci pe fiecare caz ├«n parte, cu bune ┼či cu rele, precum ┼či cu evaluarea ┼čanselor de evolu┼úie ulterioar─â. Rechtenberg este \"un b─âiat plin de spirit\", dar \"cam obr─âznicu┼ú\". Tegetthoff e \"o fire aspr─â, resping─âtoare privit─â din afar─â, dar l─âuntric ├«nsufle┼úit de o mare ardoare ┼čtiin┼úific─â\". Din Armin L├Âhner, \"cap bun\", sunt ┼čanse s─â ias─â \"ceva\"...
├Änc─â din adolescen┼ú─â Maiorescu are, dup─â cum se poate observa, structur─â de pedagog, acea capacitate de a urm─âri, evalua ┼či, eventual, corecta traseele unor elevi. Nu ├«nt├ómpl─âtor, ├«n jurul lui se va forma ├«nc─â de pe acum un cerc; cum spune Tudor Vianu, \"studiosului ├«i pl─âcea s─â ├«nve┼úe pe al┼úii\". P├ón─â a fi exercitat─â, autoritatea (profesional─â ┼či moral─â) se ├«ncheag─â treptat. Maiorescu va deveni un lider, o figur─â  central─â ├«n lumea universitar─â, cultural─â ┼či politic─â nu datorit─â averii ori s├óngelui nobil, ci pe baza meritelor sale - care se impun asupra celorlal┼úi cu tot mai mult─â putere. ├Änt├ói e fondul ┼či apoi forma; de fapt, formele personalit─â┼úii reflect─â, exprim─â acumularea ┼či decantarea unui con┼úinut propriu. Auto-construc┼úia se face prin cunoa┼čtere progresiv─â, pe evantaiul c├ót mai multor discipline, dar ┼či ├«ntr-o dimensiune de real─â profunzime. Adolescentul nu memoreaz─â mecanic, pentru a reproduce apoi \"├«nv─â┼ú─âtura\" ├«ngurgitat─â. El pune ┼či ├«┼či pune ├«ntreb─âri, exprim─â convingeri sau ├«ndoieli personale, trece totul printr-un filtru de g├óndire critic─â ┼či caut─â, de oriunde ar porni, nucleul adev─ârului. Prima parte a bilan┼úului con┼úine tocmai asemenea dubii cu privirea la cea mai bun─â metod─â, cale de aproximare a adev─ârului. \"Ce ├«nseamn─â asta?\" \"Ce este sufletul?\" \"Cine m─â constr├ónge s─â admit un Dumnezeu, care e de-a dreptul de neconceput pentru ra┼úiunea mea?\" Iat─â ni┼čte interoga┼úii ce ar putea p─ârea naive, dar pe care mai to┼úi ni le-am pus, la o anumit─â v├órst─â sau (├«n exprim─âri diferite) la toate v├órstele. Semnele de ├«ntrebare alterneaz─â cu cele de exclamare, ├«n­tr-o pagin─â de mari tensiuni interioare, specifice adolescen┼úei. E v├órsta marilor ├«ntreb─âri ┼či a r─âspunsurilor ├«ncurcate ori, dimpotriv─â, categorice. V├órsta la care descoperim dimensiunea metafizic─â, arunc├óndu-ne privirea dincolo de realitatea prozaic─â, arz├ónd de curiozitate ┼či idealism, pentru a deveni apoi maturi, fixa┼úi pe un drum propriu, mai preocupa┼úi de condi┼úiile concrete ale parcurgerii lui.
├Änfl─âc─ârare adolescentin─â ┼či pragmatism matur: t├ón─ârul Maiorescu se afl─â exact la intersec┼úia celor dou─â v├órste, a celor dou─â \"filozofii\", pendul├ónd ├«ntre ele ┼či oferindu-ne, ├«n modul cel mai direct, documentul transform─ârii sale. El ├«┼či dore┼čte o bun─â, \"cea mai bun─â formulare a cuget─ârii\" ┼či ├«┼či propune, ca obiectiv, s─â evite acele \"exaltate vorbe goale pe care ├«n tinere┼úe le ├«ntrebuin┼úezi at├ót de des\". Se deta┼čeaz─â, astfel, de propria v├órst─â, o percepe de la o semi-distan┼ú─â critic─â, de parc─â n-ar avea ┼čaptesprezece ani, ci cu un deceniu mai mult. Precoce, dar nu genialoid, precum cei c├ó┼úiva oameni ai excep┼úiei de la regula biologic─â (un Mozart, muzician des─âv├ór┼čit la numai c├ó┼úiva ani, un Rimbaud sau un Eminescu, poe┼úi mari la v├órste mici), Maiorescu se deta┼čeaz─â de ceilal┼úi nu altfel dec├ót prin efort, prin munc─â ├«nd├órjit─â ┼či aplicat─â. Nu exist─â formule magice, care s─â-l ├«mping─â de la sine ├«n v├órful ierarhiei. Iar ├«n acest parcurs dificil, cu etape intermediare ┼či temeinice supraetaj─âri ale personalit─â┼úii, el are t─âria moral─â de a-┼či recunoa┼čte ┼či erorile, nu numai meritele incontestabile. Minciuni inofensive (\"spun adesea c─â am studiat cutare ┼či cutare lucru ├«n toiul nop┼úii, pe c├ónd eu ├«l citeam ziua\"), dar minciuni. Nu ezit─â s─â le pun─â pe h├órtie, pedepsindu-se astfel, r─âm├ón├ónd ┼či cu ele ├«n ochii posterit─â┼úii. De obicei, autorii de jurnale construiesc o imagine c├ót mai frumoas─â despre ei ├«n┼či┼či, p─âstr├óndu-┼či negrul otr─âvit al peni┼úei pentru compromiterea \"du┼čmanilor\" reali sau ├«nchipui┼úi. Ei cumuleaz─â toate calit─â┼úile, pe c├ónd ceilal┼úi - numai defecte. ├Änc─â de t├ón─âr, Maiorescu a ├«nv─â┼úat c─â pentru a fi exigent cu cei din jur trebuie s─â fii, ├«n primul r├ónd, exigent cu tine. Altfel, aluneci ├«n falsitate ┼či impostur─â moral─â.
Jurnalul lui Maiorescu poate fi citit din multe unghiuri. Fiecare tip de lectur─â ne va duce ├«ns─â c─âtre un acela┼či fond, incasabil, de personalitate, exprimat, de la un anumit punct ├«ncolo, prin forme verbale, comportamentale ┼či literare seduc─âtoare.

© 2007 Revista Ramuri