| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Ionel CiupureanuN-am încotro e vară Dimpotrivă iar şi iar din nimic pentru orişice sub o grămadă de vene din încordarea rămăşiţelor în chip firesc din lipsă de-altceva fiindcă nici nu mai pot să respir din închipuirea mea în stare să rupă n-am încotro din senin până mă-mput sub un perete că-i vară. Ca-n filme Iar m-au apucat leziunile după examinare mi-am revăzut leziunile sunt o propoziţie sub coapsele tale lezate eşti o confuzie fără măruntaie te doresc până mă dizolv între cuvintele tale asta e clar îmi vezi halucinaţiile nu contează după examinare în spatele chipului îmi murdăreşti leziunile. Scopuri divine Îmi îmbătrânesc mâinile dar nu ştiu de ce chiar şi oraşul ăsta tot putrezeşte de ieri de alaltăieri să ardă şi ce mai rămăsese din tine muşuroaie pictate şi-apoi muşcături de ţânţari duhuri mici rezistente la muşcături cârpe impregnate cu-n liant ce nu doare cineva doar a înviat şi doar a ars mi se pare ca-n scopuri divine să-ţi organizez crimele şi ca să ardem ce mai rămăsese din tine. Lumina unde mă aflu Tăticule să nu mai grohăi tăticule inventează-mă din agitaţia ta şi din hălcile tale de care nu pot să mai scap mi-e şi ruşine fi-mi-ar ţărâna uşoară nu mai vreau să-mi revin că nici nu mai pot să te nasc tăticule şi lumina se şi cimentase-n creierul meu fi-mi-ar ţărâna uşoară. Ferestrele se şi crăpară Ca să mă adăpostesc de mine însumi ar trebui să fi murit deja tuşesc când mă târăsc înspre mine şi zvârcolirile mele se tot împerechează cu mine aşa va fi şi când am să mor toate geamurile s-au spart şi maică-mea îmi spune ceva aş vrea să urlu şi eu dar nu mai e voie. Mi se pare Dumnezeul meu e tâmpit că-mi arde şi hainele şi pozele şi ochii din poze în curând şi lui însuşi îşi va da foc mi se pare e şi urât dumnezeul meu şi-şi cântă lui «ce urât eşti doamne» cu mişcările mele mă aleargă din ochiul lui sub hainele lui mi se pare. Da nu da Nu de asta-i vorba da şi nici eu n-aş mai putea nu n-ai fost atentă dar n-ar vrea nimeni să moară şi-atunci ? dă-mi mâna un pic şi n-o lua razna nu trebuie să mori nu ţi se pare devreme ? te-nţeleg şi nu mai iubi şi-apoi să nu mori când vrei tu ba da că-mi tot spui nu aş putea fi şi o sfântă dar câţi ani ai ? lumea-i la fel nu-i adevărat da dacă-i vorba de poezie nu şi să nu mori când vrei tu da. Mamă ce vrei cu mine Fluvii obscene şi marţi este vineri florile se măritau şi tu urlai drace se leagă spiritul meu de o trepidaţie se astupă epilepsia mea cu mişcări de femeie se frige bine copilul spumos înecat şi reanimat bate-mă pe burtă spune-mi ceva astupă-mă cu vată mămico . Bărcuţe în vis Pe marginea potecii deasupra dulapului între pâclele golfului gâlgâind am colindat dar eram aici zburam chiar deasupra capului meu abandonându-mi sângele dintr-un capriciu mai mult ca să râd ori ca să-ntorc pagina strivindu-mă-n sângele tău de femeie . |