MOZNAIM, revistă editată de Asociaţia Scriitorilor de limbă ebraică din Israel, consacră culturii române tot spaţiul numărului din decembrie 2010. Textele publicate aparţin unor scriitori (poeţi, prozatori, dramaturgi şi critici) din mai multe epoci şi generaţii de creaţie ale literaturii noastre: Ana Blandiana, Marin Sorescu, Mircea Dinescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu, Constantin Abăluţă, Petre Stoica, Ion Luca Caragiale, Mircea Ivănescu, Ileana Mălăncioiu, Gheorghe Grigurcu, Ioan Es. Pop, Varujan Vosganian, Angela Marinescu, Riri Sylvia Manor, Ioana Ieronim, Nora Iuga, Traian T. Coşovei, Iolanda Malamen, Nicolae Manolescu, Denisa Comănescu, Alexandru Muşina, Gabriel Chifu, Ion Pop, Dan Mircea Cipariu, Mircea Mihăieş, Sesto Pals. Imaginile lucrărilor de la expoziţia „Culorile avangardei“ (curator: Erwin Kessler), organizată la Muzeul Naţional Brukenthal (Sibiu, 2007), ilustrează paginile revistei. Poeta Riri Sylvia Manor este responsabilă de materializarea acestui frumos şi util proiect româno-israelian. (G.G.)

Matei Florian despre „irelevanţa“ criticii literare

Revista Echinox, condusă de Rareş Moldovan (director) & Bogdan Odăgescu (redactor-şef) şi apărută de anul trecut într-un nou format, conţine, în nr. 4-8/ 2010, un consistent dosar tematic dedicat literaturii britanice contemporane, cronici de carte română şi străină, texte despre film şi trupe muzicale, două interviuri cu Paul Balogh şi Matei Florian, plus paginile în limba maghiară. Ne-a atras atenţia părerea prozatorul Matei Florian despre critica literară, plecând de la cazul receptării romanului său, Şi Hams Şi Regretel. Fiindcă verdictele au fost împărţite şi au existat „priviri din unghiuri atât de opuse“ (adică „la bine, unghiuri de vedere pe care le auzeam, în altă parte, la rău“), rezultă că ea, critica literară, s-a dovedit „confuză“. Şi, astfel, autorul a ajuns la concluzia că „e irelevant tot ce se scrie, până la urmă eu nu mă regăsesc acolo“. Matei Florian, care adoptă, copilăreşte şi banal, postura „neînţelesului“, ar trebui însă să ştie că aşa funcţionează critica literară, printr-un permanent conflict al interpretărilor şi al opiniilor, rezolvat în durata lungă a istoriei literaturii (uneori, nici atunci definitiv). Revine, precizând că „nu am nici un fel de relaţie, nici de dragoste, nici de ură faţă de critica literară“ şi despărţind, inutil, apele deja despărţite: „Mi se pare că critica trebuie să funcţioneze în cadrul ei iar eu trebuie să funcţionez în cadrul meu. Deci toate etichetele astea nu mă ating, cu ele sau fără ele, eu tot cartea aia am scris-o“. Corect, „tot aia“, aici are dreptate, dar nicio carte nu poate trăi singură, plutind într-un haos livresc, ci într-un sistem, ordonat de ierarhii şi etichete critice. De fapt, fără umbra „irelevantă“ a criticii literare, cartea e ca omul fără umbră. Noroc că Matei Florian e încă tânăr, mai are timp să se maturizeze. (G.G.)