Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Flori duhovnicești pentru mitropolitul Nestor Vornicescu

        Tudor NEDELCEA

Există în viața fiecărui individ întâlniri benefice, decisive cel puțin pentru unul dintre protagoniști. În istoria  spiritualității universale, întâlniri de acest fel sunt numeroase și cunoscute, astfel încât nu cred că este cazul unor exemplificări.

O asemenea întâlnire avea să devină marcantă pentru devenirea mea  ulterioară. Era în anul de grație 1970, eu fiind arhivist și custode la sala de lectură a filialei  craiovene a Arhivelor Statului. Sfios, a pătruns în sala de lectură un tânăr călugăr, cu figură ascetică, spre a-mi solicita, pentru început, inventarele fondurilor arhivistice și istoricul filialei. Era pentru prima dată când stăteam, la vârsta de 25 de ani, față în față cu un călugăr. Nu știam  nici formula de adresare, dar m-a scos din încurcătură interlocutorul meu, eminentul călugăr Nestor Vornicescu, proaspătul episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Din capătul sălii de studiu, involuntar, îi  urmăream privirea și modalitatea  de concentrare asupra documentelor de arhivă. Probabil că mi-a sesizat curiozitatea , căci, cu prilejul pauzelor de lectură, m-a abordat. Mi-a  dăruit, mai întâi, câteva ilustrate cu Mănăstirea Neamțului (apoi și cu alte mănăstiri din nordul Moldovei), unde a urmat treptele ierarhice  de la frate rasofor până la cea supremă într-o mănăstire, cea de stareț. A fost începutul unei colaborări care a durat 30 de ani, până la Anno Domini 2000, când a trecut la cele veșnice sau când s-a renăscut întru domnul, după fericita  metaforă a urmașului său în scaunul mitroplitan, Î.P.S. Teofan Savu. Pronia cerească a făcut ca smeritul semnatar al acestor însemnări să fie onorat, pe parcursul a trei decenii, de prietenia și îndrumarea spirituală a celui ce a fost unul din marii mitropoliți–cărturari din istoria Bisericii Ortodoxe Române. În tinerețe, am beneficiat de prețuirea și de îndrumarea  părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa (cu care am fost coleg de facultate, după eliberarea sa din închisorile politice din România bolșevizată) și a scriitorului și universitarului Ioan Alexandru. Dar înaltul mitropolit Nestor m-a urmărit statornic până în ultimele sale clipe  pământești.

În 1972, m-a invitat oficial să colaborez la revista „Mitropolia Olteniei“. Și pentru a înșela vigilența celor de la Departamentul Cultelor, care cenzurau revista și poate, pentru a mă  ocroti, mi-a pus în fața numelui particula „pr.“, care putea să însemne și profesor, dar și preot. De atunci și până în prezent am colaborat la revista oficială a Mitropoliei Olteniei și cu încuviințarea Î.P.S. Teoctist, pe atunci Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, fără ca  vreo oficialitatea politică a vremii să-mi reproșeze acest fapt sau să-mi dăuneze „la dosar“ (cel puțin așa cred eu). Un fapt inedit și semnificativ pentru acele vremuri legat de Prea Fericitul Părinte Teoctist. Ca director al Bibliotecii județene „Aman“ din Dolj, dar și preocupat de istoria noastră medievală, am organizat o expoziție dedicată împlinirii a 375 de ani de la  prima unire a Principatelor Române sub Mihai Voievod Viteazul. Cum un asemenea  eveniment impunea, pe lângă vasta documentare, și o așezare științifică a exponatelor în vitrine elegante, am apelat la Î.P.S. Teoctist, Mitropolitul Olteniei. Cu multă bunăvoință, mi-a împrumutat vitrinele respective (care erau cele mai elegante, existente atunci în Craiova). Plăcut surprins  de promptitudinea răspunsului, am adresat, sincer să fiu, din complezență o invitație  Î.P.S. Teoctist de a participa la vernisajul expoziției documentare. Nu mare mi-a fost mirarea  (și, într-o oarecare măsură, și teama de ce se va întâmpla) când, cu circa 10 minute înainte de  ora oficială a vernisajului, pe poarta bibliotecii a intrat însuși mitropolitul Teoctist, urmat de o  suită de preoți. Văzând un asemenea ierarh intrând într-o instituție „laică“, uimită și de portul și însemnele mitropolitane, lumea de pe stradă a intrat buluc în bibliotecă să vadă ce se întâmplă. A fost actul cultural inițiat de mine cu cel mai mare număr de participanți, fără a  mai fi nevoie de „mobilizare“. Î.P.S. Teoctist a și vorbit cu acest prilej, iar regretatul Sebastian Domozină a filmat pentru TVR, personalitățile locale și activiștii au stat alături de întâi stătătorul Mitropoliei oltene și... nimic nu s-a întâmplat pe linie de cadre.

Dar să revenim la Nestor Vornicescu. A venit acea stupidă și nefericită întâmplare, din 1972, când, în apropierea Tg. Jiului, frânele mașinii în care se afla episcopul-vicar Nestor au cedat, Prea Sfinția Sa suferind grave leziuni ce au necesitat o îndelungată internare. L-am vizitat, vizibil emoționat și stupefiat, la Spitalul Județean nr. 1 Craiova. Cred că vizitele mele în acele lungi luni de spitalizare au dus la debutul unei smerite prietenii cu care, repet, Nestor Vornicescu m-a onorat.

Ca director al Bibliotecii „Aman“ începând din 1974, episcopul-vicar și apoi mitropolitul Nestor trimitea aproape zilnic prin bibliotecara Mitropoliei Olteniei sau prin șoferul  său, liste cu cărți sau periodice spre a fi împrumutate și consultate în Palatul Mitropolitan. În fiecare an, de Sfintele Sărbători ale Crăciunului sau Paștelui, Nestor avea grijă să trimită bibliotecarilor felicitări și calendare. Stabilisem tacit, ca fiecare personalitate invitată de mine  în interes cultural sau științific să treacă și pe la Mitropolie, unde, la o agapă frățească, se înfiripau discuții pe teme diverse (nu numai religioase), Î.P.S. având o calitate esențială: fiecare  invitat era abordat în funcție de preocupările sale și de... valoarea sa. Printre astfel de invitați enumăr, dintre cei pe care
mi-i amintesc, pe: Al. Mitru, Ilie Purcaru, Mihai Pelin, Marin Sorescu, N. Vasilescu Capsali, Corneliu Dima-Drăgan, G. Arion.

La rândul său, invitații Prea Sfinției Sale erau și invitații mei. Aici l-am cunoscut pe Ioan Alexandru, care și-a sărbătorit, împreună cu familia, Crăciunul și Anul Nou 1983 la Palatul  Mitropolitan (donație a familiei boierești Vârvoreanu), unde ilustrul poet și bun creștin și-a  definitivat Imnele Țării Românești. Am fost deosebit de onorat să-mi prezinte, prin anii 1980, pe fratele său, țăran-dogar din localitatea Lozova-Vorniceni. A fost pentru prima dată când făceam cunoștința unui basarabean (Înalt Prea Sfinția Sa se „românizase“ încă din 1944, când  a trecut Prutul, de teama tancului sovietic, de care însă n-a scăpat).

La 23 aprilie 1978 este întronat ca Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, în urma alegerii sale de către Comisia Electorală Bisericească. Am fost invitat, alături de alți intelectuali craioveni, unii cu funcții administrative (cum este cazul prof. dr. Paul Rezeanu, directorul Muzeului de Artă din Craiova) să particip la slujba oficială în catedrala „Sfântul Dumitru“ din Craiova și la agapa frățească în cinstea acestui măreț eveniment. Erau Floriile anului 1978, zi de neuitat, pentru că am luat cunoștință cu o altă „lume“, elita bisericească a vremii. Din noianul de întâlniri și evenimente la care am participat alături de ilustrul prelat voi aminti doar câteva.

Într-o duminică dimineața a anului 1988, pe orele 7, sună telefonul. La celălalt capăt al firului, Î.P.S. Nestor, cu o voce gravă, mă întreabă dacă am vreun program în acea zi. Chiar dacă aș fi  avut, tot m-aș fi disponibilizat. „Atunci, vino pe la mine, pe la orele 12“, mi-a zis cu aceeași intonație. M-a așteptat în tinda bisericuței de lemn din incinta Mitropoliei, am vorbit lucruri oarecum banale, față de tonul grav al invitației. Așteptam cu nerăbdare să-mi spună motivul invitației. M-a poftit în sala de protocol să luăm o gustare. A rugat-o pe măicuța Aglaida să aducă pe masă tot ce era necesar, semn că nu trebuia să ne mai deranjeze nimeni. Rămași singuri, mi-a  întins peste masă o revistă, făcându-mi semn cu degetul la buze să nu scot un cuvânt. Am luat revista și m-am crucit (în sensul real al cuvântului). Era revista „Glasul“, editată la Riga  (Estonia), cu concursul poetei și editoarei basarabene, Maria Macovei, căsătorită  Briedis. Colectivul de redacție reunea personalități marcante din Basarabia, proromânești și prounioniste, care au contribuit la Revoluția lor de la 31 August 1989: Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Leonida Lari, N. Dabija, D. Matcovschi, preotul Buburuz. Între ei figura și scriitorul de real talent, Ion Druță, autorul celebrului roman Biserica Albă, pe care îl primise și Tudor Gheorghe (ediția cu litere chirilice). Păcat de involuția sa politică, de românofobia declarată și manifestată a scriitorului român Ion Druță, stabilit la Moscova (el militează pentru crearea  Moldovei Mari, cu capitala la... Chișinău). Glasul era prima revistă editată în limba română, cu caractere latine, de către basarabeni, de după cel de-al doilea război mondial. Pe prima pagină, alături de tabloul votiv „Eminescu“ de Sabin Bălașa, aflat în Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea „A.I. Cuza“ din Iași, figura celebra poezie eminesciană Doina: În țară, în perioada comunistă, Doina lui Eminescu nu apăruse decât în ediția critică, academică, de Opere, fiind interzisă nu numai tipărirea sau recitarea ei, ci și orice referire la ea (excepție făcând doar Adrian Păunescu, care a recitat-o în cenaclul „Flacăra“). Înmărmurit de conținutul curajos, românist al revistei, entuziasmat că în Basarabia există asemenea valori (ale căror portrete aveam să le văd, înainte de 1989, în biroul redactorului șef adjunct al revistei „Luceafărul“, Mihai  Ungheanu) am înțeles pe deplin gândul de taină al Mitropolitului, dar și teama sa de a nu fi ascultat printr-un microfon instalat în propria sa locuință.

La începutul anului 1989, mitropolitul Nestor îmi oferea, în aceeași tindă a bisericuței de lemn din incinta Mitropoliei (adusă din Gorj, cu tenacitate și diplomație, de Î.P.S. Teoctist) o nouă confesiune. Pe când era tânăr frate rasofor la Mănăstirea Neamț, un bătrân călugăr îi destăinuie: „Nicolae, te văd tânăr și studios. Eu, azi-mâine, părăsesc lumea asta. Îți încredințez  un secret: sub un căprior (și-i indică cu exactitate locul) se află un sul cu hârtii. Să ai grijă de el ca de ochii din cap“. Curios din fire, tânărul Nicolae, cu o lumânare și o șubă în spinare, cercetează chiar în acea noapte acele hârtii. Ce reprezentau ele? Ea Pactul Molotov-Ribbentrop, comentat de bătrânul călugăr, din care reiese că din punct de vedere canonic, Basarabia nu intră sub jurisdicția Patriarhiei moscovite, ci ea intră în componența Bisericii Ortodoxe Române și sub juridicția Sfântului Sinod de la București. Era o mică scăpare a reprezentanților celor două dictaturi, de care s-a ținut seama atunci când s-a creat Mitropolia Basarabiei, în anul 1991, cu Î.P.S. Petru Pădure, ca mitropolit.

Nr. x/200x
Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2006

Lada de zeghe
de Anton JUREBIE

„Scriitorul și criticii săi“

Rezerve de entuziasm
de Gabriel Chifu

Mircea Eliade și gândirea mitică
de Ionel BUȘE

Trecerea Rubiconului
de Gabriel Dimisianu

Între trei continente
de Ioan LASCU

Urletul exasperării
Gabriela GHEORGHIȘOR

Lucrare întru rostul poeziei
Florea MIU

Paradigma feminității
Paul ARETZU

Centura de castitate
Bucur DEMETRIAN

O nație fantastă
Dania-Ariana MOISA

...și peste toate sunt o carte...
Ioana DINULESCU

Chenare cu îngeri
Valeria Manta TĂICUȚU

În căutarea fericirii (pierdute?)
Gabriel COȘOVEANU

Ale tinereții valuri… poetice
Luminița CORNEANU

Arta și știința
de Nicolae Prelipceanu

Aprilie, o aniversare, o carte
de Adrian Popescu

Teama
Anahit TOPCHYAN

Dimoviana (II)
de Dan Cristea

G. Călinescu, prozatorul
Marian Victor BUCIU

Corintul începe seria poeților. Primul pe listă, Ioan Es. Pop
de Horia Gârbea

Vladimir Dobocan
Emil Mladin

Inefabilul melancoliei
Petre CIOBANU


Daniel MUREȘAN


Iulian CARAGEA

IUBIRE ȘI LEGE MORALĂ. SUFERINȚELE TÂNĂRULUI WERTHER(I)
Ion MILITARU

Nu poți să pleci
Horia DULVAC

Adânc pe adânc
Ioana DINULESCU

Pământul văzut de sus
Mircea GHIȚULESCU

Mihai Stănescu între trecut și prezent
Cătălin DAVIDESCU

Henri Zalis - la ceas aniversar semnificativ
Mircea MOISA

Flori duhovnicești pentru mitropolitul Nestor Vornicescu
Tudor NEDELCEA

Patriotismul azi
Toma GRIGORIE

Vasili KANDINSKI (1866–1944)
Traducere și prezentare de Leo BUTNARU

© 2007 Revista Ramuri