Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Cartea cu anluminură

        de Mircea Bârsilă

În 2003, la Editura Cartea Românească, a apărut, sub semnătura lui Paul Aretzu, una dintre cele mai importante cărţi  în orizontul poeziei optzeciste: Cartea Psalmilor (semne de iubire), cu un entuziast şi pertinent ,,Cuvânt înainte’’ de Marian Drăghici. Anul trecut, Paul Aretzu a publicat la Editura „Pământul“ din Piteşti Cartea cu anluminură*  –  una dintre cărţile de top ale anului literar 2010. Între feluritele aspecte, care apropie cele două cărţi, cele mai importante sunt meşteşugul rostirii, aspiraţia anagogică, smerenia ca stare sufletească de bază, perspectiva pancalică asupra lumii şi bucuria trăirii integrale – o trăire poetică! – a stării de credinţă. Deschidem o paranteză spre a sublinia faptul că apelul misticului la limbajul poetic şi la tehnicile specifice poeziei pentru a-şi exprima starea interioară atestă apropierea dintre actul religios şi cel poetic. Totuşi, cele două tipuri de manifestare spirituală sunt deosebite din punct de vedere calitativ, mistica ducând spre trăirea în tăcere a divinului, iar poezia spre acţiunea „lingvistică“, spre creaţie, spre verbalizarea trăirilor. Reluăm firul, aducând în prim-plan pertinenta şi frumoasa observaţie a lui Petru Ursache referitoare la meşteşugul retoric din poemele lui Paul Aretzu, pe care le califică drept „probe de grai scoase din bazinele aurifere ale scripturisticii şi puse în pagină cu aceeaşi iscusinţă tehnică a miniaturistului din vechime“ (revista Conta, nr. 5/2011, p. 190). Dacă în Cartea cu Psalmi, Paul Aretzu înălţa imnuri vieţii şi Divinităţii în cele trei ipostasuri ale Sale sau se exprima în spovedanii tulburătoare şi în rugăciuni generate de căutarea, de „adulmecarea“ şi contemplarea Divinului, în Cartea cu anluminură  gândirea poetică, tot de factură mistică, are o altă tonalitate – indusă de natura  procedeelor utilizate: alegoria, parabola, simbolizarea, analogia, plasarea unor metafore semnificative în textul narativ. În ambele cărţi, Paul Aretzu prelucrează cu măiestrie limbajul şi imagistica specifice scriiturii biblice sau de factură biblică, speciei lirice a tedeumului, rugăciunilor şi chiar şi textelor – exegetice şi hermeneutice – ale Sfinţilor Părinţi şi ale Scriitorilor bisericeşti, atent la vestimentaţia literară a acestora şi, respectiv, la mesajul şi la tâlcul lor, şi construieşte mereu altceva care ţine, deopotrivă, şi de eposul evanghelic, şi de o viziune personală. Sub ocrotirea acestui proiect, poetul se îndepărteaz㠖 atât cât trebuie – şi se apropie de „litera“ modelelor impuse de Tradiţie, lasând, pe de o parte, impresia că ajută modelul canonic „să se reverse“ în afara sa, iar pe de alta, impresia că acest tipar discursiv este singurul care îi permite să-şi exprime în chip optim ardoarea sufletească. Relaţia – aparent „mimetic㓠– dintre textele lui Paul Aretzu şi cele de evlavie ortodoxă aminteşte de asemănarea dintre un obiect şi umbra sa, care-l prelungeşte şi care, astfel, este, sub aspectul formei, altceva decât obiectul. De asemenea, psalmii şi anluminuriile acestui poet, ce trăieşte religios şi îşi valorifică literar emoţiile în baza afinităţii dintre poezie şi rugăciune, sunt, totuşi, altceva decât poezia ortodoxistă din perioada interbelică, o poezie aflată sub semnul tradiţionalismului literar, care a avut, desigur, importanţa sa în epocă şi prin care Nichifor Crainic înţelegea „o cultură creatoare de valori autohtone“, o cultur㠄după chipul şi asemănarea“ poporului românesc. Paul Aretzu nu procedează la „îmbisericirea“ naturii, în linia gândirismului, la autohtonizarea (prin laicizare sau, dimpotrivă, printr-o proiecţie mistică) a unor personaje biblice, la descoperirea duhului creator ortodox şi a concepţiei bizantine în cultura populară etc., fiind preocupat, în primul rând, de  propria sa stare: de curăţie şi smerenie sau de tulburare sufletească, de afectuoasă veneraţie în faţa realităţilor biblice şi a sacrului – presimţit sau revelat. În Cartea cu anluminură, Paul Aretzu, cucerit de acele tipuri de scriitură în care poeticul şi religiosul sunt „îngemănate într-o simbioză specifică“, rescrie anumite scene biblice, folosind cu grijă ofertele şi libertăţile caracteristice mitului literar, inventează scenarii şi glosează, în spirit religios, asupra unor teme precum viaţa, mântuirea, moartea, starea de revelaţie („mă apucase de ceafă şi mă ducea prin tot/şantierul. aşa cum îşi cară pisica puii,/sărind cu sprinteneală peste căpriori,/lipăind peste ţigle şi intrând prin lucarnă/în podul cu porumbei./amorţit, mă duce, ca pe neputinciosul său pui, în/ peştera monahului din pustie. punându-mi sub cap/o icoană de lemn“, p. 47), bucuria de a trăi în litera şi în spiritul credinţei în Iisus, Cartea („Vorbesc cu ochiul care deschide cartea./şi se face pe dată ca o sămânţă într-un măr./ispitit în locurile dulci ale ei. pătrunzând în/zăpada întunecoasă, adîncă, în veşminte sărutate./în învierea literelor din carne. în ghemotocul de/păsări nedespărţit. în numărul real al firelor de nisip/din deşert. şi în mersul pofticios al corăbiilor. în dâra/sângelui din ogor, din aşternut, din copac.// în adăpostul acelui vers sfinţit. în acel vers bătut cu/ pietre. în versul despre Sine Însuşi./o, Domnul meu, mult timp, cu ochii închişi, prin/sărbătoarea cititului, Te-am iubit înaintea tuturor/lucrurilor plângând“, p. 39; „mâncaţi dintru această carte până nu se transformă/în praf. beţi dintru această cerneală/care se varsă în zadar. până nu mor.“, p. 59), scrisul şi actul scrierii  („scrisul este orizontul mâinii. m-am învelit/în giulgiul unui limbaj, ca nou-născutul în plâns./puţin după trecerea ploii, când feţele oamenilor/ies din ţesăturile hainelor ca nişte mustăţi de lumină...“, p. 15, s.n.; „scrisul este ca o pată de sânge căzută pe zăpadă./ îmi ascund mâinile în undele curgătoare,/ le clătesc până devin peşti roşii pornind în amonte“, p.18), viaţa austeră a sfinţilor asumându-şi, între altele, şi indispensabila ipostază creştină de homo viator („Boieri mari şi coconi păşind încetinel peste/pământul Capadochiei, înveliţi în pocrovuri, în/pânze până la glezne, având clopoţei pe veşminte şi/numele neamurilor scrise cu aur. intrând apoi în/cortul muntelui, exilaţi cuprinşi de oboseală,/ducându-şi tovarăşii pe braţe şi pe umeri, coborând/ din corăbii prin nisip. împletitorii de coşuri, locuitorii/colibelor de ciobani, neguţătorii de ceară, cei care/duc cărţi pe care nu le pot citi, care au capul acoperit/cu plâns, ori ziditorii numelui. şezând la mese de/ piatră,/ dormind în paturi de piatră./piatră vie peste piatră vie/zidind-se în cea mai limpede pustie“, p.51), taina cititului („ca orice începător în citit /am orbit de la lumina literelor dintâi/(..)/ca un învăţăcel. eram martor la  luarea vieţii prin citit./la înălţarea la cer prin citit./la încolţirea ochiului./la a doua venire a vederii. Amin“, p. 32) Calea, în variatele sale nuanţe (Calea Evangheliei, Calea spre Împărăţia cerurilor, Calea duhovnicească spre ţelul perfecţionării şi înălţării spirituale – anabasis –, rătăcirea, precum aceea a lui Avraam, în căutarea drumului spre Împărăţie...), Podul (simbol al legăturii între divin şi uman, între ceresc şi pământesc...), ritualuri creştine absorbite de substanţa etnică („am luat ulcica/de un mâner improvizat din sârmă şi am tămâiat /pe deasupra nărilor mortul/ în sensul invers al acelor de ceasornic“, p. 27), Răstignirea într-o viziune lirică nouă („rodul fusese ridicat degrabă în pomul/ Sfintei Cruci./şi o vinere întreagă s-a pătimit în potirul iubirii./ (...)/din pomul crucii, cu braţele larg desfăcute s-a înălţat./ca o pasăre desprinsă din miezul oului’’, p. 58), despuierea – simbolică  – de trupesc („în poiana în care novicea jupoaie pieliţele de ciuperci’’, p. 18) sau gândul că, aşa cum spunea Sfântul Pavel, „a trăi este Hristos şi a muri este un câştig“... Alteori, ,,mărturiseşte’’ despre sine plecând de la o anumită sugestie oferită  de câte un text scripturistic, precum aceasta potrivit căreia  femeia întruchipează ideea de „biserică spirituală“: „Eram cu un bătrân să paştem vitele, pe o câmpie./ne plângeam de dureri de oase.iarba era uscată./lăsam dâre prin păiuş şi prin mohor, când/duceam în braţe mieii obosiţi./pe când citea din Biblie, bătrânul se transforma/într-o lăcustă vorbitoare. bătea un vânt plin de/lumină, pe un câmp nesfârşit în care se vor naşte/neamuri./avva sta ghemuit dârdâind. o femeie tânără venea să-l/ încălzească, învârtejindu-şi şuviţele de păr peste el./fructul Bibliei se scria şi se citea singur./în timp ce îmi săpam o groapă afundându-mă într-un/deşert de rugăciune, printre umbre de cârtiţe“, p. 49, s.n.). S-ar putea spune că, în relaţie cu modelele biblice şi cele din diverse cărţi de evlavie ortodoxă, aceste poezii au statutul compoziţiilor în miniatură care împodobeau paginile textelor medievale, transpunând, adesea, în imagini picturale, conţinutul acestora. Într-unul dintre cele mai frumoase texte (,,nu ştiu ce mângâiere a intrat în mine/când era să mor pe deal, înnebunit de vânt,/curgându-mi din braţele rănite vin./Am fost apucat de minte, zgârâiat pe stern,/când cu grele picioare coboram dealul vertical,/împleticindu-mă de bătrâneţe ca un somnoros/iar din labele picioarelor mele zdrelite,/din micul meu instrument muzical învelit în coastă/curgeau dâre de vin,/într-adevăr vinul acela cânta.astfel/vorbeam despre una, despre alta într-un ţinut/însângerat cu vin. fără a înţelege/semnele în care eram cufundat, fără a înţelege/de ce îngerul mă apuca de chică, de ce/mă rostogolea prin văzduh/ca pe un sunet de clopot“, p. 14 ) splendida viziune lirică a înfioratei stări de graţie (mysterion tremendum) are ca puncte de plecare parabolele biblice în care vinul este înţeles ca simbol al bucuriei divine şi umane, via fiind „regatul lui Dumnezeu“, iar vinul: sângele mântuitorului. Ideea a fost valorificată şi de Nichifor Crainic, în Cântecul potirului, unde mustul roşu („mustul sângeros“) este sânge ,,din inima Domnului nostru Cristos“. În textul de la pagina 59 („Umbla prin Caracal căutând un om pe care să-l/latre. era câinele blând al străbunicului. Înalt/cât un măgar, cu tălpi şi degete de om la picioare./lângă el bunica părea un copilaş de-o şchioapă, avea/grijă să nu o trântească. bunica punea pe foc/crenguţe, paie, frunze uscate. sufla în ele/ până/dădeau muguri de vâlvătă.iar câinele clănţănea din/dinţi de usturimea fumului. iar de sub ţest bunica nu/pâine scotea ci trupul Domnului Iisus, din cuptor/înrourat, năpuroşnie. îi scutura tălpile de cenuşă. îi/trecea trupul fierbinte dintr-o palmă în alta. noi,/ lihniţii din toată lumea.din puţin trăim, o frântură/de pâine, o linguriţă de vin“),  Paul Aretzu textualizează, într-un alt portativ literar decât Nichifor  Crainic, tema euharistiei. Tot în Cântecul potirului – un text emblematic în ceea ce priveşte manifestarea creştinismului  în practicile şi datinile autohtone –  se află aceste versuri „Priveşte-Te în vie şi vezi-Te în grâu,/ Şi sângerează-n struguri şi frânge-Te în pâine“, care îşi au începutul, ca şi poezia lui Paul Aretzu citată mai sus, în  simbolismul  creştin al pâinii şi  vinului. Aceste inevitabile apropieri „tematice“ de tradiţionalismul spiritualizat al poeziei noastre interbelice nu afectează modernitatea concepţiei lui Paul Aretzu despre poezie. Cităm, în scopul relevării modernităţii ce caracterizează discursul liric din Cartea cu anluminură,  „elegia“ de la pagina 63, un text  alcătuit pe motivul  relaţiei cu propria moarte aflată încă într-o ipostaz㠄infantil㓠(„moartea e încă tânără, abia un copil. îşi pune/capul/ pe pieptul meu. îmi aranjează gulerul/ şi şuviţele de păr. mă port cu ea cu grijă,/o ţin ca pe un bebeluş, de frică să nu o scap din braţe./îi dau să sugă din biberon şi îi schimb pampersul./ din neatenţie, în joacă, îmi trage o palmă şi îmi bagă/degetul în ochi. râd cu lacrimi. moartea e un copil. dar va creşte, se va face mare. va creşte./va învăţa să se poarte“) şi următorul fragment elocvent – şi acesta – în ceea ce priveşte prospeţimea imaginaţiei şi a limbajului în excepţionala poezie a lui Paul Aretzu: „după rătăciri de patruzeci de ani,/ ne-am uitat la feţele noastre în oglindele icoanelor./ surzi şi orbi, timp de trei zile./ adăpostiţi în camera de iernat a pustnicului./ ştergând fereastra îngheţată cu un şomoiog de fân,/ privind dincolo de grădină/ un înger care duce la cer în braţe un suflet“ (p. 62). Atât de evidentei decadenţe a imaginii literare, în poezia de azi, Paul Aretzu îi opune, prin ambele sale cărţi, un binevenit act de purificare a imaginaţiei.
———————-
* Volum publicat în urma câştigării Concursului Naţional ,,Literatura modern㒒, secţia Poezie, Piteşti, Ediţia a II-a, 2010
 
Nr. 04/2011
Festivalul Internaţional de Literatur㠄Tudor Arghezi“

„Porni Luceafărul...”

O temerară punere în scenă a piesei Matca
de Ioana Dinulescu

In memoriam Ion Pecie

Starea criticii (I)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (12)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
de Gabriel Chifu

Minimalizarea esteticului
de Adrian Popescu

Analfabetizarea
de Nicolae Prelipceanu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Matei Vişniec – toate ceasurile cîntăresc 30 de kilograme
de Nichita Danilov

Vitalitatea poeziei manieriste
de Dumitru Chioaru

Poezie despre spiritualitatea realităţii
de Paul Aretzu

Sinele: o poveste fără sfârşit
de Gabriel Coşoveanu

Moromete pentru totdeauna
de Ioan Lascu

Incursiune în „muzeul de antichităţi”
de Florea Miu

De re coquinaria, elogiul magiei şi nebuniei
de Daniela Firescu

Un poet al iubirii
de Bucur Demetrian

Antropologie sentimentală
de Gabriela Gheorghişor

Poeme
de Andrei Zanca

Prigonitorul
de Viorel Dianu

Gheorghe Grigurcu, între lumea literară şi istoria literaturii
de Ana Blandiana

Grigurcu, singuraticul poet critic – un reper
de Liviu Ioan Stoiciu

Un Ianus bifrons
de Gabriela Gheorghişor

Lui Gheorghe Grigurcu
de Miron Kiropol

In Honorem Gheorghe Grigurcu
de Magda Ursache

Puiu s-a dovedit a fi un domn
de Aurelian Titu Dumitrescu

Biruinţa poeziei
de Petru Ursache

Cartea cu anluminură
de Mircea Bârsilă

Un lansonian filtrat prin Sainte-Beuve
de Ion Buzera

Un roman de referinţă al literaturii creştine
de Luiza Barcan

Ficţiunea ca iconicitate
de Florin Caragiu

Dreptatea cu capul spart
de Petre Ciobanu

O lirică situativă
de Ştefan Vlăduţescu

Facerea pâinii. Ritmurile vieţii
de Cornel Bălosu

Poeme
de Stefan George

© 2007 Revista Ramuri