Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Uitatul Camil Petrescu

        de Gabriel DIMISIANU

La Muzeul Literaturii Române a fost comemorat zilele trecute Camil Petrescu, de la a cărui moarte s-au  împlinit în luna mai 50  de ani. Am fost convocat să particip la festivitate împreună cu Ana Blandiana, Ioana Pârvulescu, Alexandru George, Florica Ichim, Diana Munteanu (editoare). A spus câteva cuvinte și compozitorul Pascal Bentoiu care, în adolescență, l-a cunoscut pe Camil Petrescu, prieten cu tatăl său. Cred că a fost singura omagiere de care a beneficiat marele prozator cu acest prilej, în București cel puțin.

Faptul se explică, desigur, prin diminuarea generală a interesului pentru  personalitățile literare, concurate aprig de atenția tot  mai mare care li se acordă figurilor din lumea politică, a divertismentului etc. S-a tot vorbit despre acest fenomen.

Ce mă preocupă, și mă nedumerește, este uitarea de care are parte Camil Petrescu în chiar lumea literaturii și nu în altele. Este mai puțin prezent în conștiința literară a contemporanilor decât alți scriitori de aceeași însemnătate cu el, sau mai mică. Am la îndemână exemplul lui Mihail Sebastian al cărui Jurnal l-a urcat pe culmile unei  notorietăți niciodată atinse de Camil Petrescu, dacă e să ținem seama și de ecourile din străinătate ale Jurnalului, tipărit iute în mai multe limbi europene. Sunt împrejurări care explică marele succes al Jurnalului și faptul că a făcut din autorul unei inteligente eseistici și critici literare, al unor romane de nivel mediu din interbelic, al unor piese ușoare de teatru, bine construite cu tehnica teatrului francez de bulevard, o prezență scriitoricească de prim ordin, percepută ca una dintre cele mai proeminente ale epocii în care s-a manifestat. Jurnalul lui Sebastian este o scriere complexă după cum complexe au fost  și relațiile umane pe care le pune în lumină, raporturile de prietenie și de adversitate, de prietenie devenită adversitate, în ambianța unui interval dramatic și răvășitor. Mărturiile Jurnalului i-au surprins pe mulți și  chiar i-au  șocat, efect neurmărit  în fond de Sebastian care, după unele documente recente, nu ar fi dorit să i se publice vreodată Jurnalul.

Iar dacă lăsăm Jurnalul deoparte și judecăm rece constatăm că, literar, Camil Petrescu a spus mai mult posterității decât a putut spune Sebastian în scurta lui viață sfârșită absurd. Camil Petrescu a lăsat urme mai adânci în literatura de după el, a deschis drumuri mai largi. În anii 80 ai veacului trecut s-a făcut mult caz de apetențele teoretice ale noii generații de prozatori (Horasangian, Nedelciu, Crăciun, Groșan ș.a.), s-a vorbit despre autoreferențialitate și  despre conștiința de sine a autorului în text, despre intervenția autoanalitică a autorului ca autor, inițiative  înnoitoare dar toate anticipate  de Camil Petrescu  cu aproape jumătate de secol înainte. În Noua  structură  și  Marcel  Proust milita pentru o literatură „sincronică structural filozofiei și științei“, cum a și făcut-o în romanele  și piesele sale.

Ar fi multe de spus despre răsunetul în epocă și mai târziu al problematicii sale etice, după ce am fost martorii efectelor pustiitoare ale atâtor idei absolute care au însângerat veacul XX, când a fost să fie puse în practică, aplicate cu forța în viața oamenilor. A demitizat, în Danton, revoluția franceză, a avertizat asupra înfricoșătoarelor ravagii pe care le pot provoca ideile atunci când au pierdut sensul concretului, emanații ale minților obsedate de absolut.

Reformator al romanului românesc, inițiator al  atâtor experiențe fecunde în proză și teatru, spirit  inobedient și  provocant, Camil Petrescu este azi  aproape uitat, umbrit de  faima altora, nu spun că nemeritată dar disproporționată.

 

Nr. x/200x
A VI-a ediție a Festivalului Internațional „Zile și Nopți de Literatură“ de la Neptun

Ce stă în centrul atenției noastre?
de Gabriel Chifu

Dimoviana (III)
de Dan Cristea

Uitatul Camil Petrescu
de Gabriel DIMISIANU

După un faliment (V)
de Alexandru GEORGE

IUBIRE ȘI LEGE MORALĂ. SUFERINȚELE TÂNĂRULUI WERTHER(II)
de Ion MILITARU

Urstoiciu
de Paul ARETZU

Cum trec principiile prin lume
de Dania-Ariana MOISA

Grafferul Abăluță
de Luminița CORNEANU

Poetul și îngerul său mut
de Bucur DEMETRIAN

Obsesia timpului
de Petre CIOBANU

O antologie a poeziei naive românești
de Bucur DEMETRIAN

Petre Ciobanu: eliberarea lui Geo Bogza
de Ștefan VLĂDUȚESCU

Povestiri din Fabric
de Gheorghe TRUȚĂ

„Onorat public, apreciază-mă. N-o să-ți pară rău“
de Gabriela GHEORGHIȘOR

LADA DE ZEGHE
de Anton JUREBIE

Reuniunea Academiei Europene de Poezie la Sibiu

Doamnă în roșu pe fundal cenușiu
de Miguel DELIBES

Democrația lingvistică română
de Nicolae Prelipceanu

Amendament la Zorba plăsmuitul (I)
de Maria-Gabriela CONSTANTIN

Un hipercritic
de Adrian Popescu

Un dicționar neobișnuit
de Horia Gârbea

Noapte bună, Maestre Spiru Vergulescu!
de Ioana Dinulescu

Mâna care lasă urme cu pecete
de Marius GHICA

Tu es la femme de mon ami
de Mircea GHIȚULESCU

Un spectacol modern, cu vocație europeană
de Nicolae Petre VRÂNCEANU

De ce nu iubește Penelope Acruda bărbații
de Florica BUD

Poeme
de Florea MIU

Poeme
de Dan IONESCU

Și dacă Ulise era o balenă
de Jean PORTANTE (Luxembourg)

© 2007 Revista Ramuri