Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Lazăr Popescu

Şi tot sunt trist...

după Tudor Arghezi

Şi tot sunt trist, deşi toamna-i frumoasă...

Şi tot sunt trist, deşi la mine-n glastră

Întârzie lumina şi e bine

Cu iederi împletite cu vine de glicine.

Beteala zilei îmi rămâne-n casă

Şi tot sunt trist în toamna cea frumoasă.

Şi tot sunt trist în linişti de lumină

Cu pacea şi duioasă şi blajină.

E un surâs în toate şi stă să mă alinte

Şi vântul ce adie-i ca un copil cuminte.

 

Singurătea însăşi îmi este mie soră

Şi mă salută-acum în liniştita oră.

Vioara şi cu casa-mi şi ţara mi-au rămas

Într-un târziu de oră, într-un târziu de ceas...

Şi tot mai trist rămân. Dar poate c-or să vie 

Şi veşti ceva mai bune în ţara cea pustie...

Stanţe

după George Bacovia

Singur, singur, singur

Într-un parc, sub soare –

Aproape-i oraşul,

Clipa care doare,

Singur, singur, singur...

Soare, soare, soare...

Primăvara mut㠖

Şi să priveşti dealul,

Clipa-ne durută!

Soare, soare, soare...

Nimeni, nimeni, nimeni...

Chiar îmi pare bine –

Nu-ntreabă nimic,

Nu ştie de mine

Nimeni, nimeni, nimeni...

Umblu, umblu, umblu...

Orice vorbă vană

Vă rămâne vou㠖

Veche-i a mea rană,

Umblu, umblu, umblu...

Veşnic, veşnic, veşnic...

Cuvânt flutura-va

Nimeni nu va şti,

Nimeni nu chema-va

Veşnic, veşnic, veşnic...

Singur, singur, singur...

În parcul tăcut –

Aproape-i oraşul,

Clipa ce-a trecut,

Singur, singur, singur...

Melancolie-adâncă...

după Andrei Cornescu, pornind de la Petrarca...

Melancolie-adâncă şi grea cum e pământul

S-a abătut spre mine atunci când te-am aflat;

Şi-afară cădea ploaia, afară bătea vântul

Şi doar cuvântul scris pe Net prelung a stat.

Atâta te-am visat că nu ştiu de mai eşti,

Ci cum exişti, femeie, iubită-ntre iubite

Nici nu mai ştiu aievea-i sau vii de prin poveşti

Aproape de imagini sau gânduri risipite.

Afară cădea ploaia, afară bătea vântul,

Melancolie-adâncă şi grea cum e pământul.

Şi doar cuvântul scris pe Net prelung a stat

Venind mereu spre mine atunci când te-am aflat;

Atâta te-am visat că nu ştiu de mai eşti

Nici nu mai ştiu aievea-i ori vii de prin poveşti.

Cântec

după Nichita Stănescu

De mult negru mă albisem

Însă nu mă mult murisem.

De mult soare mă-nnoptasem

Dar nimic nu mai visasem.

Cine ştie, cine ştie

Poate vine-o vijelie,

De la margini de pământ

S-o porni năpraznic vânt...

Nu mai vii cu tine toată,

Astăzi frântă-i orice roată. 

Astăzi eşti fără de tine

Numai eu cu mine mine. 

Şi nu poţi să mai răsai

În ast suflet smuls din rai;

Şi nu poţi să mai rămâi

În visarea mea dintâi 

Nici tsunami, nici furtună 

Când mai rece-i pe sub lună.

Catren

după Mihai Eminescu

Şi dacă ramuri bat în geam

Şi plopii-ncep a plânge

Tristeţea lor de mii de ani

Ecou se face-n sânge...

Autoportret

după Lucian Blaga

Lazăr Popescu e mai tăcut

decât amurgul sau crepusculul

despre care atâta a scris.

Şi-ncet, ca-n vis,

mintea lui rămâne în căutare

până la cele din urmă hotare.

© 2007 Revista Ramuri