Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un paradis pierdut sub ape

        de Luiza Barcan

Fiecare tărâm din această lume îşi are destinul lui, mai fericit sau mai trist. Scufundarea insulei, „dar al Dunării”, cum o numea atât de frumos un fost locuitor al ei, cu ocazia construirii hidrocentralei de la Porţile de Fier, chiar şi retrospectiv privind evenimentele de acum peste patru decenii, provoacă tristeţe celor care au avut şansa să ajungă vreodată pe acolo şi chiar celor care doar au auzit despre Ada-Kaleh. Însă oamenii care s-au născut şi au trăit în acel ostrov paradisiac trebuie să fi trăit o adevărată tragedie.

Cei din generaţia mea erau prea mici în 1969, când insula a fost înghiţită de apă, ca să şi-o amintească. Pentru noi au rămas doar fotografiile, cărţile poştale, hărţile, filmele, câteva lucrări dedicate ei şi amintirile insularilor deportaţi. Pe toate acestea, într-un remarcabil efort de documentare, le-a adus la un loc Marian Ţuţui în cartea – album intitulată Ada- Kaleh sau Orientul scufundat, publicată în 2010 la editura „NOI media print”. Pentru nostalgici şi pentru cei îndrăgostiţi, deopotrivă, de Orient şi de Dunăre, apariţia acestei cărţi e cu adevărat salutară. Atunci când locurile sunt şterse de pe hartă, când dispar într-un fel sau altul, din cauze naturale sau din pricina celor care vor să îngenuncheze natura, spaţiile reale îşi continuă, totuşi, într-un alt plan, existenţa, devenind spaţii imaginare. Din nefericire, noi nu mai putem călători decât cu gândul la Ada-Kaleh, pe „Insula cetate”. Oricare dintre imaginile păstrate este de un real folos reconstituirii în imaginaţie a locului. Şi, privind fotografiile, cărţile poştale, hărţile, cadrele de film documentar sau artistic, e imposibil să nu simţi o strângere de inimă. Am avut şi noi un colţ de orient autentic la noi acasă. Am avut şi noi un spaţiu al tihnei şi al reveriei. Şi l-am distrus, ca pe multe alte locuri, monumente, mărturii ale trecutului, mărci identitare.

Istoricul şi criticul de film Marian Ţuţui, directorul Arhivei Naţionale de Filme şi autorul recentei monografii dedicate insulei, mărturiseşte în „Argumentul” cărţii sale că n-a vizitat-o niciodată şi că singura amintire legată, indirect, de ea este povestea despre Ada-Kaleh, mandatari turci care locuiau acolo şi produsele lor, spusă de tatăl său în 1970, cu ocazia unei călătorii la Turnu Severin. Dar, la vârsta maturităţii, întâlnirea lui Marian Ţuţui cu un fost locuitor al insulei îi stârneşte, pe de o parte, un viu interes faţă de acest paradis pierdut sub ape, iar, pe de altă parte, îi insuflă speranţa unei reconstituiri reale a insulei : „Trebuie să recunosc că subiectul m-a acaparat şi datorită pasiunii unui fost locuitor, Gheorghe Bob, care a venit într-o zi la Arhiva naţională de Filme şi mi-a solicitat imperios filme despre Ada-Kaleh. Ulterior ne-am întâlnit de mai multe ori şi aşa am început să scriu un scenariu de film documentar şi să colectez cărţi poştale, hărţi şi gravuri. Mi s-a părut necesar ca ele să fie adunate între copertele unei cărţi, pe care insula o merită. (…)Până la urmă trebuie să recunosc că m-am apucat să scriu cu speranţa, nepermis de naivă şi de aceea păstrată până acum secretă, că această carte ar putea ajuta la reconstituirea întrucâtva a insulei Adah-Kale pe Şimian.”

Albumul monografic Ada-Kaleh sau Orientul scufundat e structurat în opt capitole ce alcătuiesc un studiu de imagologie cvasi-complet. Şase dintre ele urmăresc felul cum se reflectă istoria, geografia, viaţa, ocupaţiile, obiceiurile insulei în note de călătorie şi memorii, în literatură, în filmele documentare şi artistice, în mărturii ale locuitorilor, în ghiduri turistice şi lucrări ştiinţifice, în imagini şi hărţi. Primul capitol este dedicat istoriei locului, iar ultimul, unor proiecte mai realiste sau mai fanteziste de restaurare a cetăţii pe insula Şimian unde, înaintea scufundării, a fost parţial strămutat patrimoniul arhitectural de la Ada-Kaleh. Cartea este bogat şi inspirat ilustrată cu imagini-document din arhive private sau de stat. Prin intermediul acestora cititorul are ocazia să-şi construiască propria imagine asupra micului paradis din mijlocul Dunării, o limbă de pământ de circa doi kilometri lungime, şase sute de metri lăţime, pe care trăiau aproximativ 150 de familii, turceşti în proporţie de 90%. Aflăm şi vedem în cartea lui Marian Ţuţui că localnicii Ada-Kalek-ului vieţuiau într-o climă de tip mediteranean, cu ierni blânde şi veri răcoroase, favorabile unei vegetaţii diversificate şi luxuriante, în tihnă şi înţelegere între ei, dar şi cu creştinii sau evreii minoritari pe insulă. Celebritatea locului avea mare legătură cu frumuseţea naturală, cu aspectul lui exotic, dar şi cu produsele specifice: zaharicalele orientale, ţigări produse pe insulă, cafea turcească la nisip etc.

Autorul se străduieşte să redea cât mai obiectiv istoria insulei şi să prezinte dintr-o perspectivă mai detaşată destinul acesteia. Există, evident, multe legende ale locului şi multe fantazări pe seama lui. Pe acestea, Marian Ţuţui a încercat să le evite, tocmai pentru a nu denatura adevărul şi pentru ca lucrarea lui, susţinută şi de o bogată bibliografie, să poată fi de un real folos unei eventuale încercări de refacere a ostrovului pierdut în apele Dunării.

Imaginile din epoci diferite ale Ada-Kalehului, din perioada tihnei şi a bunăstării, a unei vieţi care nu anunţa prin nimic finalul dramatic al insulei şi al locuitorilor ei, dar şi imaginile premergătoare scufundării, când casele erau demolate iar vestigiile parţial strămutate pe insula Şimian, sunt cu toate emoţionante. Mai degrabă pe ele le lasă autorul să vorbească, să spună povestea întreagă a locului, să sugereze trăirile pe care cuvintele nu le-ar putea cuprinde.

În chip necesar, pentru ca povestea insulei dispărute să fie încadrată în contextul mai larg al zonei din care a făcut parte, cartea lui Marian Ţuţui se opreşte şi asupra unor aspecte legate de istoria Orşovei.

Primele mărturii scrise despre Ada-Kaleh sunt prezentate în capitolul I, „Istoricul insulei”: „Insula, aflată cândva la (…) 4 km sud-est de Orşova şi la 18 km de Drobeta Turnu Severin, şi care va fi cunoscută definitiv sub numele de Ada-Kaleh, este probabil prima dată amintită de Herodot sub numele de Cyraunis. (…) Insula apare pentru prima dată menţionată într-un document oficial pe 22 februarie 1430, într-un raport al Cavalerilor teutoni către regele Sigismund al Ungariei”.

Fortificaţiile de pe Ada-Kaleh proveneau din timpul ocupaţiei austriece (1718-1738), epocă în care insula era cunoscută sub numele de Carolina. Acestuia i s-a adăugat apoi numele de Orşova Nouă. Istoria locului e, aşa cum se subliniază în monografia ce-i este dedicată, legată de trei ţări: România, Serbia şi Ungaria, aici petrecându-se, în secolul al XI-lea, evenimente importante pentru fiecare dintre ele.

Insula Ada-Kaleh i-a fermecat deopotrivă, după cum aflăm din monografie, pe unii călători străini, pe artişti, scriitori şi cineaşti. A fost vizitată de Hans Christian Andersen şi Alexander Corda. O regăsim în beletristică, în cărţi, reportaje şi eseuri ale unor autori români sau străini, mai celebri sau mai obscuri: Jokai Mor (Omul de aur), Otto Aschler, scriitor de limbă germană din Banat (reportajul Ada-Kaleh), Romulus Dianu (Nopţi la Ada-Kaleh), Mihai Tican-Rumano (care descrie un baiaram pe insulă, în 1932), Mircea Cărtărescu (eseul Ada Kaleh-Ada Kaleh), Cornel Ivanciuc (Pisici exotice şi câini molosoizi terorizează ţinuturile româneşti), Ilie Sălceanu (romanul Ada-Kaleh).

Insula este şi subiectul unor filme documentare precum: „Dunărea de la Pădurea Neagră la Marea Neagră“, „Vizita M.S. Regelui Mihai I la Turnu Severin”, „Colţuri din România”, „Acolo unde Dunărea se întâlneşte cu Carpaţii”, „Ultima primăvară pe Ada-Kaleh” etc. sau filme artistice precum: „Omul de aur” (regia Alexander Corda), „Abdul Hamid, sultanul roşu”, „Balul de sâmbătă seara” (regia Geo Saizescu), „Salutări din Ada-Kaleh” (regia Mircea D. Popescu).

În finalul capitolului „Cineaştii în căutarea exotismului şi a sfârşitului”, Marian Ţuţui prezintă probabil cel mai emoţionant şi mai premiat film dedicat insulei, şi anume producţia regizorului turc Ismet Arasan, Povestiri din Ada-Kaleh, realizată în 2008, pe baza mărturiilor şi a fotografiilor a zeci de foşti locuitori stabiliţi în Turcia,.

Sunt multe de spus despre Orientul scufundat de la Porţile de Fier. Pentru toţi cei interesaţi de istoria Ad-Kaleh-ului, cartea lui Marian Ţuţui deschide acum perspectiva unei mult aşteptate recuperări imaginare şi, poate, chiar concrete a micului nostru paradis pierdut. Voi încheia cu sugestiva mărturie, consemnată în această carte, a lui Gheorghe Bob: „Eu mă întâlnesc uneori cu câteva familii provenite de pe insulă şi ştiu că toţi regretă viaţa de acolo. Toţi spun că n-au mai întâlnit tihna de acolo. Această mică insulă i-a modelat pe toţi. Pe insulă nu au existat furtuni sau scandaluri, oamenii erau paşnici, mari iubitori de flori şi de frumos. Îmi amintesc şi azi de trandafirii nemaipomeniţi ai lui Ziba Albu şi daliile familiei barcagiului Ismail Bego”.

© 2007 Revista Ramuri