Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Adrian George Matus

anatomie

Mi-e frig. Mi-e frig în luna de noiembrie,
în care frunzele cad şi ciorile zboară deasupra spitalelor unde
câţiva medici fac disecţii pe cadavre,
pe cadavre pe care şi tu vei pune mâna,
dar ştii, şi alţii vor pune mâna pe tine
la fel ca şi pe mine,
care îmi arăt, ca la târg, măruntaiele,
ochii de sticlă ai inimii, ficaţii crescuţi, rinichi pietrificaţi şi
stropi de sânge.

cuvintele mi se răsfiră ca nişte aşchii.
cuvintele mi se întind ca nişte sfori.
luaţi bisturiul şi tăiaţi, fără nicio jenă
tăiaţi-mi urechea sângerândă pe care mi-am pictat-o într-o oglindă
de semne adineaori.
tăiaţi-mi ochiul albastru din care mi-au curs toate cheagurile şi imaginile
ce le-am văzut în secole
de suspans şi
lecturi eşuate.

luaţi şi atlasul: comparaţi muşchii-mi atrofiaţi de boală
decupaţi-mi oasele de tendoane, biciuiţi-mă cu venele de sânge şi doar atât
vă rog:
păstraţi-mi puţin din creier, din visele ce vor fi sărit
atunci când cu cuţitul veţi face analiza encefalică:
păstraţi-mi în borcan la fel ca o cenuşă, poate, poate va sări un vis din
ceas de
schelet eşuat.
faceţi ce vreţi din trupul meu, poemul,
nu vă spun decât să luaţi şi să-l mâncaţi, dacă vă e poftă,
dacă doriţi şi sunteţi sadici, luaţi şi un pahar de vin,
citiţi poemul
disecaţi formele, dar atât vă rog,
nu uitaţi să priviţi culorile splendide
şi ale ficaţilor, ale inimii, ale sentimentelor încă latente
ce nu vor fi fost în veci spuse.

a, desigur, puneţi-mi cenuşa alături, ca să ştiu,
seara de noiembrie, când mai trec în alte vieţi pe alte străzi,
să mă pun pe trotuar, să aştept timpuri demult apuse
vremuri în care aveam vene cu sânge,
muşchi cu vlagă şi oboseală, urechi cu căşti şi picioare
cu blugi,
nu eram doar un borcan cu cenuşă,
şi-un strop de vis.

de ce fugim din tablou?

istovit stors de gânduri
ce se scurgeau altă dată din feţe
iese din tablou
personajul pe care mai ieri îl desenai
cu condeiul, i-ai retuşat fiecare formă
ai discutat cu el
i-ai ascuns viscerele în spatele unor muşchi
iar aceştia dosiţi bine de o anonimă piele
nu ai uitat să-l îmbraci pentru că în
lumea ta
e frig (au anunţat la meteo -20 de grade)

îşi are chipul şters
tiptil păşeşte în lume. se ţine de ramă
încet-încet, îşi toarnă o cafea
din sala de expoziţie, ascultă balivernele
ce zboară prin toată sala
îmbată întregul auditoriu.
râde sceptic şi de consultantul artistic
pictorul îi pare ... o glumă,
noi, mutanţi ce fugim dimineaţa
după nebunia de a ne imprima mişcare
să dorim să ne visăm măcar visele
să nu mai fugim după trei firme

bătrânul istovit se clatină
clipa-i va veni
se va duce în tabloul ce cuprinde toate personajele
din toate tablourile
ce cuprind şi sting
culori
forme şi şevalete, tablou nepictat
ce acum se pictează şi niciodată
nu va fi terminat.
se va duce speriat
de mutanţi ce fug
speriaţi după trei firme.

sute de milioane de furnici au venit

sute de milioane de furnici au venit
au topit cadavrul acela
s-au bătut cu viermii –
eterni rumegători de carne macr㠖
nu au mai lăsat nimic
au ronţăit cu cleştii lor microscopici oasele,
s-au bătut pentru capilarele de sânge.

nici sufletul nu a scăpat de fălcile
celor care mişună în pământ la fel cum
îi mişunau gândurile când era în viaţă.
evanescent, totul s-a topit
ca într-o vană, culorile îşi distorsionau nuanţele
o pată de benzină
mâncată şi ea
până la exasperare de
furnici
ce deveneau sistem binar
de semne înşiruite pe un abac
stricat.

© 2007 Revista Ramuri