| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Anton Jurebielumina nu este aici acolo în satul acela casa noastră e un coşciug din când în când trec neamuri dau bucate morţilor. şi casele celorlalţi sunt la fel ca navele care aşteaptă la mal semnalul de plecare. aşteaptă să crească apele. e o iluzie, timpul creşte imens. dar prietenii? ce fac prietenii când marile nave se clatină în larg? prietenii, desigur, stau la masă şi cugetă. mie îmi spuneţi? atâta prietenie câte pahare neplătite. pygmalion la 16 ani m-am dus să lucrez pentru faraon. vino mâine, mi s-a spus. nu pot să întârzîi, trebuie să mănânc, să vadă ăştia de la miliţie că, etc. la 20 de ani m-am dus să lupt pentru faraon, vino mâine, mi s-a spus. nu pot, voi fi prea bătrân. la 30 de ani m-am dus să cer plata de la faraon. dar faraonul murise. piramidele se năruiseră. mai e vreun faraon pentru care aş putea să fac ceva? flopes & dreams se petrecea undeva in california. iarna lui 1988. unde eu n-am fost niciodată dar aşa se întâmplă când zăpezile acoperă de tot pământul. ca şi visul. mi-au spus: eşti în caracal. şi m-am liniştit. poţi oricând să te urci în tren şi să pleci dar eu nu visam pe atunci decât şlepuri. sigur că da, mi-au zis. n-am răbdare până la sfârşit să privesc doi inşi care stau la o masă unul fumând pasiv. celălalt dizolvându-se lent în paharul de whiski. dragul meu îţi scriem de dincolo, ne e dor de tine şi ne rugăm pentru tine, am visat că ţi-au dat gloanţe adevărate, să ne temem sau să ne mândrim? împotriva negrului total spuneai că se poate preschimba întunericul în altceva în sinea mea de om religios cred că da. am văzut morţi biciuiţi de lumină şi vii daţi cu capul de pragul întunericului. încet încet se şterg culorile verii. amintiri. ne uităm pe fereastră cum plouă. creşte iarba. dar acum, pământul este până la cer. mergem mai departe? mergem. ne vom ţine de mână peste timp în marele praf cosmic. antipsalm aş vrea să te văd ca pe vremuri intrând în casa văduvei şi a orfanului, ori te-a convins şi pe tine faptul că banul mai are un rost pe lumea asta. dar, sunt zile când cerurile se deschid şi îngerii se clatină ca nişte felinare în noapte. ştim măcar, sub aura lor nu plouă glonţul nu trece niciodată şi nimic din lumea aceasta. l-am văzut pe dumnezeu într-o fotografie mai veche i-au pus chip de carne gazdă bună pentru pofte şi viermi. lecţia scheletele agăţate în copaci la marginea satului crezi că sunt doar oase puse la uscat din care viaţa se scurge ca apa din rufe? ocolul pământului, cu oprire la mangalia tot visam un tren în care dumnezeu călătorea singur. în unul dintre vagoane. picotea. iar trenul făcea ocolul pământului. mi se părea normal ca domnul să aibă un tren personal mergea ca un electron pe orbită era antimaterie. s-a terminat cu dumnezeul acela umil care îi urcă în tren pe toţi şi îi salvează iar el se agaţă de ultimul vagon cu mare chin. în timp ce ăia noi şi ceilalţi cântă de bucurie ca nişte turişti care merg la mare cu acceleratul 446 bucureşti-mangalia. mercenarii din tars vedeţi bărbaţii aceia? namile de neclintit. tauri aprigi sau boi blajini umblă sub pielea lor. stau cu capetele plecate, parcă abia şi-au dat jugul jos de pe ceafa transpirată dacă îi întrebi cum îi cheamă spun în acelaşi timp: saul din tars. va fi ultimul lor gest de smerenie au fost aduşi aici de patronul birtului care vrea să dărâme biserica vecină, de ceva timp părăsită şi să ridice pe locul ei un birt mai omenesc pentru că oamenii după îngroparea mortului tot la crâşmă trag. dar cei de aici au braţul anemic şi-s slabi de înger nu s-ar lua în veci la trântă cu sfinţii de pe ziduri. dincolo toţi v-aţi repezit la thasos e timpul când înfloresc măslinii războaiele au fost uitate, eroii nu mai există dar în apropiere o stradă nouă a fost numită eroilor şi aşteaptă să fie populată. aici, după un an de secetă în care s-au rugat să nu crească nici bobul de grâu nici porumbul cu o lună înainte de crăciun porcii au invadat oraşul, râmă peste tot sunt atât de mici încât le-au spus porcuşori. dar şi mai neştiutori sunt cei care spun că-s una cu şobolanii e adevărat că se aseamănă şi se adună vând un drog nou, trichineloza. bună şi milostivă românie! când la doi paşi porcii adevăraţi s-au îmbătat pulbere pe unul dintre ei l-au prins în scara blocului l-au căsăpit, l-au întins pe iarbă l-au pârlit cu butelia de aragaz în unanimitate i-au spus eroul nostru. pentru că suntem în amărâta urbe filiaşi metropolitan police te poate duce cu gândul la ceata divină a lui mihail şi gavril. o spun străinii. dar tot ei spun ţara e expirată şi creştinismul vostru & scepticismul nostru făceau casă bună pe vremuri. am fost astă vară la petrila m-am cazat singur într-un bloc cu garsoniere. fără protocol. e de nerespirat aerul pe care-l respiră clasa muncitoare. (din volumul în manuscris Împotriva negrului total)
|