O certitudine mai înaltă ca inteligenţa în încropirea unei vieţi frumoase , parcă nu există, până acolo a fost lăudată, de Victor Hugo, această pasăre despre care oamenii cred că o au, chiar în stoluri.

,,Un iad inteligent e mult mai bun decât un paradis prost“. Să fie inteligenţa un întăritor atât de puternic în tragedia vieţii, ori doar reazemul ocazional însoţit de inspiraţie? Sigur că inteligenţa este factor de creaţie, dar poate ajunge până la înlocuirea iadului cu raiul?

Se pot acorda circumstanţe; depinde de cum sunt descrise de scriitori locaţiile în discuţie.

Însă ea, inteligenţa, ,,se mai măsoară şi în cantitatea de incertitudini pe care este capabil să le suporte un individ“ (I. Kant). Ori această notă subliniată de filosof, prin prezenţa ei, ne oferă imaginea rezistenţei într-o lume care nu vrea să se lase cunoscută, nicidecum să fie mai bună, fericită.

Inteligenţa, ne închipuim că fără întrerupere face semne: nu aştepta mai multă dragoste, pune-te în locul celuilalt, nu aştepta favoruri, aşteaptă-te la alte şi alte neînţelegeri, izvoarele lor sunt peste tot, fii, îţi spun, inteligent !

Totuşi, se pune mare preţ, pun spiritele ilustre, cum sunt autorii citaţi, ,,pe mintea deschisă la soluţii, şi tot timpul e nevoie de soluţii, combinaţii, dezlegări “.

Însemnătatea zilei cuprinde şi pregătirea pentru ziua care va urma. Pentru oameni diferiţi sunt altele gândurile pentru ziua următoare.

,,Nimic nu este mai de preţ decât valoarea zilei“ (Johan W. Goethe).

Trebuie să treacă anii pentru a vedea dacă ne-au înşelat zilele, dacă imaginaţia, proiectele, pasiunea s-au apropiat de speranţă, de ordinea posibilă.

În ciuda faptului că ziua ora pot aduce dezastre, nonvalori, avem nevoie să credem în timpul favorabil.

Vasile Ghica ne întăreşte credinţa în drumul idealurilor, spre propria autoritate, cu îndemnul ,,Plasează-ţi idealurile suficient de înalt ca să te inspire şi suficient de jos, ca ele să te încurajeze la fapte (urmează şi un avertisment) Sunt şi idealuri care se ţin cu dejetul de nas“ .

Idealuri, costuri, pierderi, realităţi în devenire, exigenţe, muncă…neînţelegeri, toate sunt mai prezente în viaţa literar-artistică, acolo unde imaginea artistică cuprinde artistul,opera şi lectorul-privitorul.

O cugetare ce anunţă consecinţe egal împărţite:

,,Munca are printre alte avantaje şi pe acela de a scurta zilele şi de a lungi viaţa“ (Denis Diderot ). Înţeleapta constatare cuprinde o parte fericită (prelungirea vieţii) şi partea nefastă (scurtarea zilelor). Este plătită cu preţul cel mai mare creaţia, cu răbdarea în ore, zile, ani (fie ele mai scurte, adică din cauza concentrării în activitate, a pasiunii nu-ţi dai seama cum de a venit seara), când consecinţa anunţă apropierea sfârşitului.

Ce se întâmplă când trebuie să culeagă munca şi sunt mulţi, mulţi aceia, să o accepte din nevoia de a avea un câştig, cât de mult se prelungeşte ziua de muncă, scurtează viaţa?

Să fie adevărat că ai ales valoarea potrivită? Ai ales din cele mai multe motive, privinţe (şi ele nu se schimbă nici uşor, nici repede) activitatea care ţi s-a oferit.

,,Să-i mulţumeşti făcliei pentru lumina sa, dar nici pe cel din umbră ce o ţine nu-l uita“, recită incomparabilul R. Tagore. Mulţumirea, dreptatea ei se lasă mult aşteptată, mai ales atunci când s-ar cuveni să fie dată cu cea mai mare recunoştinţă. Imaginaţi-vă toate motivele posibile!

Imaginea făcliei aduce şi ideile, atât de cunoscute, ale datoriei faţă de cei ce-au fost înainte, faţă de cei ce au avut cel din urmă gând la binele lumii, nu s-au abătut din calea lor. Eşti şi vei fi şi tu în umbră.

,,Satira minte cu privire la oamenii iluştri în timpul vieţii lor, iar elogiul minte după moartea lor“( Alexander Pope ). Trebuie să ne aşteptăm şi la astfel de obiceiuri în paginile valorii.