Pilinszky János (Budapesta, 1921 – Budapesta 1981), ca absolvent al unei şcoli piariste, a beneficiat de o educaţie umanistă specială. Încă din adolescenţă a scris primele poezii care au fost publicate în reviste de literatură modernistă şi de atitudine antifascistă. Ca majoritatea tinerilor din perioada interbelică a început să studieze dreptul, dar a renunţat şi a urmat cursuri de literatură maghiară şi italiană, desăvârşindu-şi cultura umanistă. A manifestat o atitudine antifascistă încă din timpul studiilor piariste, a menţinut-o şi în timpul facultăţii; adevărul despre ororile războiului, despre lagărele de concentrare l-a aflat abia după 1944, când a fost înrolat în armată şi a participat la campaniile de întrajutorare din vest. Aici a văzut prima oară ce înseamnă dezumanizarea, mutilarea; a văzut gropile comune din lagărele de concentrare. S-a întors acasă, la Budapesta, în 1945, când a fost lăsat la vatră. Această experienţă a războiului l-a marcat pentru tot restul vieţii, iar trăirile acumulate (sentimentul culpabilităţii, vina cosmică, singurătatea, frica, resemnarea) le-a transpus în majoritatea poeziilor.

Primul volum de poezie, Trapez şi limită (Trapéz és korlát), a fost publicat în 1946. Pentru acest volum, în anul următor, a primit cea mai importantă distincţie literară din Ungaria: Premiul Baumgarten. Din cauza viziunii sale moderniste şi a refuzului categoric de a se înregimenta politic, a fost ţinut departe de viaţa publică şi nu a mai putut publica nimic, începând din 1949, timp de aproape zece ani. Foarte greu a reuşit să-şi asigure un serviciu şi multă vreme a lucrat corector. După 1956, când tensiunile politice s-au mai diluat, a devenit lector la editura Magvető, de unde a început munca de redactor la mai multe reviste de cultură. Ca poet a fost apreciat de cititori, iar critica a văzut în el un continuator al ideilor mişcării culturale Nyugat, şi totuşi o voce unică, extrem de puternică, ce anunţa o poezie esenţializată, „dezbrăcată” de podoabele inutile ale stilisticii. S-a ţinut departe de politica momentului, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în poezie. Temele fundamentale pe care le-a abordat au fost: credinţa în Dumnezeu, analiza conştiinţei împovărate de vina cosmică, moartea eliberată de teamă. Viziunea care nuanţează fiecare temă este pesimistă, şi totuşi oferă soluţii: din această tensiune vine şi dramatismul liric al creaţiei lui Pilinszky János. Creştinismul său nu este unul dogmatic, nu este cel al unui poet-preot sau profet. Scriitorul nu era nici un habotnic, doar, după cum mărturisea despre sine într-un interviu: „sunt simplu poet şi catolic”.