Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Noapte bună, Maestre Spiru Vergulescu!

        de Ioana Dinulescu

S-a stins la mijlocul lui aprilie 2007, trecând pragul eternității rezervate de bunul Dumnezeu celor pe care tot El i-a înzestrat cu har și generozitate, pictorul și desenatorul Spiru Vergulescu. Născut într-o zi de joi, 13 septembrie 1934, la Slatina, dintr-o mamă de o frumusețe legendară, dar oarbă din naștere, Spiru Vergulescu a fost adoptat, la vârsta de un an, de fratele mamei, locuitor la București. Astfel încât slătineanul de origine și-a făcut studiile (de la primele clase până la cele din Școala Medie Tehnică de Arte Plastice, și apoi cele de la  Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu) în Capitală. În 1968 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția pictură. Participarea sa la numeroase expoziții de rang național și internațional, personalele deschise în săli prestigioase, dar și prezența lucrărilor sale în numeroase colecții muzeale sau particulare românești sau străine, i-au atras o binemeritată recunoaștere artistică europeană, Spiru Vergulescu fiind considerat de  reputații critici și istorici de artă Adrian-Silvan Ionescu, Octavian Barbossa și Pavel Șușară, una dintre cele mai autentice și pregnante personalități din câmpul artelor vizuale contemporane. Prietenia  și corespondența sa suținută  de-a lungul a zeci de ani cu mult regretatul istoric și critic literar Mircea Zaciu i-au atras prețuirea oamenilor de litere , care, la rândul lor, i-au recunoscut și harul scrisului, probat și în paginile de jurnal publicate în câteva periodice din Slatina.

Vocația pentru artă și generoasa deschidere către ceilalți i-au adus în 1993 titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Slatina. Revenirea în orașul natal a fost marcată de donația a 50 de tablouri ( uleiuri pe pânză, multe dintre ele inspirate de casele vechi, clădiri de patrimoniu din  teritoriul  pe care muzeografii slătineni l-au supranumit Slatina amintirilor). Vocația de ctitor a lui Spiru Vergulescu a atras în cercul ei magic oameni de cultură slătineni (se cuvin amintiți aici, în primul rând: dna Aurelia Grosu, șefă de secție la Muzeul Județean Olt, dl Laurențiu Guțică-Florescu, directorul  instituției, pictorul Nicolae Truță și mulți alții). Ei au pornit cu entuziasm și dăruire împreună ctitorind Galeria de Artă Românească a muzeului slătinean, pe care tot împreună au botezat-o cu numele altui remarcabil artist născut pe plaiurile județului Olt, Ion Popescu-Negreni. Simultan, Spiru Vergulescu și-a reconstituit casa părintească și, alături de ea,  a înălțat  din resurse financiare proprii Casa de Lemn, care servea drept atelier și locuință de vară artistului și dnei Gunka Vergulescu, muziciana oarbă care i-a fost  de la logodnă și până la pragul către eternitate mereu alături cu fapta, cu gândul, cu sufletul.

Casa părintească a devenit Casa-muzeu Gunka și Spiru Vergulescu, fiind înzestrată de cei doi artiști cu tablouri, instrumente muzicale de preț, podoabele de argint, de mare valoare artistică, moștenite de dna Gunka, din moși-strămoșii săi bulgari, obiecte de mobilier. Au trecut însă câțiva ani în care bătrânul ar­tist și-a măcinat nervii și sănătatea, bătând în ușile unor oameni politici slătineni cu funcții în autoritățile municipale și județene, încercând să-i convingă să primească așa cum se cuvine  moștenirea inestimabilă sub aspect material și spiritual pe care își dorea s-o lase comunității în care se născuse și unde a revenit la anii senectuții, pentru a-și redescoperi rădăcinile și a le adăpa cu prinosul harului și sufletului săi. I s-au făcut promisiuni care
n-au fost nicicând onorate de cei care le-au făcut, astfel încât  tensiunea și zbaterile în care și-a măcinat ultimii ani ai vieții i-au provocat un triplu accident cerebral, în iulie-august 2004, artistul nemaiapucând să-și vadă cu ochii proprii marea expoziție retrospectivă  organizată de  și găzduită de Muzeul de Artă din Craiova în august-septembrie 2004. Aproape trei ani, înconjurat de prieteni, avân­d-o alături pe doamna vieții sale, Gunka, artistul a supraviețuit destinului trupului său de țărână, conturând  în aer cu mîna noi și noi tablouri pe care să le lase moștenire celor care prețuiesc arta de înaltă ținută.

Visul său și-a găsit împlinirea prin eforturile eroice, am putea spune, pe drept cuvânt, ale doamnei Aurelia Grosu și  ale celorlalți slătineni care l-au iubit cu adevărat pe maestru și care au aflat în tânărul primar al Slatinei, Darius Bogdan Vâlcov, omul dăruit, la rândul său, cu vocația înțelegerii și a ctitoririi, astfel încât, în baza Hotărârii Consiliului Local nr 273 din 15 decembrie 2005, Casa –muzeu Gunka și Spiru Vergulescu  a intrat în patrimoniul municipalității, care a amenaja­t-o, a înzestrat-o cu paznicii necesari și a inaugura­t-o joi, 13 septembrie 2006, în chiar ziua în care maestrul împliniea 72 de ani.

A jost o joi însorită și caldă, de parcă însuși Dumnezeu bunul veghea părintește din înalturi, la cele câteva mii de oameni (slătineni, bucureșteni, bălșeni, artiști și critici de artă, muzeografi și ziariști, rubedenii) care  au participat la sărbătoare, cu sufletele limpezite în aerul curat al lui septembrie 2006. Am fost și noi acolo, cu ei, înzestrați cu echipamentele radio datorită cărora vocile celor care au cuvântat au răsunat  drapând în azuriu  celest  Slatina amintirilor. Vocea maestrului bolnav, aflat la București,  a răsunat și ea în aerul limpede, înfiorându-i pe cei care-și aduceau, prin prezență și cuvinte, prinosul lor de suflet.

Asta a fost într-o zi de joi, 13 septembrie 2006, iar într-o zi de aprilie 2007, maestrul Spiru Vergulescu și-a înălțat sufletul și mintea către cele sfinte, conducându-și prin aerul primăverii trupul de țărână către Cimitirul Mănăstirii Cernica, să se odihnească.

Noapte bună, Maestre Spiru Vergulescu!

 

 

Nr. x/200x
A VI-a ediție a Festivalului Internațional „Zile și Nopți de Literatură“ de la Neptun

Ce stă în centrul atenției noastre?
de Gabriel Chifu

Dimoviana (III)
de Dan Cristea

Uitatul Camil Petrescu
de Gabriel DIMISIANU

După un faliment (V)
de Alexandru GEORGE

IUBIRE ȘI LEGE MORALĂ. SUFERINȚELE TÂNĂRULUI WERTHER(II)
de Ion MILITARU

Urstoiciu
de Paul ARETZU

Cum trec principiile prin lume
de Dania-Ariana MOISA

Grafferul Abăluță
de Luminița CORNEANU

Poetul și îngerul său mut
de Bucur DEMETRIAN

Obsesia timpului
de Petre CIOBANU

O antologie a poeziei naive românești
de Bucur DEMETRIAN

Petre Ciobanu: eliberarea lui Geo Bogza
de Ștefan VLĂDUȚESCU

Povestiri din Fabric
de Gheorghe TRUȚĂ

„Onorat public, apreciază-mă. N-o să-ți pară rău“
de Gabriela GHEORGHIȘOR

LADA DE ZEGHE
de Anton JUREBIE

Reuniunea Academiei Europene de Poezie la Sibiu

Doamnă în roșu pe fundal cenușiu
de Miguel DELIBES

Democrația lingvistică română
de Nicolae Prelipceanu

Amendament la Zorba plăsmuitul (I)
de Maria-Gabriela CONSTANTIN

Un hipercritic
de Adrian Popescu

Un dicționar neobișnuit
de Horia Gârbea

Noapte bună, Maestre Spiru Vergulescu!
de Ioana Dinulescu

Mâna care lasă urme cu pecete
de Marius GHICA

Tu es la femme de mon ami
de Mircea GHIȚULESCU

Un spectacol modern, cu vocație europeană
de Nicolae Petre VRÂNCEANU

De ce nu iubește Penelope Acruda bărbații
de Florica BUD

Poeme
de Florea MIU

Poeme
de Dan IONESCU

Și dacă Ulise era o balenă
de Jean PORTANTE (Luxembourg)

© 2007 Revista Ramuri