| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Romantic, într-un veac barbarde Mihai Măceş-alte poeme ale visării- *** ...şi veniră apele că acoperiră biserica veche cu turle cu tot negură adâncă-n văzduh între pământ şi cer nimic de cules nimic de trăit ce să mai stai când de stat nu mai e îşi luară inima-n dinţi puţina agoniseală şi trecură dealul dincolo unde liniştea se-ntinde cât vezi cu ochii... *** ...cu timpul s-aşezară mai mulţi în valea pârâului fericiţi că cişmelele, care nu-ngheţau nu secau n-aveau apa sălcie ca dincolo lângă râul cel mare dar el venise primul îşi luase femeia şi copilul şi oile şi câinele şi se-mpământenise aci la poalele dinspre miazănoapte ale dealului... *** ...nu mai venise de mult în valea pârâului de când se mutase mai sus în deal îl miră tăcerea-n care crescuseră toate rupse o creangă din salcia despletită care se desfăta deasupra apei lângă mal mătasea broaştei îşi unduia verdele crud atinse cu nuiaua umbra abia văzută a unui ghelc de pe fundul nisipos al pârâului şi oglinda se sparse împrăştiind mănunchiul de raze dar tot în linişte rămase şi tot în linişte plecă înspre casă băiatul şi femeia îl aşteptau curioşi de-această plecare/venire puseră masa şi se priviră... *** ...aţâţară o ţâră focul cât sâ vadâ-mprejur şi să se vadă unul pe altul în faţa casei dintre pomii înfloriţi care îşi scuturau culoarea peste-ncruntarea pământului... *** ...luna e la locul ei se priveşte-n oglinda pârâului stelele în afară de cele cazute dincolo de deal în apa cea mare sunt la locul lor se uită una la alta cocoşii cântă-n jilăveala nopţii bărbatul şi femeia că al mic adormise toropit de jarul din vatră întorc pe dos tăcerea din spatele cuvintelor păstrate pentru rugăciunea de fiecare zi... *** ...se sculară cu noaptea-cap şi sporovăiră vrute si nevrute boscorodiră una alta apoi ieşiră afară aerul tare şi iarba-nrourată le-nfiorară sufletul mai mult decât culoarea cerului cand se crapă de ziuă rămaseră ca o mirare numai ei între cer şi pământ... *** ...o vreme nu-şi spuseră unu altuia ce-aveau pe suflet îşi duse fiecare greutatea din piept pe potecile dintre tufele de măceş de la marginea aşezării-nşirate de-o parte şi alta a firului de apă din valea pârâului la o fugă de cal de apa cea mare... *** ...bărbatul obosise de-atâta întuneric tăcerea mai înaltă decât negura îl făcu să se reazeme de copacul cu rădăcini ca o taină nedesluşită aşteptându-şi femeia se gândi la copilul rămas lângă zare şi îşi spuse în gând rugăciunea se-auziră în aer bătăile de aripi ale păsării celuilalt tărâm oriunde se-ntoarse întuneric îi rămase parcă un vis pe cărarea spre casă şi-l prinse în pleoape să nu-l scape luă cu mâini tremurânde un vreasc apoi altele şi puse sub crucea lor o urmă de foc scăpărându-şi sufletul chinuit atunci văzu cerul şi de bucurie plânse îndepărtând din cărarea spre casă pietrele şlefuite de vântul singurătăţii din care plecă să se odihnească... *** ...femeia şi bărbatul se priviră cu grijă să nu-şi încurce gândurile şi dorinţele apoi cu ochii spre cerul sprijinit de păsări sătule de zbor strigară copilul plecat s-adune din râu fulgii căzuţi din aripi de pasăre ce nu mai ştie să cânte aşezară masă şi scaune sub salcia amiezii frânseră pâinea rotundă ca o lună plină şi aşteptară să vină feciorul de la apa în care spălase zborul frânt al păsării tărâmului celuilalt...
*** ...niciodată femeia nu-şi arătase mirarea poate doar când câte o stea căzătoare scrijelea oglinda orizontului ridică o sprânceană ştia că pe pământul acesta sunt rânduieli şi toate au un rost al lor copacii se leapadă de frunzele bolnave păstrând sănătatea pământului care le duce pe toate... |