Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Romantic, într-un veac barbar

        de Mihai Măceş

-alte poeme ale visării-

***

...şi veniră apele că acoperiră biserica

veche cu turle cu tot

negură adâncă-n văzduh

între pământ şi cer nimic de cules

nimic de trăit

ce să mai stai când de stat nu mai e

îşi luară inima-n dinţi puţina agoniseală

şi trecură dealul dincolo unde liniştea

se-ntinde cât vezi cu ochii...

***

...cu timpul s-aşezară mai mulţi

în valea pârâului

fericiţi că cişmelele,

care nu-ngheţau nu secau

n-aveau

apa sălcie ca dincolo lângă râul cel mare

dar el venise primul

îşi luase femeia

şi copilul şi oile şi câinele

şi se-mpământenise aci

la poalele dinspre miazănoapte

ale dealului...

***

...nu mai venise de mult în valea pârâului

de când se mutase mai sus

în deal

îl miră tăcerea-n care crescuseră toate

rupse o creangă din salcia despletită

care se desfăta deasupra apei

lângă mal mătasea broaştei îşi unduia

verdele crud atinse cu nuiaua

umbra abia văzută a unui ghelc

de pe fundul nisipos al pârâului

şi oglinda se sparse împrăştiind

mănunchiul de raze dar tot în linişte rămase

şi tot în linişte plecă înspre casă

băiatul şi femeia îl aşteptau curioşi

de-această plecare/venire puseră masa

şi se priviră...

***

...aţâţară o ţâră focul

cât sâ vadâ-mprejur şi să se vadă 

unul pe altul

în faţa casei dintre pomii

înfloriţi

care îşi scuturau culoarea

peste-ncruntarea pământului...

***

...luna e la locul ei

se priveşte-n oglinda pârâului

stelele în afară de cele cazute

dincolo de deal în apa cea mare

sunt la locul lor

se uită una la alta

cocoşii

cântă-n jilăveala nopţii

bărbatul şi femeia că al mic adormise

toropit de jarul din vatră

întorc pe dos tăcerea din spatele

cuvintelor

păstrate pentru rugăciunea de fiecare zi...

***

...se sculară cu noaptea-cap

şi sporovăiră

vrute si nevrute

boscorodiră

una alta

apoi ieşiră afară aerul tare

şi iarba-nrourată le-nfiorară sufletul

mai mult decât

culoarea cerului

cand se crapă de ziuă

rămaseră ca o mirare

numai ei între cer şi pământ...

***

...o vreme nu-şi spuseră unu altuia

ce-aveau pe suflet

îşi duse fiecare greutatea din piept

pe potecile dintre tufele de măceş

de la marginea

aşezării-nşirate de-o parte şi alta

a firului de apă din valea pârâului

la o fugă de cal de apa cea mare...

***

...bărbatul obosise de-atâta întuneric

tăcerea mai înaltă decât negura îl făcu să se reazeme

de copacul cu rădăcini ca o taină nedesluşită

aşteptându-şi femeia se gândi la copilul rămas lângă

zare şi îşi spuse în gând

rugăciunea

se-auziră în aer bătăile de aripi ale păsării

celuilalt tărâm

oriunde se-ntoarse întuneric

îi rămase parcă un vis pe cărarea spre casă

şi-l prinse în pleoape să nu-l scape

luă cu mâini tremurânde un vreasc apoi altele

şi puse sub crucea lor o urmă de foc scăpărându-şi

sufletul chinuit

atunci văzu cerul şi de bucurie plânse

îndepărtând

din cărarea spre casă

pietrele şlefuite de vântul

singurătăţii din care plecă să se odihnească...

***

...femeia şi bărbatul se priviră cu grijă să nu-şi încurce

gândurile şi dorinţele apoi cu ochii

spre cerul sprijinit de păsări sătule de zbor

strigară

copilul plecat s-adune din râu fulgii

căzuţi din aripi de pasăre ce nu mai ştie să cânte

aşezară masă şi scaune sub salcia amiezii frânseră

pâinea rotundă ca o lună plină şi aşteptară

să vină feciorul de la apa în care spălase

zborul frânt al păsării tărâmului celuilalt...

 

***

...niciodată femeia nu-şi arătase

mirarea

poate doar când câte o stea căzătoare

scrijelea oglinda orizontului

ridică o sprânceană

ştia că pe pământul acesta

sunt rânduieli

şi toate au un rost al lor

copacii se leapadă de frunzele bolnave

păstrând sănătatea

pământului

care le duce pe toate...

© 2007 Revista Ramuri