| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Daniela Anghelcum îmi imaginez că se naşte şi încetează vibraţia § inima dă flux corpului reflux în foetus ne formăm pentru venirea noastră undeva ea trimite impulsurile corpurilor noastre aici exteriorul poate să asculte fătul femeia îl simte în ea vibrează una celeilalte două inimi unde întrepătrunzând
în timp ce o inimă abia se formează (are reflux) primeşte fluxul celei care se re adaptează
când într-o zi inima mai mare oboseşte de orice fiu bun sau rău pentru lume bun sau rău cu mama sa prea mult tăcut sau dur pentru ea şi fiul rămâne singur din el se rupe comunicarea se duce cu inima lui mai mare se stinge singura lui legătură pe care a avut-o vreodată cu începutul cu un început
§
bătăi inima nuanţele negrului se învârt în cearcăn de gând în spatele ochilor un ciocan loveşte
§ eu însămi sunt motivul pentru care trăiesc §
dacă vreau lumea atârnă la braţul meu picioruşe mici aleargă planeta umflată cu aspect de gumă de mestecat în culori pale ca pentru desen animat planeta roteşte până când scara (şi ea maro pal) lumii zboară lunecând spre un alt zgomot dur îmi înţeapă scurt corpul albastru luminos poveştile tot se creează ce mult mi-a lipsit asta văd acum ce mult îmi place să mă exprim
§ omul e frumos când e viu e om când suferă
§ uit. am început să uit. uitatul e ceva nou pentru mine. a uita e simplu e greu e bine e rău e mai mult bine e mai mult rău uiţi când nici nu gândeşti că eşti pregătit să uiţi. ai uitat până când într-un moment tot există un gând impulsiv a ceea ce ai trăit cândva. care uneori aduce odată cu sine şi mirosul simţirii să uit să nu vreau să uit mai bine să uit am uitat de fapt de cele mai multe ori uit simt să mă întorc la ce e simplu să înaintez spre mine ceea ce sunt materie sunt spirit fără mine nu aş fi
§ e-o nebunie în mine sunt într-un tunel braţe cochilie foetus
da răspunsul e nebunia a fost tot timpul în mine dar am lăsat-o să treacă fără să mă însemn prea mult
subteran cartea la tălpi lampa atârnă pe braţ pletele după umeri centimetri centimetri rămân
§ exist aşa cum mă ştiu din cât sunt § într-un decor rar un cadru surd pe o materie aproape vidă rece până la durerea prăfoasă a blănilor lângă globul pământului scheletul imens cu articulaţii tinere abia născute îmi ameninţă pielea cu atingerea picăturilor murdare scurse continuu din el fără nicio putere o inimă gata să pleznească pe sfoara ce-mi ţine strâns încheieturile
§ cât timp din cât este un anume timp sau mereu
§ un an e neputinţa nerăbdării noastre un an e ne răbdarea neputinţei noastre un ne al ne putinţei al ne răbdării al neajunsului un ne al vieţii de o clipă
§ căci viaţă este cât aş privi peste un salcâm şi alţi pomi înalţi şi singuri şi peste vârfuri de case din gura podului cu pământ roşu uscat cu un miros al atât de uscatului unde urcam pe o scară de fier şi de unde ascultam sunetul uliţelor câinii într-un timp când anii erau puţini şi la locul lor peste case presărate printre anii fragezi copaci mulţi şi singuri |