Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Shakespeare about love

        de Daniela Firescu

„the time will bring on summer”

Oferta culturală a cursului Comenius, Life Learning Programme, Drama in the classrom a fost excelentă: o zi în muzeele ce alcătuiesc Porthmouth Historic Dockyard- Royal Naval Museum, „Nelson’s ship”- Corabia lui Nelson- HMS Victory, The Mary Rose Museum, The Warrior; un periplu în istoria reală şi fictivă a Cavalerilor Mesei Rotunde în Winchester, o zi la Chichester Festival Theatre (vizitarea teatrului, ateliere de creatie, întâlnire cu actorii din Marea adâncă şi albastră -Terence Rattigan, piesă vizionată în seara aceleiaşi zile, de altfel cu prilejul centenarului Rattigan se întâmplă o mulţime de manifestări: BFI London Film Festival Festivalul de film de la Londra a anunţat premiera filmului inspirat de aceeeaşi piesă într-o distribuţie remarcabilă- Rachel Weisz în rolul lui Hester Collyer, o Nora modernă , mai răzvrătită decât eroina lui Ibsen).

Punctul culminant a fost îns㠄O seară la Globe...”- Shakespeare’s Globe Theatre şi All’s Well That Ends Well - Totul e bine când se termină cu bine, punerea în scenă a uneia dintre cele mai provocatoare piese shakespeariene, „cea mai problematică dintre piesele problemă”, în regia lui John Dove. Reprezentaţia finală din stagiunea actuală a fost triumfală, după cum o atestă şi cronicile din The Times, Observer, The Independent sau The Evening Standard. Inclusă alături de Troilus şi Cressida şi Measure for Measure- Măsură pentru măsură în categoria pieselor problemă, All’s Well Tthat Ends Well îşi confirmă renumele: conflict clasic, situaţii tip, final fericit plutesc în indeterminare, aşteptările sunt înşelate tocmai penru că sunt confirmate. Contaminarea genurilor, mixul tragic-comic, tratarea şi rezolvarea situaţiilor dramatice cu mijloacele comicului are efecte şocante, uimeşte, nedumereşte, contrariază începând cu istoria Helenei, ingenua falsă care ,convinsă că scopul scuză mijloacele şi că în dragoste şi în război totul e permis, îl constrânge pe Bertram să se căsătorească cu ea şi folosindu-se de trucul substituţiei îl determină să consume căsătoria. Este o dublă constrângere mascată abil de caracterul exemplar al Helenei –fiică virtuoasă, protejată a contesei de Roussilon, supusă credincioasă şi preferată a regelui pe care îl vindecă de o maladie necunoscută. În ecuaţia iubirii cavalereşti, Bertram are o poziţie ingrată, pe cât e Helena de determinată, pe atât este el de nehotărât. Profilul categorial suportă în cazul lui Bertram multiple modificări şi reveniri - june prim, Don Juan, cavaler în căutarea gloriei pe câmpul de luptă, el rămâne în esenţă fiul conteseiei de Roussilon şi supusul regelui şi se conformează dorinţelor acestora. Cuplul Helena –Bertram, inegal şi imposibil, devine credibil datorită persuasiunii Helenei.

Convinsă c㠄All’s well that ends well; still the fine’s the crown./ Whate’er the course, the end is the renown- Şi totu-i bine când se termină cu bine/ Ca- ntotdeauna, urma hotărăşte!”, Helena aproape justifică pozitiv machiavelismul în trecerea pragurilor, probelor iubirii. În acelaşi timp umilirea, respingerea, trădările lui Bertram sunt anulate, uitate, iertate, când totul „se termină cu bine”. Poziţia de deceptor a Helenei nu se confundă cu trikster-ul clasic, înşelătoria ei e triumfătoare pentru că reuşeşte şi pentru că dacă a reuşit, totul e bine. Este însă şi corect? Acţiunile ei au efect reglator în depăşirea convenţiilor şi complexelor: poziţia socială inferioară- Helena şi poziţia morală inferioară- Bertram. Ambiguitatea e marcată şi în titlu, care induce aceaşi potenţială întrebare- „tot ce se termină cu bine e bine?” şi sugerează, devansează şi revelează o situaţie la limita aporiei- mai trist decât pierderea viselor este îndeplinirea lor. Este Bertram cel imatur, egoist, fluşturatic cel mai bun răspuns pentru Helena? Este forţa iubirii atât de mare ori Helena se autoiluzionează? Finalul este fericit sau „bitter- sweet” ?

Răspunsul oferit de montarea lui John Dove este „ a comic triumph” pentru că în interpretarea lui Sam Crane, Bertram îşi nuanţează atitudinea, acceptarea Helenei nu este resemnare, ci poate schimbare. „Iluzia comică”- spectacolul demascărilor succesive –Bertram (dar şi Parolles) dincolo de redempţiunea subînţeleasă are un aer triumfal şi optimist. Nota optimistă este amplificată de dansul medieval în magia căruia spectatorii sunt prinşi la propriu. Sepctacolul este desăvârşit graţie inerpretării actorilor pricipali Ellie Piercy-Helena şi Sam Crane- Bertram, dar mai ales performărilor (veritabile performanţe) actorilor secundari- James Garnon- un Parolles jucat cu aplomb, carismatic, o replică la Jack Sparrow (Piraţii din Caraibe) şi Janie Dee, Contesa de Roussillon- apariţie minunată- spirit, graţie şi forţă. Într-o montare minimalistă în care se remarcă costumele, accentul cade pe spectacolul replicilor, soluţia găsită de John Dove este expoatarea la maximum a obscurităţii, ambiguităţii textului, a virtuozităţii genuine a cuvintelor- arta şi geniul lui Shakespeare.

© 2007 Revista Ramuri