Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Anghel Gâdea

ZORZOANE FILOZOFICE

Să te confrunţi cu tine mereu, inconştient,

Ca ultimul nebun al târgului

Care invită trecătorii la Congresul P.C.R. ,

Să vorbeşti tot pe stradă numai cu tine ,

Mereu cu voce tare, iar în faţa cafenelei

Să înjuri duşmanii tăi invizibili…

În fapt, cine este nebunul?

Cine îl alege pe el dintre alţii

Când spitalele psihiatrice –ne spun medicii –

Sunt pline de oameni normali, căci

Nebunii puternici îi aduc acolo pe cei normali…

Acum , tot nebun mă voi spânzura de o creangă

Plină cu flori de cais, care sper să nu se rupă

Şi să mă ţină până voi muri alb, tot mai alb,

Spălat cu florile lui şi cu certitudinea

Că nu-i voi convinge şi nu-i voi învinge niciodată

Pe proşti , iar pe nebuni îi voi invita

La un Congres al P.C.R. … şi la o cafea…

LÂNGĂ PAT

Hai să te cobor din visele mele,

Din ceea ce nu eşti când te cânt,

Să te las dimineaţa doar aşa,

Frumoasă , răscolitoare pentru tot trupul meu,

Până mă voi încredinţa că toată fiinţa din care respiri

E o floare tristă care a început să se ofilească

Într-o oală, uitată de toţi, pe o noptieră,

În camera de oaspeţi sau în sufragerie…

STRÂMBUŢA

O aştept , dar ea nu ştie , nu mă cunoaşte ,

I-am pus chiar şi un nume , pe care îl şoptesc

În fiecare seară, ca pe o rugăciune,

Strâmbuţa, zic eu, o fiinţă, o fată,

Desigur o femeie frumoasă

Cum numai eu o văd şi o mângâi ,

Strâmbuţa, strâmbuţa, femeia mea,

Fiinţă din sufletul meu,

Acum aş vrea să fiu un cerb, să urlu într-o pădure,

Până voi clătina copacii şi voi speria păsările,

Fiindcă vorbele , în dragoste nu spun nimic,

Ci doar urletele , Strâmbuţa mea,

Şi mâine, dacă va mai fi şi pentru mine,

Voi urla ca un cerb şi chiar te voi cere

În căsătorie, Strâmbuţaa, Strâmbuţaaa !

DESPRE ABSURDUL VIEŢII

Ceasornicarul politicos,

Îl întreabă pe clientul său bătrân

Câţi ani are…

O sută trei , îi spune acesta , cu jenă.

„Mulţi înainte!“ îi urează ceasornicarul

Zâmbindu-i sincer şi prietenos…

„Nuuu! Nuuu! Nuuu!“

Protestează bătrânul cu braţul care nu-i tremură

Orice , dar nu viaţă, fiindcă nu-mi mai trebuie,

Nu mai am pe nimeni, sunt singur,

Chiar şi pe stradă când ies,

Un necunoscut, un străin căruia

Nimeni nu-i mai răspunde nici la salut…

Vreau să mor, să mă duc după ai mei ,

Pe lumea cealaltă, dacă va fi…

Viaţa mea de-acum, însingurată,

Hăituită de pustiu, lipsită de dragoste,

Dezordonată, a devenit o povară, domnule ceasornicar…

CÂNTEC

O caut pe ea, numai pe ea,

Fiinţa când bună, când rea,

Mă caut pe mine

Dar nu mă găsesc…

Nici noaptea, nici ziua…

Un rătăcit, desigur o eroare

Despre care nu ştiu

Cât va dura, nu mai ştiu

Cât de mare…

CÂNTECELE POETULUI

El îşi spune necazurile,

Emoţiile personale, durerile…

Când e poet adevărat, când scrie…

Îşi arată suferinţele lui

Din trup şi din inimă

Care sunt şi ale multora

Ca el…nefericiţi…

Poetul adevărat nu minte niciodată

Fiindcă e un însingurat , un năpăstuit

Cu dorurile şi bucuriile lui

Pe care le dăruieşte ca un naiv

Sub formă de vorbe amestecate în metafore

Tuturor semenilor care nu-l citesc niciodată,

Sau poate doar întâmplător…

DORUL ADEVĂRAT

Dorul de tine, dorul de mama,

Dorul de sora cea mare

Care m-a crescut şi mi-a răpit morţii,

Dorul de tine care nu mai eşti lângă mine,

Dorul care nu mai e dor,

Ci , fără să ştiu, să-mi dau seama,

Doar o cumplită alergare

Spre moarte…

DIN MEMORIE

Mai sărută o pleoapă

Mângâie un obraz , o frunte ,

O buclă, o clipire , un cap ciufulit…

De atingere, de dragoste, poetule ;

Maria ta din Certificat, de la Starea civilă ,

Apoi Mariile tale care toate au scăpătat…

Alte Marii, ca sirenele,

Pentru tine nu mai sunt…

Deschide cartea, registrul Primăriei

Şi citeşte, ia aminte de-acum

La toate Monicile, Cristinele, Andreele,

Luigile, Oanele – toate frumoasele, păgânele,

Şi te aşează cu faţa în sus,

Priveşte-le sânii şi toţi aştrii…

Care se rotesc sub pleoapele lor…

Aşa vei călători spre o altă lume , necunoscută,

Care se roteşte sub pleoapele lor

Dornice de dragoste…

FIARA RĂNITĂ

Pe deal-Cimitirul-

Şi printre cruci

Periate de iarbă ,

O lună roşie, jerpelită,

Mustind a sânge…

O văd, abia se mai târăşte,

Cred că nu e chiar astrul sfânt

Ci o fiară, un biet animal

Scăpat din cursă, din sârme,

Jupuit de piele

Cu picioarele zdrobite…

Nu, luna mea trece prin crengi

Ca pruncul pe un pat,

Mergând de-a buşilea…

© 2007 Revista Ramuri