Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








De ce nu iubește Penelope Acruda bărbații

        de Florica BUD

Tânăra femeie lupta indiferentă cu mulțimea înfierbântată scursă forțat dinspre Piața Universității ca o lavă incandescentă scăpată din presiunea craterului unui vulcan, direct pe bulevardul Magheru. Reuși să-și tragă o parte din suflet abia în fața vitrinei dinspre bulevard a bijuteriei care făcea parte din lanțul de magazine Benvenutto Cellini, locație aflată la intersecția Bălcescu cu strada Batiștei, la o azvârlitură de băț de Intercontinental. Spun doar o parte pe bună dreptate, căci restul tresărise în mod dureros la vederea unei fantome. Dincolo de sticla vitrinei ce strălucea în soare, se afla  chiar...

Che Guevara îi zâmbea galeș din cadranul unui swatch. Caramba! scăpă ea printre dinții ce făceau concurență micilor perle albe din urechi, singurele podoabe purtate cu plăcere. Un bandit fioros și totuși, ce bărbat! îl catalogă cu răutate pofticioasă Penelope Acruda fără să-și poată desprinde privirea de pe chipul rebelului născut în Argentina, ce părea sculptat în aur. Fata stătea țintuită în mijlocul trotuarului, fără să-i pese de ghionturile primite din belșug  și pe gratis de la participanții mitingului antepreședinte care o priveau fie cu dispreț, fie cu milă. Maldito sea! Un bărbat trecut de prima tinerețe dar îmbrăcat în haine elegante de firmă îi strecură, gue verguenza,  în poșeta de moașă pe care o purta cu neglijență larg deschisă, o bancnotă nou nouță de o sută de euro.

Flețul rămase și el pironit în mijlocul trotuarului cu fața spre femeia care, fără voie, opunea rezistență șuvoiului alungat de temperatura exagerat de ridicată pentru sfârșitul de aprilie înspre berea promisă de organizatori. Dar, văzând  împietrirea de pe chipul fetei, se îndepărtă în grabă schițând crucea pe care din lene a omis să o facă în dreptul Bisericii Italiene pe lângă care abia trecuse. Un trecător atent la detaliile străzii îi făcu vinovatei un bine, prinzând-o de cotul stâng și trăgând-o mai aproape de vitrina bijuteriei. Penelope îi spuse un mulțumesc grăbit și continuă nestingherită să soarbă din priviri chipul doctorului Ernesto Rafael Guevara de la Serna.

Guantanamera... șopti galeș divelor lascive din revistele de supliment sexicultural pentru gospodine ținute ostentativ pe brațul stâng trecătorul cu pierce-ul stanțat în  bărbie ce o atinse indiferent… mult prea tânăr să fi trăit odată cu melodia  auzită de ea la picapul bunicului său. Ca și cum cineva ar fi vrut să-i joace o farsă, frânturi din cântecul sfâșietor se auzeau și din Mercedesul negru și lucios oprit cu un scrâșnet de frâne nemțești la semaforul silit să numere de la unu la șaizeci ce tocmai își schimbase culoarea sub privirea furioasă a tânărului vorbitor al limbii Hola. Când mașina demară scurt, luând cu sine pe bărbatul ce șoptea printre dinți un mentirosa adresat eternei Eve, Penelope Acruda rămase singură cu povara aruncată nedrept pe umerii săi firavi. Se trezi îngânând fără de voie: Yo soy  un hombre sincero...

Penelope își dorea din suflet bărbatul aflat pe ceasul din vitrină dar nu avea curajul să intre să întrebe prețul, știind că rețeaua de magazine Cellini nu era locul potrivit unde o biată poetesă trăitoare din salariul său de secretară să-și facă cumpărăturile. Oftă neputând să-și desprindă privirea de pe chipul crud al bărbatului cu barbă. Ce să caute Che Guevara pe cadranul ceasului elvețian care făcea parte dintr-un brand capita­list de succes? Părul, cămașa și barba revoluționarului erau negre în contrast cu cadranul roșu ca focul al ceasului. Carcasa sa era din plastic galben, la fel ca și cele două jumătăți ale curelei. Pe prima jumătate scria cu litere roșii, cu galben Revolucion și pe cealaltă se lăfăia steagul Cubei libere.

Ah! Cuba femeilor cu dansul lor exotic și lasciv afișându-și cu mândrie feminitatea și iubirile năbădăioase ce făceau din bărbați bieți pioni pe o tablă incandescentă de nisip. A fost de ajuns un cuvânt ca amintirile să dea năvală peste ea.  Cu câțiva ani în urmă a făcut parte din delegația restrânsă de scriitori condusă de Gogu V. Purcărete, președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor, care a vizitat țara exotică căruia Ernest Hemingway i-a redat demnitatea de amantă cerând-o de soție.

Într-un târziu, Penelope Acruda își desprinse privirea obosită de pe chipul bărbatului care o fascina și pentru prima dată în viața ei se uită cu interes la mărcile de ceasuri atent așezate în imensa vitrină a magazinului Cellini dinspre bulevardul Magheru încercând să le memoreze. Nu avea nici o noimă ceea ce făcea ea, dar parcă alte acțiuni ale ei aveau ? Ceasuri Omega, Tissot, Rado, Breitling, Longines, Gucci, Calvin Klein îi făceau cu ochiul din vitrina luxoasă. Vexată de multitudinea de vicii lumești ce doreau moartea păcătosului și simțind cum umilința iubirii se întrepune între ea și lume se hotărî să plece, dar nu înainte de a-l saluta pe Il Comandante.

Viva Cuba Libre! i se adresă bărbatului, un  adevărat macho controversat, iubit și urât în aceeași măsură, cu amărăciune Penelope. Părăsită de starea de extaz, rămase ca un balon roșu dezumflat neștiind nici ea ce etichetă să pună tristeții învăluitoare și ucigașă ca o mlaștină nesigură. Poate să aibă o biată aură comunistă de dragul bărbatului căzut pe câmpul  bătăliei sale ipotetice apărându-și principiile bune sau rele și a scurtei povești de iubire trăită de ea în soarele arzător al Cubei totalitare, o Cubă atât de exuberantă în ciuda sărăciei lucii din care nu poate ieși. Ori poate să-i dea o tentă capitalistă regretând mizeria cu care este pavată anticamera lumii libere.

Este un ceas drăguț având un preț accesibil. Poate nu știți că Swatch-ul este cel mai ieftin ceas bun, părintele său Nicolas Hayek a făcut avere adresându-se celor prea săraci ca să-și permită un ceas prost, o informă bărbatul apărut ca din senin. Fata era îmbrăcată neglijent, distonând în mod neplăcut cu el, un adevărat dandy în costumul negru, cămașă bleu uni, cravata în aceeași nuanță, cu buline negre ce se băteau să ocupe locul de cinste, adică cel în care trona acul de cravată din aur alb cu un zirconiu cuminte. Sorin Procopiu, i se adresă cald interlocutorul său invitând-o galant să intre în magazinul care o speria cu luxul întrezărit printre dungile mate sculptate pe sticla cristalină a vitrinei. Ha llegado el momento!

Gue hora es? întrebă dezorientată Penelope dorind de fapt să întrebe ce caută ea în locul acela destinat favoriților sorții. Fără să-și dea seama îl urmă timidă pe tânărul cu numele valului în care s-a născut, Sorin, spre intrarea de sticlă a închisorii moderne în care era încarcerat  bărbatul care ar fi putut să fie iubirea vieții dacă ea ar fi avut norocul sau neșansa să se nască în timpul lui.... Să lupte și ea rebelă sub faldurile steagului impus, proaspăt posesoare a unui creier spălat călcat apretat după reguli de fier stabilite de el. Dar no importa, suma de fleacuri potrivite babelor plângăcioase. Ele reprezintă doar mici sacrificii ce i-ar fi dat dreptul bietei libelule care era să respire același aer con El Medico.

În mod vădit, Penelope Acruda a trebuit să trăiască mediocru suportând dragostea unor moluște grețoase, fără idealuri și dorinți, chiar dacă ele erau contestabile la curți lumești faimoase. Penelope simțea cum valul de ură se ridică din ungherele feminității sale ascunse și crește pe măsură ce își vedea soarta sa de libelulă fără noroc, sortită să-și ducă anii între pitecantropii plictisiți și plângăreți ce habar nu au de ce trăiesc bine ancorați în fuste negre prost croite, peticite și însăilate cu alb. Biete animăluțe ce își duc deceniile noroioase  târându-și neputințele și gudurându-se după legi stabilite prin constituții îngălbenite de vreme, por un pocho de amor.

Sin amor ! În locul ei, gibonii cu care împărțim coasta lui Adam primesc ceea ce li s-a repartizat... doar Sex și acela destinat cu zgârcenie acestor creaturi cu proiecții hidoase pe cerul nopții din care nu pot fi decupați decât cu picamerul. Vietăți ce nici măcar nu mai pot procreea, uscându-li-se semința în blugii jerpeliți prea strânși ca să mai lase circulația sângelui dinspre inimă înspre cap și spre alte viscere însetate de el. Buburuze și cărăbuși plângăreți, zburând în jurul orbitei lor păroase, legați la ochi cu funii bej de prostie preț de o noapte, ca apoi să moară devorați scârbavnic milimetru cu milimetru, bieți masculi insipizi ai unor hrăpărețe Călugărițe.

Că ce altceva este ea, Penelope Acruda, decât o libelulă îmbrăcată anost, cu o fustă lungă neagră din tercot ieftin fără de tiv, cine mai are vreme acum pentru toate fleacurile, înflorată din belșug cu petale suprapuse viu colorate încrețită pe rejanșa albă, că așa a vrut creatorul său.  Maldito sea, creator! un biet croitor din piei de cloșcă, care își ducea veacul pe strada Lipscani vânzând tot felul de țoale insipide, incolore, inodore unor intelectuale modeste aidoma ei. Peste fusta clopot avea un tricou imbatabil mov, larg și șleampăt, modelul acela simpatizat de bărbați, fără sâni și lung ca o zi de post, ce îi acoperea generos lipsa rotunjimii posterioare.

O geacă de fâș negru cu capișon și nasturi din plastic transparent îi completa în mod fericit, cum se spune la marile prezentări de modă, ținuta minunată. Fără îndoială că dacă ar participa la concursul Miss Libelula Univers, Penelope Acruda ar avea mulți sorți de izbândă. Perdoname, fata poet  asorta la poșeta trabant, ce nu stătea închisă din cauza prostiilor pe care le îndesa cu aplicațiune,  o  pereche de saboți din lemn, modelul subretă, pe care îi trăgea cu lene după ea bucurându-se de reacția promptă a pipițelor bine îmbrăcate, cu ținute perfecte, cumpărate de la boutique-urile din străinătate, concurență ce se dădea rapid la o parte îngrețoșată de ținuta sa. Cireașa de pe tortul Penelopei era perechea de ochelari cu rame negre și lentile groase și foarte mari, care îi consfințeau  aerul de libelulă. Atâta efort meritați din partea mea canaliilor găunoase ce sunteți! era mesajul pe care îl transmiteau obiectele personale ale tinerei poete aflate pe punctul de a-și pierde poezia. Pentru cine să mă fac frumoasă în acest început de mileniu trei care și-a devorat  eroii și ne-a aruncat în groapa cu lei gestionată de imbecili imberbi ce se pregătesc să prindă racheta spre Calea Cratiței Lactee. Pentru cine să-mi vopsesc blond lațele lungi și încrețite de mama natură și să mă fardez ca o aguridă răscoaptă? se întrebă ea dureros de prozaic la doar un ceas de fericire. Por gue?

 Penelope Acruda se trezi că îl urmează docilă pe bărbatul care își luase în serios munca de muritor, ridicând-o la rangul de vocație. Femeia pășește alături de așa-zisul Sorin în paradisul ceasurilor, nedorit de ea la ora două și zece minute. Dar merita Che Guevara atâta sacrificiu din partea femeiuștei rebelde, sechestrată în pupa sărăcăcioasă în care s-a încătușat cu bună știință, riscând să nu fie dibuită niciodată de ochii din sticlă fumurie ai argaților iubirii ca apoi să se ofilească țipând asemenea furilor: Prindeți iubirea! Sin duda... își riscă și giulgiul de fericire pe care semenii săi socotiți nemuritori sunt dispuși să i-l întindă anemic cu mii de brațe false.

Si. Se va lăsa ademenită în regatul în care este invitată simandicos să intre și va descinde acompaniată de țipetele amestecate ale mulțimii. Jos Președintele! strigau cei de pe Calea Victoriei. Jos Parlamentul! răspundea ecoul celor cantonanți la Universitate. Cum se poate să zacă indiferent senior Che pe cadranul purpuriu al unui Swatch fără să scoată pistolul mitralieră și în pas de marș să li se alăture? Dar de partea cui? Este adevărat că rebelii de catifea se luptă doar cu sticlele de bere primite după mitingul regizat de maeștrii  scenei lirice. Totul va ieși ca la carte. Fiecare își știe locul și ceea ce este important pentru o zi de joi: No falta nadie.

Dorește din răsputeri să-l privească pe Sorin în ochiul de zirconiu al acului de cravată atunci când el va deschide cutia în care neodihnește Che Guevara în spatele chipului său de pirat de Cuba, Peru, Ecuador, Bolivia, și unde spiritul său tulbure este blestemat să nu-și găsească liniștea. Să pună mâna, spre stupoarea lui Sorin și a clienților ce își așteaptă cuminți rândul să dea socoteală... pe Senior Che,  să-i simtă chipul colțuros prin geamul de sticlă al Swatch-ului. Porii pielii sale dornice de a fi mângâiată de un bărbat adevărat și nu de turtițele roz și dulci care nu știu ce înseamnă patima și iubirea unei femei dezlănțuite se dilată și contractă pofticioși fără să  ceară voie Curții Constituționale... Que lastima!    

Por disgracia, Penelope chiar nu are pentru cine să se dezlănțuie frenetic, părăsindu-și ca pe o piele de cerdo morga de frigidă autentificată la Notariatul Amantelor Înscrise Pe Lista De Așteptare A Unui Loc Liber. Locul Liber putând fi însurat ori doar cuplat, de preferință tânăr ori foarte bătrân. În ambele variante fericite să fie om... de afaceri, politic, de presă. Poate să fie chiar un om de... artă, dacă lucrul acesta înseamnă Ministrul Culturii, Președintele Uniunii Scriitorilor, al Asociației Scriitorilor, Directorul Muzeului Literaturii. Dacă ești foarte disperată poate fi chiar și un director de editură, de revistă, de teatru, ori chiar un banal atașat cultural.

Nu este nici un secret că nu se mai poartă oamenii de bine, domniile lor fiind prea pauperi pentru orice gust. În speranța că va veni și pentru ea anotimpul iubirii, fie prin repartiție direct de la centru, fie prin bunăvoința unor funcționari coruptibilo-conștiincioși, ea poate să-și desfășoare între timp activitatea de libelulă prim a societății civile. De exemplu, Penelope Acruda ar putea să îngroașe rândurile mitingarilor fie ante fie pro președinte.  O bere,  un mic, un ciolan cu fasole vor primi toți combatanții... căci ciolanul cu carne s-a dat imediat după alegeri. E drept că mai mult de o bericică nu poți să ai pretenția să primești, țara este săracă...

Despre Il Presidente se vorbește și se scrie ca despre un om cu vână. Fata a citit despre un alt român cu vână   într-un almanah post-revoluționar, grăbit să aducă în atenția cititorului chestii picante interzise decenii la rând. Vânosul nu era altcineva decât Terente și el un fel de rege a românilor ce lua bogățiile de la oligarhii de baltă și le împărțea săracilor autentici în acele vremuri. Crud și răzbunător pe cei avuți, dar respectând legile evropene de atunci, răpea din când în când câte o bogătașă învățând-o cu ură ce înseamnă dragostea de pirat. Așa înrobită o returna bogăției unui soț bătrân și... dorului. Și acum vâna lui Terente se află fără îndoială într-un borcan cu formol pe rafturile Muzeului De Curiozități Umane.

Dacă nu ar fi fost urmărită în mod fatal de o lene filozofică, ar fi putut să răspundă avansurilor amoroase ale lui Ninel Sturdza, eternul ei curtezan, secretarul literar al trupei Vox Troxancenius. Dar ar fi fost păcat să renunțe la prietenia lor din copilărie în favoarea unei povești leșiatice de iubire. Așa că dragul de Ninel s-a însurat în final cu actrița Suzana Tarami, prietena lor comună și cea care primea rolurile cele mai interesante în piesele în care binevoia să joace. Prietenia lor a decurs bine până într-o zi, când asistând la o scenă bine interpretată de Suzana, de data aceasta dintr-o piesă adevărată, Penelope Acruda a încetat vizitele în casa soților Sturdza.  

Actul final al vizitei sale a devenit unul dintre cele mai neplăcute momente din viața ei. Stăteau toți trei la una botella de vino în sufrageria boierească moștenită de Ninel din partea bunicii paterne. Suzana a fost cea care a insistat ca Penelope să vină să-i admire haina de castor pe care preafericitul soț i-o făcuse cadou răsplătind iubirea în care proaspăta soție, fostă amantă de ani buni, îl scălda înecându-l. Deodată Suzana i se adresă lui Ninel, care tocmai le făcuse o invitație la restaurantul La Vida Loca:  Pisoiaș, ce ar fi să cureți niște cartofi așa cum numai tu știi să o faci și să ne pregătești ceva bun mie și prietenei noastre Penelope.Nici până în ziua de azi tânăra poetesă nu și-a dat seama de ce s-a simțit atât de prost, încât în momentul următor s-a ridicat fără să își ceară scuze și a plecat din casa lor. Dintr-o dată, după atâția ani, a văzut-o pe Suzana așa cum era de fapt, o femeie puturoasă care profita cu nerușinare de sentimentele lui Ninel. Iar el nu era altceva decât un tăntălău ce se lăsa abuzat și care fetei îi producea greață și rancoare. La o săptămână ea a plecat în Cuba cu delegația de scriitori și un timp și-a putut scuza lipsa de la agapele Suzanei. A suferit un timp, îi lipseau întâlnirile de la Casa Vernescu și de la Muzeul Literaturii care se terminau pe strada Zece Scaune, unde avea Ninel casa moștenită tot de la bunica lui, Marieta Sturdza.                        

Răcoarea magazinului primitor a surprins-o plăcut. Dar Penelope Acruda se smulse cu greu din amintirea dureroasă a prieteniei apuse. Este adevărat că a păstrat aparențele afișând o bucurie de nestăvilit când se întâlnea cu Suzana și Ninel. Pe el chiar îl iertase pentru prostia de care dădea dovadă în relația lui maritală. Mai greu era când trebuia să mimeze vechile sentimente față de Suzana. Între timp a găsit tot felul de subterfugii care explicau onorabil lipsa ei din casa Sturdza. Acum, stând aplecată deasupra tejghelii elegante admirând chipul lui Che Guevara, și-l închipuia curățând cartofi pentru iubita lui care tocmai îl rugase pisicindu-se...

Ba mai mult, vedea aievea cum seniora Azucena îl roagă pe Senior Che care tocmai se întoarse dintr-o acțiune cu rebelii și își curăța Kalanișkov-ul cu o bucată de piele de căprioară. Azucena stătea tolănită în hamacul atârnat de creanga unui chiparos, întrebându-se îngrijorată în ce ape se scaldă stăpânul său. Văzându-i privirea pofticioasă oprindu-se pe bustul creol și plin de dorințe, prinse curaj  adresându-i-se: Dueno, nu ai dori.... Răspunsul nu se lasă așteptat. Si, muher, con gran placer. Și apucând Kalanișcov-ul ce strălucea de curățenie, îl descărcă în pieptul zăpăcitor de minți ce îl aducea în fuga cea mai mare din cele mai îndepărtate zări, acasă.

Gue diablos. Penelope Acruda, care nu este decât o poetesă firavă mustind de sensibilitate în zilele ei bune, își dă seama că nepregetat va trebui să viziteze un psiholog care să-i explice de unde îi vine dragostea fulgerătoare pentru bărbatul crud asupra căreia stătea aplecată de mai bine de  un cuarto și toate aceste nebunii sângeroase în care eroina leneșă era înlăturată în mod violent, fără drept de replică, de pe scena lirică a... Și-o închipuia pe Suzana zăcând într-o baltă roșie ca amapola și pe bietul Ninel aplecat asupra ei întrebându-se din ce piesă a luat acel final sângeros și dacă ar trebui să o urmeze în infernul puturoșilor, ori ar fi cazul să se predea poliției.

Penelope se smulse cu greu din momentul său monstruos de iubire consumat pe tejgheaua bijuteriei Cellini, de față cu fetele și băieții ce deserveau clienții. Sorin era în coasta ei atent la reacțiile fetei ciudate care nu își putea desprinde privirea de pe cadranul ceasului Swatch. Costă doar o sută de euro, îi veni el în întâmpinare.  Lo siento mucho. Din păcate am pornit de acasă fără de bani, îi răspunse stânjenită fata privindu-și geanta prin care știa bine că suflă vântul. Rămase consternată la vederea bancnotei de o sută de euro ce se lăfăia obraznic pe patul de cărți ca o povară dulce. Era semnul  ceresc care  îi dădea dreptul să-l ia pe Che, acasă. Adelante!

La culpa es mia. Mi nombre es Huan Seldado, se prezentă nonșalant domnul trecut de prima tinerețe și bine îmbrăcat care intrase nesesizat în magazin, ba mai mult fără ca ei să observe le urmărise atent conversația. Penelope Acruda înțelegea și mai puțin decât Sorin Procopiu, care văzuse cum bărbatul cu numele Huan îi strecurase fetei bancnota de o sută de euro în poșetă pe când ea stătea gură cască afară în fața vitrinei. Tot nu înțeleg ce doriți de la mine, se întoarse ușor arțăgoasă tânăra către bărbatul zâmbind curtenitor, fără să-și ascundă bucuria că o vedea la braț cu Che Guevara.

Am făcut un pariu de zece mii de euro cu cel mai bun prieten al meu Jesus Aldomiro. Vom da fiecare dintre noi câte o sută de euro la cea de a nouăzeci și noua femeie pe lângă care vom trece pe bulevardul Magheru. Va câștiga cel al cărui subiect va cumpăra fie Swatchul cu Che Guevara, fie Swatchul  Dada. Am câștigat eu. Verdaderamente. Spre șansa mea, ați cumpărat unul din ceasurile puse la bătaie. Tânăra căreia Jesus i-a stecurat euro în camisa și-a târguit cosmetice spre regretul lui. Vamos, i se adresă Penelope lui Che Guevara al ei,  am trăit destule emoții pentru o zi. Nu aș suporta ca domnul acesta straniu, care împarte bani pe stradă femeilor neiubite,  să mai facă un pariu cu necunoscutul. Nunca mas! 

Nr. x/200x
A VI-a ediție a Festivalului Internațional „Zile și Nopți de Literatură“ de la Neptun

Ce stă în centrul atenției noastre?
de Gabriel Chifu

Dimoviana (III)
de Dan Cristea

Uitatul Camil Petrescu
de Gabriel DIMISIANU

După un faliment (V)
de Alexandru GEORGE

IUBIRE ȘI LEGE MORALĂ. SUFERINȚELE TÂNĂRULUI WERTHER(II)
de Ion MILITARU

Urstoiciu
de Paul ARETZU

Cum trec principiile prin lume
de Dania-Ariana MOISA

Grafferul Abăluță
de Luminița CORNEANU

Poetul și îngerul său mut
de Bucur DEMETRIAN

Obsesia timpului
de Petre CIOBANU

O antologie a poeziei naive românești
de Bucur DEMETRIAN

Petre Ciobanu: eliberarea lui Geo Bogza
de Ștefan VLĂDUȚESCU

Povestiri din Fabric
de Gheorghe TRUȚĂ

„Onorat public, apreciază-mă. N-o să-ți pară rău“
de Gabriela GHEORGHIȘOR

LADA DE ZEGHE
de Anton JUREBIE

Reuniunea Academiei Europene de Poezie la Sibiu

Doamnă în roșu pe fundal cenușiu
de Miguel DELIBES

Democrația lingvistică română
de Nicolae Prelipceanu

Amendament la Zorba plăsmuitul (I)
de Maria-Gabriela CONSTANTIN

Un hipercritic
de Adrian Popescu

Un dicționar neobișnuit
de Horia Gârbea

Noapte bună, Maestre Spiru Vergulescu!
de Ioana Dinulescu

Mâna care lasă urme cu pecete
de Marius GHICA

Tu es la femme de mon ami
de Mircea GHIȚULESCU

Un spectacol modern, cu vocație europeană
de Nicolae Petre VRÂNCEANU

De ce nu iubește Penelope Acruda bărbații
de Florica BUD

Poeme
de Florea MIU

Poeme
de Dan IONESCU

Și dacă Ulise era o balenă
de Jean PORTANTE (Luxembourg)

© 2007 Revista Ramuri