Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Constructorii

        de Gabriel Dimisianu

Aflu de la d-na Mihaela Iovan că numărul din Ramuri pentru care urmează să-mi trimit articolul îi aniversează pe cărturarii Mihai Şora şi Eugen Negrici. Pe primul, la împlinirea vârstei fabuloase de 95 de ani, pe celălalt, la cei 70 de ani care ni-l arată mai activ decât oricând, angajat în mari construcţii şi polemici.

Neprevenit, aveam de gând să trimit alt „subiect” pentru rubrica din Ramuri, dar aflând de intenţia revistei mi-am zis că este cazul să mă supun acesteia. Cei doi sunt prea importanţi în cultura română şi, pe lângă aceasta, au vechi şi statornice legături cu publicaţia craioveană, cu spaţiul craiovean de cultură.

Cu studiile făcute în Franţa, cu trecutul său de luptător în rezistenţa franceză, cu debutul literar petrecut la Paris, cu activitatea de mare editor desfăşurată zeci de ani în România postbelică, salvator al „moştenirii literare” prin şansa pe care am avut-o de a şti că girează apariţiile din BPT, Mihai Şora a avut un rol benefic în cultura naţională în vremuri grele. Părea retras, prea discret, dispus să acţioneze spre binele acesteia numai din umbră, eficient, dar fără să se ştie că este, răbdător, tenace, asemenea „firului ierbii” care, după cum spunea în prefaţa unei cărţi, răzbate la lumin㠄de sub vitregia iernii” şi izbuteşte să aduc㠄promisiunea toamnei încărcate de binecuvântarea unui rod”. Îl credeam apatic, distant, de o excesivă prudenţă, cum mi se părea, dar l-am văzut, în anul ultim al dictaturii ceauşiste, printre cei şase scriitori care au semnat memoriul de sprijinire a lui Mircea Dinescu, poetul dizident. M-am mirat după aceea mai puţin când l-am văzut angajat, după 1989, în acţiuni militante şi civice de factură complicată, ca ministru al instrucţiunii publice şi ca membru fondator al Grupului pentru Dialog Social.

Să nu-i trecem, totuşi, scrierile într-un plan secundar. Despre dialogul interior (Paris, 1947) reprezintă o asumare originală a existenţialismului din linia Sartre-Heiddeger; Sarea pământului (1978) e un dialog complex între Mai Ştiutor şi Tânărul Prieten despre cunoaşterea artistică şi cunoaşterea filosofică, amândouă având ţelul de a ajunge, pe căile proprii, la sarea pământului, adică la înţelepciune. Firul ierbii (1998) strânge articolele, eseurile, interviurile din anii postdecembrişti, relevând cât de vie, cât de promptă a fost reacţia acestui spirit meditativ la evenimente, la tot ce s-a întâmplat, cu noi şi în lume, în aceşti ani dramatici.

Eugen Negrici este un mare profesor, un cercetător fără egal al literaturii române vechi, descoperitor al expresivităţii involuntare în texte care nu-şi propuseseră să fie altceva decât mărturii istorice. Un cercetător fără egal al literaturii vechi în sensul nu doar al competenţei imbatabile, dar şi al faptului că s-a ţinut departe de exagerări, de aberaţiile protocroniste devenite în anii ceauşismului politică culturală de stat.

Eugen Negrici a surprins prin preocuparea mai nouă pentru actualitate şi, până la urm Că, prin extinderea interesului său către toată literatura română, de la origini până azi. Este lucid în explorările sale şi deseori mefient, combătând mistificările şi triumfalismul unor reprezentări care ne-au făcut să sperăm, încurajaţi de G. Călinescu, că avem „o mare literatură”. Cât priveşte literatura din anii comunismului, chiar şi aceea din anii relativei liberalizări (1964-1971), Negrici o suspectează de conformism, efect al pactizării ideologice, chiar şi atunci când părea îndrăzneaţă şi critică. Aceasta când priveşte desfăşurările de sus. Când le priveşte mai de aproape, când analizează autori şi opere, descoperă nu doar fenomenele de impostură, ci şi creaţii autentice, mari cărţi scrise în anii opresiunii, cărţi durabile şi preluabile. Important este semnalul pe care îl dă, avertismentul că e fără nici un folos să ne îmbătăm cu iluzii. Lucid şi esenţial polemic în demersurile sale, Eugen Negrici poate fi totuşi înscris, alături de Mihai Şora, printre constructorii culturii române de azi.

Nr. 11 / 2011
In memoriam Paul Everac

PREMIILE FILIALEI IAŞI A U.S.R.

Premiile Festivalului-Concurs Internaţional de Creaţie Literar㠄Avangarda XXII“

Premiile Festivalului Internaţional Poesis 2011

Revista revistelor

Versuri
de Gabriel Chifu

Constructorii
de Gabriel Dimisianu

Versuri
de Adrian Popescu

Aurel Dumitru sau gândul ca măsură a libertăţii artistice
de Cătălin Davidescu

A fost ziua Regelui Mihai I
de Nicolae Prelipceanu

Cică nişte folozofi: Cioran & Şora
de Nichita Danilov

Versuri
de Dumitru Chioaru

O carte mult aşteptată
de Horia Gârbea

La masa istoriei
de Gabriela Gheorghişor

Tensiunea epică
de Ioan Lascu

Lectură şi comunicare critică
de Ştefan Vlăduţescu

Cronica unei vieţi anunţate
de Daniela Firescu

Un poet al ascezei negre
de Simona-Grazia Dima

poemele oraşului
de Florea Miu

Gerard Manley Hopkins
de Andrei Zanca

NAUFRAGIUL VASULUI DEUTSCHLAND

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Lucian Scurtu(2)
de Mircea Bârsilă

Diaristul disident
de Nicolae Oprea

Un nonconfor mist angajat
de Ion Pop

Eugen Negrici - ordinea şi erezia
de Cornel Ungureanu

Figura spiritului ironic
de Constantin M. Popa

Voluptatea şi melancolia rigorii
de Gabriel Coşoveanu

Negrici, logos şi personalitate
de Bucur Demetrian

Un sistem de iluzii
de Paul Aretzu

Labuntur anni
de Toma Grigorie

Criticul conchistador
de Nicolae Oprea

Un Dezmierdător
de Nicolae Coande

Prietenul meu bun
de Aurelian Titu Dumitrescu

O mărturisire de credinţă: a fi, a face, a avea
de Paul Aretzu

Poeme
de Szabó Lőrinc

© 2007 Revista Ramuri