În cadrul schimburilor pe care Filiala U.A.P.R.-Craiova le cultivă cu perseverenţă în ultimii ani, pentru a oferi concitadinilor o cât mai amplă perspectivă a peisajului artistic contemporan românesc, galeria Arta a găzduit expoziţia personală a lui Aurel Dumitru din Lugoj.

Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secţia pictură, scenografie, promoţia 1971, Aurel Dumitru îşi conturează încă de la debut traseul în spiritul bivalentei sale specializări, aceea de pictor şi de scenograf.

Marcat de spiritul generaţiei sale, el îşi concepe demersul sub semnul unei deschideri totale la tot ceea ce se întâmplă performant în spaţiul occidental. Dorinţa firească de a distruge canonul impus de arta proletcultistă a început să se manifeste, la noi, încă de la jumătatea anilor ’60 când, sub semnul unei iluzorii relaxări politice, tinerii creatori au beneficiat de un contact mai bun cu arta occidentală. A fost doar un început de primăvară, suficient însă pentru ca arta, cultura românească să răsară din nou după mai bine de un deceniu în care o ideologie totalitară a încercat să modeleze spiritul după chipul şi asemănarea ei. Aurel Dumitru, ca mulţi dintre colegii săi de generaţie, a simţit momentul şi nu a ratat şansa de a se exprima liber, în sensul propriilor lui opţiuni creatoare.

Cunosc mult prea puţin din activitatea sa de scenograf la Teatrul de Papuşi din Alba Iulia, unde a creat spectacole memorabile în epocă, remarcate de critică. A fost una dintre preocupările sale majore pentru aproape două decenii când, după 1989, a optat pentru o carieră didactică la Universitatea de Artă din Oradea. În tot acest răstimp însă, nu a renunţat la cea de-a doua specialitate a sa, pictura. Aceasta a suferit transformări majore, în viziunea sa devenind mai curând o formă vizuală de obiect parietal cu intervenţii cromatice.

Ceea ce face de mai bine de două decenii Aurel Dumitru este de fapt un univers apropiat scenografiei deoarece, obiectle sale parietale sunt compoziţii realizate din bucăţi de lemn, sârmă, piatră, nisip, ceramică arsă, plută, tuburi de culoare şi, uneori, intervenţii cromatice sau patine colorate. Cu o perseverenţă şi o manualitate rar întâlnită acum, pe care artistul o transgresează din zona scenografiei, el construieşte un univers nonfigurativ ale cărui componente însă, identificabile în parte, trimit spre o materialitate frustă, încărcată de semnificaţii. Suntem într-un spaţiu contemporan care încearcă să recreeze geneza unei lumi arhaice din obiecte comune, banale.

Rigoarea în care este concepută fiecare construcţie în parte ne duce cu gândul la arhitectură prin coerenţa ansamblului şi minuţia cu care este aşezat fiecare element în parte. Privite în detaliu sau global, ele degajă o spiritualitate rafinată, cu discrete descendenţe creştine, în sensul artei noastre ţărăneşti, reuşind să ne impună coordonatele complexe ale alcătuirii lumii sale. Definirea acestui spaţiu spiritual aduce, în imagini neostentative şi aparent decorative, elemente a căror citire deschide drumul spre simboluri şi repere recognoscibile cultural ca aparţinând unui loc primordial. Artistul imprimă lucrărilor, în mod firesc şi în bună măsură conştient, determinarea propriei sale fiinţe, deoarece nu poate şi nici nu vrea să facă abstracţie de un arhetip ce ţine de spiritul locului.

În jurul acestor geometrii, mai mult sau mai puţin colorate, receptorul îşi contextualizează imaginea, dezvoltă propria sa poveste pe care fiecare o purtăm în noi căutâd drumul spre propria identitate. Lumea pe care ne-o propune Aurel Dumitru, abstractă în aparenţa şi totuşi atât de concretă în esenţa ei, transmite de fapt ceea ce reprezintă: confruntarea permanentă cu trăiri interioare puternice. Este un teritoriu când aspru, când blând, pe care se înfruntă proprile sale/ noastre certitudini şi îndoieli.

De-a lungul anilor, autorul a căutat, cu luciditate, sensul lucrurilor, încercând să extragă din amalgamul realităţii constantele destinului nostru colectiv. Arta sa este rezultatul acestui tip de investigaţie îndelung exersat pe un material deosebit de sensibil şi foarte tranşant în sinceritatea sa inocentă, sufletul copiilor, pentru care a creat nenumărate spectacole. Acest tip de exerciţiu probabil l-a determinat să conceapă realitatea prin intermediul acestor elemente clare, simple, al căror orizont de semnificaţii acoperă însă un univers cultural bogat.

În proiectele sale vizuale, geometria, ascunsă sau ostentativ afişată, aşază întotdeauna gândurile în structuri riguros construite, într-un limbaj pe care artistul şi-l asumă, considerând că, între sentiment şi raţiune, cea din urmă trebuie să primeze. Cred că Aurel Dumitru face parte din stirpea artiştilor pentru care raţiunea este esenţială în procesul creaţiei, deoarece doar prin intermediul ei imaginea poate avea impactul dorit asupra privitorului.

Concluzia pe care sunt tentat să o consemnez (în urma acestei prime expoziţii personale la Craiova şi totodată a contactului meu cu universul său vizual) este că mă aflu în faţa unui proiect la care autorul a meditat îndelung, înţelegând că pentru structura sa interioară, gândul este adevărata măsură a libertăţii artistice.