De cum se duce îngheţul, în oraşul C.

din Ignaria,

proprietarii de vise iau cu asalt

tîrgul de amintiri —

adună, scad şi împart

la temperatura plus realitate.

Chiar şi cei fără parale se pot alege

cu niscaiva răni peticite sau eşecuri

în viaţă.

Privesc, prin borta întîmplării,

caii de bronz ai cuvintelor

în buiestru,

piaţa de rouă, mişcarea fluidă a umbrelor

în continuă căutare…

Aici se cumpără amintiri şi uitări,

împotriviri şi speranţe;

aici mai marii urbei trag de sforile norilor

pentru a scutura

prosperitatea celestă.

Tîrgul de amintiri…

Într-un oraş din Ignaria, undeva

pe meridianele lacrimii!

- Când mă uit la ţara asta a mea,

sfâşiată de râuri şi munţi

şi de tot felul de linii pe harta

în care parcă nu mai încape,

îmi dau lacrimile de spaimă –

îşi spunea luptătorul

în clipele sale de taină.

- Ţara mea, de departe, seamănă cu un peşte răpitor,

e pământul tuturor umilinţelor

pentru cei pe care îi apăr.

De aici, unde sunt, văd cohortele ienicerilor de azi

spălându-şi săbiile în rouă,

apoi cum se ridică, însângerate, câmpiile

urlând de durere...

Ţara asta a mea e ţinutul

nedreptăţilor şi al urii –

ţara asta este locul precar

de unde pleacă şi unde se-ntorc cei învinşi.

Ţara mea e o vacă de muls pentru unii,

iar pentru alţii – un vis.

Ea are de toate, dar nu pentru toţi.

Eu stau la hotarele ei şi veghez

să nu vină alţii s-o fure,

ca să ne-o furăm noi singuri în voie

şi fără pedeapsă.

E minunată nenorocita mea ţară,

cum alta nu există în lume

şi cred în ea cu preţul vieţii mele,

până la capăt,

fie ce-o fi!