Toamna e vremea recoltelor. Şi nu-i de mirare că toamnele noastre târzii, cele binecuvântate de marile praznice ale întregii suflări româneşti, ale Sfinţilor Dimitrie şi Paraschiva, sunt atât de încărcate de festinuri ale cărţilor, lirei şi penelului – ostenitorii cuvântului şi visătorii înscrişi pe aripile muzelor îşi culeg acum roadele. Roadele ostenelilor tăcute şi îndelungi din laboratoarele creaţiei, ale inspiratelor solilocvii adumbrite de cupola Bisericii, se revarsă acum tuturor, spre bucuria tuturor.

Şi niciodată toamna nu fu mai frumoasă… Chiar dacă poalele Carpaţilor ne înfiorau umerii cu brizele tăioase ale începutului de iarnă, aerul primitor al gazdelor şi entuziasmul organizatorilor au făcut ca bucuria împreună-împărtăşită a îndelung râvnitei noastre întâlniri să depăşească toate aşteptările.

Poeţi şi scriitori, consacraţi sau aflaţi la începutul afirmării, preoţi, protopsalţi, teologi, decani şi studenţi, oameni de teatru şi artişti ai cântatului s-au reunit într-o comună de lângă Braşov, în două zile însorite de toamnă târzie, adunaţi de inimile generoase ale tânărului paroh Cosmin Butnar, primarului Vasile Şerban din Teliu şi neobositului poet, matematician, editor şi teolog Florin Caragiu.

Festivalul de Artă Creştină „Sinapsa” nu este, de fapt, la prima ediţie. L-au precedat Serile de Poezie şi Muzică Religioasă „Sinapsa” organizate de Editurile Platytera şi Arania la Casa Băiculescu din Braşov (2008) şi ediţiile de toamnă/primăvară găzduite de Casa Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, intrate deja în tradiţie începând din 2008. Ediţia de anul acesta se distinge, însă, printr-o simbioză deosebită a artelor invitate la dialog, prin aşezarea lor parcă mai trainică sub semnul Bisericii – semn al dublului patronaj, al Cuviosului Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei şi al Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna, cărora le-a fost închinat evenimentul.

Nu în ultimul rând, participarea entuziastă a mai multe feţe bisericeşti, descinse din cele mai diverse colţuri ale ţării în inima Bârsei, spre a-şi manifesta şi o altă faţă, mai puţin cunoscută a personalităţii lor, aceea de poeţi sau de gânditori ai artei cuvântului, a reuşit să confere o căldură şi o intimitate deosebită evenimentului, neîntâlnită nici la întâlnirile de salon literar, nici la cele ale protocolului bisericesc.

Prin prisma ucenicilor săi, cărora le şi aparţine iniţiativa mini-festivalului de la Teliu, prin strădania pasionată a acestora de a recupera, citi şi tălmăci în profunzime scrierile greu accesibile, tulburătoare şi puţin cunoscute ale pustnicului din Făgăraş, părintele Ghelasie devine, iată, şi un mentor întru redescoperirea dimensiunii creştine a artelor veacului. Căci, dacă scrierile teologice şi mistice ale părintelui Ghelasie au început să-şi găsească drumul spre cititori graţie Editurilor Arhetip şi, ulterior, Platytera, precum şi mai multor reviste de specialitate, lucrările beletristice şi de poezie religioasă ale neobişnuitului pustnic răsună acum, practic, în primă audiţie. Rostite prin gurile harismatice a doi mari actori, Cristi şi Gabriela Iacob, ori prin aceea delicată a unui copil, ele şi-au dezvăluit o francheţe a mesajului evanghelic şi o căldură a trăirii nemaiîntîlnite în ermeticele scrieri mistice ale ascetului Frăsineilor.

Dacă cele mai multe producţii media de lirică şi muzică religioasă se fac de obicei după cărţi scoase din biblioteci şi se asezonează cu muzică preclasică şi barocă, marele merit al serilor „Sinapsa” şi mai ales al mini-festivalului de la Teliu este punerea în lumină a creaţiei literare actuale, a actorilor şi interpreţilor muzicali contemporani. Nu pentru a ignora reperele clasice, ci pentru a demonstra vitalitatea creativităţii religioase actuale, când preoţi şi teologi, literaţi, pictori şi muzicieni, mai mult sau mai puţin deprinşi cu duhul Bisericii, dar dornici de a-şi depăşi condiţia seculară, îşi dau mâna pe drumul redescoperirii lui Dumnezeu prin artă.

Poeţi consacraţi, ca Liliana Ursu, pr. Nicolae Jinga, pr. Ioan Mărginean, Adrian Munteanu, Daniel Drăgan, ori afirmaţi de curând, ca Monica Patriche, Florin Caragiu, Aleksandăr Stoicovici, Eugenia Ţarălungă, Aida Hancer, Cătălina Cadinoiu, Nicoleta Popa, Adriana Lisandru, au conferit o paletă foarte diversă (uneori, ambiguă) noţiunii de lirică religioasă – semn că însăşi această noţiune se cere redefinită de fiecare epocă. Versul, baleind de la nucleul de respiraţie mistică densă, la modernismul, să-l numim „consacrat”, al monologului autoanalitic cu vagi interogaţii metafizice, trecând prin sfera delicatului simbolism (atât de puţin gustat azi), până la textele-bloc de ultimă oră, a dat seama de tot atâtea raportări ale artistului de azi la condiţia divină a fiinţei şi, eventual, la Dumnezeu.

Câteva interesante prelegeri teoretice, aparţinând pr. prof. Ioan Chirilă, decanul Facultăţii de Teologie a Universităţii Babeş-Bolyai, criticilor literari Paul Aretzu şi Luigi Bambulea şi lui Florin Caragiu, au investigat fenomenologia extrem de bogată a relaţiei dintre artă şi religie de-a lungul istoriei culturii.

Audierea în premieră a câteva fragmente din recitarea celor patru Evanghelii în lectura actorilor Ion Besoiu şi Mihai Constantin (proiect al regizorului Gavriil Pinte) şi înaripatele recitaluri de muzică psaltică veche şi bisericească transilvană ale Corului „Alithea”, condus de profesoara Sarah Tîlvăr au conferit manifestării un ton casnic şi eclezial totodată, amintind de elevaţia caldă a marilor praznice bisericeşti. Ori chiar continuându-le dincolo de pridvor, readucând Biserica în cetate.

Adesea, la ţară nu se întâmplă nimic – ne spune cu amărăciune părintele Costin Butnar. Iar dacă în Teliu se întâmplă atâtea lucruri minunate, aceasta se datorează în primul rând deschiderii entuziaste către artă (atât de rară azi la oamenii de biserică) şi profesionalismului de manager cultural al tânărului părinte şi al tovarăşilor săi de faptă şi gând. Pe celelalte le aduce Dumnezeu.