Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Versuri

        de Gabriel Chifu

O muzică doar pentru mine

Am început să aud o muzică pe care nimeni n-o mai aude.

Când mă aştept mai puţin

îmi răsună în urechi, încântătoare.

Mă enervează că nimeni altcineva nu aude

muzica asta care atât de clar, hipnotic răsună

şi care pe mine mă răscoleşte,

tocmai pe mine care

n-am ureche muzicală.

Muzica asta mă ia cu asalt, intră în mine

aşa cum intră în casă apa,

de neoprit, la inundaţii,

dau s-o îndepărtez prosteşte strângând-o în diverse vase,

dar pricep că nu am nicio şansă,

şi în orice caz nu aşa am să scap de ea.

În melodia asta disting voci omeneşti,

pe-a mamei, cum suspină stins,

pe-a tatei, care se arată dezamăgit văzând

ce s-a ales de mine,

pe-a Anei, pe-a Ilenei, care în versuri fără rime

atâtea au să-mi reproşeze.

Mă mir că numai eu aud muzica asta

şi mă mir că mă înrobeşte în asemenea hal.

O aud neîncetat şi mă ţin după ea,

cum se ţine rugăciunea după buzele credinciosului.

Nu înţeleg încotro mă poartă.

De la un moment dat

nici nu mai e nevoie să-nţeleg: mă mişc în ea,

sunt în ea şi ea e-n mine.

Muzica asta e chiar mormântul.

© 2007 Revista Ramuri