Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Noica ahoreticul

        IOAN LASCU

Probabil cel mai  de seam─â filozof rom├ón dup─â Lucian Blaga, Constantin Noica a fost preocupat de ontologie, de cultur─â ┼či de istoria ei prelungit─â ├«n istoria limbii. Acestea ar fi elementele principale ce constituie o filozofie a spiritului alimentat─â de un ascu┼úit, de un neadormit  duh speculativ. Este ┼či pariul pe care Noica l-a f─âcut cu sine ├«n ipostaza de g├ónditor, ├«n demersul necontenit al cunoa┼čterii. Modul  de a tr─âi ┼či de a se implica ├«n lume, de a se "angaja", este un corolar al acestui "pariu", al acestei decizii de a fi sau, mai exact, de a nu fi prezent. Este o idee directoare a c─âr┼úii lui Ion Iano┼či, ce trateaz─â despre opera ┼či despre "arta" filozofului, despre raporturile lui cu lumea (Constantin Noica, edi┼úie rev─âzut─â, Editura Academiei Rom├óne, Bucure┼čti, 2006). Prima edi┼úie dateaz─â din 1998 ┼či poart─â titlul Constantin Noica - ├«ntre construc┼úie ┼či expresie (Editura ┼×tiin┼úific─â, Bucure┼čti, 1998).
Edi┼úia din 2006, except├ónd c├óteva modific─âri nesemnificative, p─âstreaz─â structura ┼či con┼úinutul celei din 1998. Descrierea operei, Arta filosofului ┼či Constantin Noica - scrisori c─âtre Ion Iano┼či (1980-1987) r─âm├ónprincipalele sec┼úiunii ale c─âr┼úii. Doar o Anex─â ce include patru din epistolele adresate de I. Iano┼či lui Noica ├«ntre 1984 ┼či 1987 (de altfel ┼či anul trecerii ├«n eternitate a filozofului de la P─âltini┼č) ├«ncheie ultima edi┼úie. ├Äncep├ónd cu o schi┼úare a biografiei (pe care Constantin Noica nu a considerat-o niciodat─â relevant─â pentru activitatea lui), Iano┼či pune numaidec├ót  accentul pe conceptul de ahoretia ┼či imbric─ârile lui ├«n existen┼úa filozofului. Conform cu defini┼úia foarte analitic─â dat─â de Noica, ahoretia "este maladia n─âscut─â sub un rapt sufletesc ori intelectual, duc├ónd la o brusc─â iluminare sau luciditate de con┼čtiin┼ú─â, ce face pe subiect s─â-┼či interzic─â participa┼úia, s─â-┼či domine determina┼úiile, s─â vad─â pozitivul non-actului ┼či al negativului, accept├ónd ├«nfr├óngerea, asimil├ónd-o ┼či intr├ónd ├«n indiferen┼ú─â, iubind tot ce se desprinde de lume ca atare, de la ascez─â ┼či poezie p├ón─â la matematici ┼či spectacolul revolu┼úiei tehnico-┼čtiin┼úifice, pun├ónd via┼úa ┼či istoria sub ordinea ra┼úiunii, care desfiin┼úeaz─â noul ┼či proclam─â rodnicia non-c─âl─âtoriei. Ahoretia, ca refuz al determina┼úiilor, ├«┼či d─â m─âsura ei ├«n ceasul senectu┼úii, c├ónd nici una din determina┼úiile oarbe ale lumii nu mai ├«ntineaz─â spiritul." (apud I. Iano┼či, Constantin Noica, 2006, p. 19).
Conceptul pare a fi fost inventat de Noica pentru justificarea propriei conduite ┼či a raporturilor sale cu lumea. Ahoretia, care se prenum─âr─â printre cele ┼čase maladii ale spiritului diagnosticate de el, este o "maladie" specific rom├óneasc─â. ├Än sine, ea ascunde un paradox:  ".caracteristica neparticipare de ordin na┼úional ar fi patronat, ├«n cazul individului fidel ei, ├«nlocuirea pentru o dat─â a extazului speculativ cu cel participativ!" (op. cit., p. 19). ├Än cazul lui Noica  aceast─â "maladie" ar fi ├«nsemnat ab┼úinerea de la ac┼úiune, de la implicare ├«n istorie (├«n primul r├ónd prin politic), dar nu o indiferen┼ú─â total─â, pentru c─â acel extaz participativ nu excludea implicarea intelectual─â, spiritual─â, prin reflec┼úie, prin g├óndire ┼či revalorizare conceptual─â. Retragerea din lume nu era una de fel anahoretic, nu era adic─â o pustnicire ┼či o recluziune ├«ntru Dumnezeu, ci doar una ahoretic─â, ├«n spe┼ú─â una a filozofului "neangajat" prin ac┼úiune, de orice natur─â ar fi fost aceasta. Ea nu este identic─â nici cu "catabaza" de care pomene┼čte Ion D. S├«rbu ├«n Lupul ┼či catedrala, c├ónd se refer─â la retractilitatea poporului rom├ón ├«n fa┼úa istoriei, ├«n opozi┼úie cu anabaza, ├«n spe┼ú─â cu implicarea direct─â ├«n istorie ┼či cu spiritul combativ. "Melcul catabatic" ar simboliza somnul nostru istoric de 1000 de ani, ├«n vreme ce "lupul anabatic" este simbolul accept─ârii ┼či al abord─ârii active a istoriei, din vremurile traco-geto-dacice. ├Än fine, despre retragerea rom├ónului din fa┼úa "agresiunii istoriei" vorbe┼čte ┼či Mircea Eliade.
Numai dedic├óndu-se contempla┼úiei, reflec┼úiei ┼či revaloriz─ârii conceptuale ┼či ideatice a unei p─âr┼úi din lume merg├ónd pe axa ontologie>cultur─â>limb─â, ultimele dou─â privite fiind ┼či din perspectiv─â istoric─â, a putut ahoreticul Noica s─â lase ├«n urma sa o oper─â filozofic─â vast─â ┼či original─â. Dup─â unele aprecieri, Constantin Noica, ├«ndreptat spre fiin┼ú─â ┼či spre cuv├ónt, este cel mai "rom├ón" dintre filozofii no┼čtri. Ahoretia de care a fost "acaparat" este chiar ipostaza care-i fixeaz─â personalitatea ├«n partea a doua existen┼úei, c├ónd Noica devine filozoful pe care ├«l cunoa┼čtem, c─âl─âuzit fiind de principiul c─â existen┼úa ┼či cunoa┼čterea trebuie duse deopotriv─â p├ón─â la cap─ât. De aici minimalizarea biografiei de care g├ónditorul ├«nsu┼či se face "vinovat", de aici sustragerea de sub orice gen de "determina┼úii" despre care vorbe┼čte ├«n mai multe r├ónduri; ├«n plan concret, de aici retragerea filozofului, mai ├«nt├ói for┼úat─â, la C├ómpulung Muscel, apoi benevol─â, la P─âltini┼č, unde a ├«nceput, a continuat ┼či a des─âv├ór┼čit opera de analiz─â ┼či de reflec┼úie filozofic─â.
├Änainte ├«ns─â t├ón─ârul Noica (ar fi util─â ┼či incitant─â scrierea unei lucr─âri cu acest titlu, dar, dac─â nu m─â ├«n┼čel, parc─â ea ┼či exist─â!) nu a refuzat "angajamentul", recte implicarea ├«n politic. Adeziunea lui la mi┼čcarea legionar─â, cercetat─â de Ion Iano┼či ├«n monografia reeditat─â ├«n 2006, a fost deja obiectul mai multor "m─ârturii ┼či analize", ├«ntre care destule pagini din: Documente ale procesului C. Noica, C. Pillat. (1996); Z. Ornea, Anii' 30 - Extrema dreapt─â rom├óneasc─â (1995);  Marta Petrescu, Un trecut deocheat sau "Schimbarea la fa┼ú─â a Rom├óniei"; Ideea care ucide (1994). O contribu┼úie relevant─â revine public─ârii celor trei volume de publicistic─â semnat─â de C. Noica, ap─ârute la Editura Humanitas sub ├«ngrijirea lui Marin Diaconu. Al patrulea urmeaz─â s─â ajung─â p├ón─â ├«n 1940, an c├ónd viitorul filozof va abandona aproape complet acest domeniu. Publicistica depune m─ârturie asupra legionarismului lui Noica. Adeziunea a fost deschis─â ┼či explicit─â, dup─â cum o atest─â suficiente articole publicate ├«n presa vremii, mai ales ├«n anii 1938 ┼či 1940, considera┼úi, de altfel, revelatorii pentru op┼úiunea lui politic─â ┼či ideologic─â. C├óteva probe sunt aduse de I. Iano┼či ├«n cartea aici abordat─â:
"C├ónd s-a produs aceasta? Posibil, ceva mai ├«nainte de 1938, an din care ne parvin primele dovezi indubitabile. O atest─â scrisoarea (datat─â 9 ianuarie 1938) pe care Eugen Ionescu o adreseaz─â lui Ionel Jianu; ca ┼či schimbul epistolar dintre Petru Comarnescu (23 decembrie) ┼či r─âspunsul lui "Dinu" Noica (28 decembrie), ├«n aceasta din urm─â el asum├ón­du-┼či p├ón─â la cap─ât adeziunea. De la ├«nceputul aceluia┼či an dispunem chiar de un articol semnificativ, '├Äntre parazitul dinafar─â ┼či parazitul din─âuntru' (publicat ├«n Vremea la 30 ianuarie 1938) ├«n care Noica disociaz─â de cuzismul orientat ├«mpotriva du┼čmanilor din exterior, evreii - legionarismul preocupat mai ales de parazitul "├«n─âuntrul fiin┼úei rom├ónului", parazit necesar a fi extirpat prin suferin┼ú─â, jertf─â, ┼úinut─â moral─â exemplar─â, ├«ntru biruin┼úa spiritual─â [.].
Este de-acum limpede exprimat─â simpatia fa┼ú─â de legionari ┼či Corneliu Zelea Codreanu, chiar f─âr─â ca Noica s─â apar┼úin─â efectiv mi┼čc─ârii. Convergen┼úa se rezum─â la idei, este una "idealist─â", presupus ne├«ntinat spiritual─â, punct de vedere sus┼úinut ├«n epoc─â ┼či de al┼úi c─ârturari de marc─â, inclusiv de c─âtre Mircea Eliade." (op. cit., p. 24).
├Än sf├ór┼čit,  pluseaz─â ┼či articolele publicate ├«n Buna Vestire, ziar condus de fra┼úii legionari Mihail ┼či Grigore Manoilescu, unde Noica a figurat ┼či ca "prim-redactor" (├«ntre 8 septembrie ┼či 20 octombrie 1940, r─âstimp ├«n care el a publicat acolo 18 texte proprii, ├«ntre altele "Cultur─â ┼či legiune", "Apelul 'Axei' ", "Limpeziri pentru o Rom├ónie legionar─â"). Noica sus┼úine unele idei precum "Rom├ónia duhului", a spiritului care cere "un nou tip de rom├ón", "pur", un "suflet dacic" ren─âscut. ├Äl admonesteaz─â pe Nicolae Iorga ┼či afirm─â c─â doar Legiunea va izbuti "├«mplinirea ├«n spirit", ├«n special prin elita legionar─â a celor  10 000. Era acum "├«nregimentat ideologic" ┼či marcat de o "exaltare l─âuntric─â, spiritual─â ┼či spiritualist─â" (cf. op. cit., p. 28).
Dup─â o asemenea experien┼ú─â, "a celor ├«nvin┼či" cum singur a dat de ├«n┼úeles, dup─â auto-denun┼úul de la Tribunalul Poporului, ├«n 1946, apoi dup─â deten┼úia politic─â ┼či dup─â domiciliul for┼úat de la C├ómpulung Muscel, este perfect explicabil de ce Noica a "profesat" ahoretia. Retragerea lui din lume a fost benefic─â spiritual ┼či prolific─â ├«n planul operei. "Primatul oric─ârei opere perene asupra oric─ârei biografii datate" ni-l va releva ├«n esen┼úa sa adev─ârat─â, pur─â, de filozof rom├ón al devenirii ├«ntru fiin┼ú─â.

© 2007 Revista Ramuri