Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Muzeul Brăilei – 130 de ani

        de Luiza Barcan

În august anul acesta, una dintre cele mai importante instituţii de cultură din România, Muzeul Brăilei, şi-a aniversat, într-un spirit perfect european, cei 130 de existenţă în oraşul de la malul Dunării. Am avut prilejul şi privilegiul ca în urmă cu patru ani să vizitez pentru prima oară acest muzeu, cunoscându-l cu acea ocazie şi pe managerul său, istoricul şi cărturarul Ionel Cândea, una dintre puţinele personalităţi culturale cu adevărat reprezentative ale României contemporane. Dacă există în Brăila cineva care să cunoască până la detaliul cel mai aparent neînsemnat istoria medievală, modernă şi actuală a oraşului, acesta e nimeni altul decât domnul Ionel Cândea. Şi, mai mult decât atât, domnia sa are o deosebită disponibilitate să împărtăşească celor interesaţi tot ce ştie despre oraşul unde trăieşte. Viaţa Muzeului Brăilei, cel puţin ultimul deceniu, nu poate fi separată de cea a directorului său, un intelectual profund implicat în recuperarea tezaurului istorico-cultural ce a aparţinut urbei care, cândva, a strălucit prin bogăţie, frumuseţe şi faimă.

Anul acesta, la sfârşit de august, am revenit la Brăila, puţin timp după consumarea momentului aniversar al muzeului. Pe clădirea fostului Hotel Francez, din centrul oraşului, actualul sediu al instituţiei, mai multe afişe viu colorate, cu un design atrăgător şi un text din care nu lipsea umorul, făceau cunoscut jubileul. „Trăiască 23 august, ziua Muzeului Brăilei”, scria pe unul dintre ele. Subtilă revenire la normalitatea unui eveniment istoric real, confiscat de propaganda comunistă, timp de cincizeci de ani. Un al doilea afiş preciza că sărbătoarea muzeului se circumscrie unei alte aniversări, cea a judeţului Brăila, de la a cărui atestare s-au împlinit, tot în 2011, 530 de ani.

Nu mă pot reţine să nu remarc faptul că, în timp ce adesea, pe la noi, aniversările se rezumă la o întâlnire a publicului cu oficialităţile rostitoare de alocuţiuni, urmată de „tradiţionala” ciocnire a cupelor cu şampanie, la Muzeul Brăilei aniversarea celor 130 de ani de viaţă a însemnat, în primul rând, prezentarea unei înfăţişări modernizate a instituţiei de cultură şi a unor noi secţii ale muzeului, îmbogăţite cu multe şi valoroase obiecte de patrimoniu. Printr-o consistentă implicare financiară a Consiliului Judeţean Brăila, în perioada 2006-2007 au fost restaurate: clădirea monument istoric a muzeului, vechea casă de armator Emberikos, astăzi Centrul Cultural Nicăpetre, secţie a Muzeului Brăilei, clădirea secţiei de etnografie din grădina publică, precum şi Casa „Panait Istrati”. Au fost inaugurate corpurile B şi C ale muzeului, acestea prezentând astăzi, în expoziţie permanentă, o parte semnificativă din colecţia de artă a oraşului.

Dacă în anii din urmă, la Muzeul Brăilei puteai admira, cu precădere, sălile cu vestigii antice rezultate din săpăturile arheologice întreprinse pe teritoriul judeţului, documente, fotografii şi obiecte provenind de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, dar şi din perioada interbelică, adică din epocile de prosperitate ale frumosului oraş-port cosmopolit, astăzi muzeul este comparabil, prin înfăţişare, prin felul în care sunt expuse colecţiile, prin condiţiile de conservare a obiectelor de patrimoniu şi, desigur, prin bogăţia acestora, cu oricare dintre muzeele europene de prestigiu.

Înainte de o scurtă trecere în revistă a patrimoniului expus în noile săli ale muzeului, voi face o sumară incursiune în istoria instituţiei brăilene. La început a fost un muzeu ştiinţific, devenit şi muzeu de artă prin donaţia parţială, de doar optsprezece piese a brăileanului Anastase Simu, care a decis, în cele din urmă, să-şi doneze cea mai mare parte a colecţiei de artă capitalei. Din 1955, urmând îndemnul inginerului G.T. Marinescu, întemeietorul „Analelor Brăilei”, cel care susţinuse necesitatea înfiinţării unui Institut al Dunării şi a unui muzeu de istorie a oraşului, instituţia începe să adune şi probe arheologice. Demersul e susţinut prin descoperirile arheologilor Nicolae Harţuche şi Florin Anastasiu. Până în 1968, Muzeul Brăilei funcţionează în clădirea Hanului Ceapâru. După demolarea acestuia, întregul patrimoniu este transferat în clădirea fostului Hotel Francez, din Piaţa Traian.

În recent inauguratele corpuri B şi C ale sediului central se află acum expuse mai multe colecţii de artă modernă. Unele dintre săli refac imaginea unor ateliere de artişti brăileni, în încercarea de a pune în valoare obiectele şi lucrările donate şi, în acelaşi timp, de a recupera, pe cât posibil, atmosfera acelor ateliere de creaţie. Secţia de artă a Muzeului Brăilei are astăzi săli ce poartă numele unor pictori precum: Max Herman Maxy sau Viorica Velescu Ilie, dar şi săli unde sunt recuperate atelierele artiştilor: Şerban Zainea, Vespasian Lungu, Emilia Dumitrescu, Gheorghe Naum şi Sorin Manolescu.

Sunt expuse lucrări foarte valoroase, semnate de Nicolae Grigorescu, Pallady, Petraşcu, Tonitza, Şirato, Iser, Ressu, Octav Băncilă, Rudolf Schweitzer Cumpănă, Ştefan Popescu, Dumitru Gheaţă etc. Una dintre piesele de rezistenţă ale patrimoniului secţiei de artă este sala M.H. Maxy, alcătuită din obiectele şi lucrările artistului avangardist, donate instituţiei de soţia acestuia, Mimi Şaraga Maxy.

În oraşul lui Panait Istrati, turistul de oriunde se poate îmbogăţi cultural prin vizitarea unui muzeu modern, cu un bogat patrimoniu, expus inteligent şi atractiv, în săli noi, iluminate corespunzător şi beneficiare ale unor condiţii optime de microclimat. Istoria acelei Brăile, din păcate devenite amintire, istoria oraşului-port liber unde multe etnii au conlucrat la clădirea unei civilizaţii aparte, se regăseşte, acum, muzeificată într-o instituţie modernă de cultură.

Cu ocazia aniversării celor 130 de ani de viaţă ai Muzeului Brăilei şi ai celor 530 de ani de la atestarea judeţului, a avut loc şi o dublă lansare de carte: volumul reputatului turcolog Mihai Maxim, intitulat Noi documente otomane şi lucrarea lui Ionel Cândea, cu titlul Documente şi studii, ambele tipărite la editura Istros, în 2011. Desigur, ambele volume sunt serioase cercetări dedicate îndelungatei existenţe a Brăilei. Acestora le voi dedica o recenzie în numărul următor al revistei.

© 2007 Revista Ramuri