Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un elegiac ironic

        PAUL ARETZU

Ajuns─â la zenit, poezia lui Nicolae Prelipceanu este, cu prec─âdere, una a medita┼úiei existen┼úiale, simplificat─â ┼či esen┼úializat─â, elegie cu schepsis, c─âut├ónd ├«n realitatea iluzorie, instabil─â ┼či deconcertat─â un punct de sprijin.
├Än titlul noii sale c─âr┼úi, un teatru de alt─â natur─â (Editura Cartea Rom├ó­neasc─â, Bucure┼čti, 2006), se reflect─â in nuce aspecte care definesc lirica sa, ludicul, ironia reticent─â, o iscodire inteligent─â ┼či lucid─â a unei realit─â┼úi duplicitare, viziunea lumii ca dram─â imploziv─â, mental─â, reprezentarea existen┼úei ca spectacol nemijlocit, cu un etic imanent. Se manifest─â, desigur, intuitiv, parodic, ┼či reflexele unui dialog ├«ndep─ârtat cu imaginarul eminescian. Poetul ├«ns─â nu creeaz─â un model abstract, metafizic, melancolia sa juc─âu┼č─â provenind tocmai din rolul s─âu de martor la ├«n-scenarea realit─â┼úii. Poemele sale apar astfel ca tentative de cunoa┼čtere/de apropiere de spiritul  realit─â┼úii, prin ├«nl─âturarea m─â┼čtilor. Nimic ostentativ ├«n acest demers, ci numai foiletarea bl├ónd─â, parc─â ingenu─â a existen┼úialului, ├«n c─âutarea adev─ârului.
Comedia cea de ob┼čte urmeaz─â ├«ns─â scenariul fatal, inefabil al trecerii, ├«nconjurat─â de incertitudini, n─âruindu-┼či fermitatea ├«n imagini iluzorii ┼či evanescente: "peste firele de iarb─â cade bruma/ de ├«n┼úeles din lumea aceasta/ ┼či soarele ridic├óndu-se/ o face abur// nu m─ârturisesc nim─ânui nimic/ nici t─âlpile
nu-mi mai sunt/ lipite de p─âm├ónt// fug f─âr─â s─â ├«naintez un metru/ o secund─â m─â-ngroap─â" (cimitirul izvorul nou). O asemenea percep┼úie debusolant─â schimb─â simbolica tradi┼úional─â, soarele este putred, apa vie┼úii este puhav─â, peisajul anun┼ú─â un sf├ór┼čit inexorabil, un traseu crepuscular, na┼čterea este ├«nf─â┼úi┼čat─â ca ├«nceput al sf├ór┼čitului ori ca relegare ├«n absurd, c├ónd nici identitatea nu mai este sigur─â: "├«ncepuse bine sf├ór┼čitul/ cu p─ârin┼úi ferici┼úi ┼či vecini f─âr─â team─â/ cu ochii deschi┼či spre un bec/ ├«nc─â aprins// am fost eu ai fost tu/ ├«ntrebarea e f─âr─â r─âspuns/ nici chiar nimeni/ nu va ┼čti s─â ne spun─â" (istorii viitoare).
Poetul este afectat de z─âd─ârnicia existen┼úei ┼či de moartea care aneantizeaz─â, pierz├óndu-┼či reperele constante, nemai├«n┼úeleg├ónd semantica ontologic─â. Medita┼úiile sale subtile se deduc din pretextele aleatorii, din mici evenimente cotidiene, ┼či se configureaz─â ├«n jurul neputin┼úei de a justifica existen┼úa, exprim├óndu-se astfel, indirect, revolta ├«mpotriva destinului crud, dar ┼či speran┼úa melancolic─â ├«ntr-o re├«ntoarcere. ├Äntr-o pas─â funest─â, autorul d─â, ├«ntr-un poem, imaginea insolit─â, echivoc─â a unei autodevor─âri/sinucideri sau a unui ritual autoeuharistic, accentu├ónd aspectul tragic. Moartea, ├«n viziunea lui Nicolae Prelipceanu , nu are o reprezentare organic─â, material─â, ci apare mai mult no┼úional, ca nonsens, ca nejustificat─â nedreptate, ca vulnerabilitate a vie┼úii. Lipsit de sentimentalism, de disimul─ârile retoricii, autorul nu face dec├ót s─â ia, calm, cu elegan┼ú─â, pulsul propriului imaginar reflexiv.
Fa┼ú─â de volumele anterioare, poezia actual─â tinde spre simplitate, spre elementaritate. Ea urm─âre┼čte s─â dea unor st─âri/g├ónduri obsesive limpezimea transcendent─â a r─â┼činii de chihlimbar. Imaginea na┼čterii de sine ┼či apoi a propriei nimiciri este recurent─â, con┼úin├ónd un asemenea hieratism: "nici n-ar fi trebuit s─â m─â nasc// tot ce calc ├«n picioare sunt eu/ con┼čtiin┼úa mea ┼či creierul meu/ un corp f─âr─â suflet/ pleac─â mai departe pe str─âzi" (nici m─âcar un glon┼ú ├«n cap). Condi┼úia omului este redus─â la o fanto┼č─â impersonal─â, la o form─â f─âr─â con┼úinut, la un joc ridicol, deprimant. Fiin┼úa decerebrat─â, golit─â de suflet, predestinat─â este implicat─â ├«ntr-un destin absurd, victim─â a unei complicit─â┼úi oculte, supus─â unei alien─âri abrutizante, pierz├óndu-┼či harul de a comunica: "fiecare ├«n sacul lui legat la gur─â/ preg─âtit de saltul ├«n pr─âpastie/ c├ónd altcineva o s─â vrea/ c├ónd o s─â fac─â semn altcineva" (destinatar).
Ironia, mereu prezent─â, este plin─â de acuitate, subtil─â ┼či are rolul de a echilibra tonul elegiac: poetul ├«nva┼ú─â alfabetul cimitirului, prime┼čte laurii celui ├«nvins, se autoanuleaz─â m─âtur├óndu-se singur, a┼čteapt─â ├«n sta┼úie troleibuzul ideal care s─â-i ia pe to┼úi c─âl─âtorii, pentru totdeauna, via┼úa, comparat─â cu un r├óu neobosit, este un pre┼č care este continuu tras de sub picioare. De la medita┼úia existen┼úial─â, poetul trece cu dezinvoltur─â la satira social─â, d├ónd o imagine sarcastic─â a de┼čert─âciunii publice. Alegoria ilar─â a unui popor care ├«nainteaz─â cu fervoare/asiduitate ├«n cerc sau cortegiul de fiin┼úe care coboar─â pe un drum al dezintegr─ârii, afund├óndu-se ├«n p─âm├ónt, sunt simptomatice pentru imaginarul sceptic al autorului. Tot astfel, evit├ónd prezen┼úa uman─â, acesta prefer─â ├«nt├ólnirile, ├«n cimitire, cu spiritele unor celebrit─â┼úi.
Poezia este speculativ─â, de o natur─â rafinat─â, intuind cu mult─â agerime nervurile ideilor, deta┼č├óndu-se cu elegan┼ú─â de orice balast somatic/epic/patetic, definindu-se ca o entitate sensibil─â ┼či nervoas─â. Autorul chiar practic─â o autonomizare a scrisului s─âu, eschiv├ónd indiciile subiective, l─âs├ónd s─â func┼úioneze un filtru cognitiv-neutru, amestec├ónd contempla┼úia cu visarea. De┼či abstract, poetul este departe de a fi un conceptual, priza lui la un real (subiectiv) afl├óndu-se uneori aproape de secven┼úialitatea cotidian─â sau de cinism: "parfumurile frumoasei tinere┼úi/ ale frumoaselor adolescen┼úe/ cu sexe ├«nmugurite abia/ miros ur├ót acum/ v─â asigur/ deschide┼úi-v─â n─ârile/ ochii/ gura/ sexul/ ┼či ve┼úi ├«n┼úelege// ├«n fa┼úa mea pe bulevardul alb/ ├«nainteaz─â persoane ┼či altele/ v─âd cum se descompun ├«n aerul iernii/ t─âlpile merg mai departe/ r─âm├ón├ónd (o clip─â-n) v─âzduh// apoi se scufund─â a┼ča cum trebuie/ la doi metri sub p─âm├ónt/ l─âs├ónd numai urma putrezirii sale/
pe-aici prin văzduhul parfumat// un regiment de picioare putrede/ înaintează spre mine/ e chip nu e chip să mai scape/ trec printre ele zadarnic/ acolo-i secretul" (băltoace festive).
├Än afara reflect─ârii unei realit─â┼úi percepute ├«n esen┼úialitatea ei deconcertant─â, elegiac─â, poezia lui Nicolae Prelipceanu actualizeaz─â urme mnezice revelatoare, ├«n┼úelese ca sedimente ale trecerii timpului. Filosofia dedus─â a unei asemenea poezii este c─â omul nu poate fi dec├ót consecin┼úa/imaginea mediului ├«n care a tr─âit. Textele acestei c─âr┼úi au imprimate ├«n materia/spiritualitatea lor semnele, cicatricele, co┼čmarurile, mizeriile, mentalit─â┼úile, reful─ârile, angoasele istoriei ├«n care au fost create, amestec├ónd concretul cu abstractul, elegia cu ironia, pendul├ónd ├«ntre metafizic─â ┼či imanen┼ú─â, reprezent├ónd contorsiunile/strategiile/limitele unei con┼čtiin┼úe. De aceea, universul poetic este sumbru, chiar infernal, loc al damn─ârii, adev─ârat─â groap─â comun─â, marcat─â de absurd ┼či de┼čert─âciune. Autorul ├«┼či deplor─â experien┼úa uman─â, ├«ncearc─â s─â se deta┼čeze de sine/de lume, regret├ónd c─â nu a murit c├ónd era copil. El pune astfel ├«n fa┼úa cititorului, mai pe ascuns, mai direct, oglinjoara.
Jocurile intertextuale, exercitate cu dezinvoltur─â, referin┼úele livre┼čti angreneaz─â poemele, care reflect─â o experien┼ú─â singular─â, ├«ntr-o comuniune cultural─â, atenu├óndu-le umorile depresive, suger├ónd totu┼či repetitivitatea, voca┼úia concertant─â. Poetul pune ├«n ecua┼úie cele mai insolite coresponden┼úe, sesizeaz─â ilumin─âri, semnifica┼úii ascunse: ├«n drumul spre locul de munc─â se simte zilnic pe drumul spre moarte. Procesul pe care ├«l exerseaz─â este cel al fanteziei analitice care, aprofund├ónd, mitizeaz─â, care aduce frac┼úii diverse, numeroase, ca pe un evantai, la numitorul comun, teribil, de aceast─â dat─â, moartea: "membru al acestei loji/ a Cimitirului Virtual sunt ┼či eu/ ca toat─â lumea/ eu mai demult/ al┼úii/ nici nu-┼či mai aduc/ aminte ce-i pa┼čte// din iarba lui fraged─â" (cimitirul virtual).
Cartea este dominat─â de tema trecerii, a de┼čert─âciunii existen┼úei simbolizat─â repetat printr-un curs de ap─â, prin fluviul iluzoriu al tuturor formelor ┼či mai ales prin resim┼úirea mor┼úii ca total─â singur─âtate: "singur─âtatea ├«ncepe de jos de la t─âlpi ┼či de la degetele de la/ picioare. urc─â pe pulpe spre genunchi iar coapsele sunt drumul/ ei secret c─âtre sex. trece ┼či prin burt─â, n-o s─â m─â crede┼úi/ str─âpunge plexul solar ├«nv─âluie pl─âm├ónii inima tot ce mai e/ pe-acolo. ehei p├ón─â la creier e drum lung. pe care-l parcurge/ ├«n c├óteva frac┼úiuni de secund─â" (***). Aceast─â enigmatic─â anatomie ┼či fiziologie a singur─ât─â┼úii este cheia/iarba fiarelor care deschide ┼či ├«nchide ├«ntregul volum.
Totu┼či, nimic dramatic, cu adev─ârat posomor├ót ├«n textele lui Nicolae Prelipceanu. Se remarc─â ironia amar─â a autorului, hazul de necaz care ├«nsenineaz─â medita┼úia, ├«i d─â aspect laic, o relativizeaz─â, f─âc├ónd-o cea de toate zilele: "s─â nu spui c─â ai primit/ doar c├óteva foi albe/ c─â te cred// ┼či mie mi s-a p─ârut/ c─â transcriu ├«n zadar/ c─â nimic din toate astea/ nu se lipe┼čte ├«n realitate/ de pagin─â// a fost simplu/ s─â ├«n┼úeleg c─â nici de mine/ nu s-a lipit mai nimic/ din at├ótea c├óte ar fi trebuit s─â fie/ imprimate ├«n minte-mi/ pe spinare pe frunte ├«n ochi// aici clasicul optimist nu mai are/ nici o putere/ ┼či nici modernul de mine/ nu mi se pare mai breaz// fii lini┼čtit─â eu voi continua/ voi ├«ncerca s─â transcriu/ intranscriptibilul/ tot ce n-a mai fost transcris/ niciodat─â// iar tu vei primi altceva/ s─â ┼čtii c─â asta e regula asta e legea/ mai e cineva care transcrie ├«ntre noi doi" (transcrie┼úi b─âie┼úi numai transcrie┼úi).
├Änconjurat de o realitate fulgurant─â, iluzorie, heraclitean─â, p─âtruns de melancolia trecerii, pe care o trateaz─â cu antidotul ironiei, realiz├ónd, cu elegan┼ú─â stilistic─â, un lirism rafinat, atins, ├«n ciuda lucidit─â┼úii sale, de fantasmele unui donchihotism f─âr─â leac, Nicolae Prelipceanu reu┼če┼čte s─â dep─â┼čeasc─â non┼čalant, ├«n poezia de azi, deosebirile dintre genera┼úii, p─âstr├óndu-┼či totodat─â marca singularit─â┼úii.
© 2007 Revista Ramuri