Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Chemarea Polymniei

        de Daniela Firescu

Istoria interioară ce se dezvăluie în paginile celui mai recent volum al Ioanei Dinulescu, Fereastra spartă (Editura Ramuri, Craiova, 2011), are ca supratemă identitatea-fixarea identităţii. Fotograme emblematice cuprind fiinţa în permanentă expansiune, în permanentă degradare: lumea mea, „my world”, destinul meu, numele divin.

În decorul citadin provincial şi autosuficient („orăşelul dormitază/ tihnit şi senin în propria-i insipidă, incoloră, sudoare”), reculziunea (echivalată pozitiv răsfăţului şi desfătării) este o aparentă soluţie: „melc tihnit, melc fericit/ t oată ziua m-am rotit/ în cochilia absenţei mele”. Refugiul şi regresiunea în „uterul casei” şi, consecutiv, în pântecele „maternelor” cărţi are o justificare implicită: melc deloc trândav, personajul poetic construieşte în interiorul realităţii, reface spaţii protectoare în contrapunct lumii exterioare. Coerenţa lumii concrete, alterată de tot felul de figuri dubioase (neica-nimeni, primarul, jăndarul, redactorul-şef), este regăsită în spaţiul poeziei şi al mitului, în invocarea-evocarea spiritualului, este verificată şi confirmată textual, citind şi răscitind, citind şi scriind. Dispersia propriei persoane, figurată resentimentar („patinoarul destinului meu”, „destinul meu provincial”), pare a fi stopată în/ şi prin această lume de hârtie, aureolată/ încununată simbolic de „muzica sferelor de hârtie” sau „coroana de hârtie/ a unui nou volum de poezie”, totul e poesis, totul e mousike. Sensul tragic este recuperat însă şi aici în incantaţia-reproş: „Nu ţi-e milă deloc, nu-ţi pasă/ de tranşeele din textele mele,/ de rugurile pe care le aprind/ noapte de noapte/ ca să-ţi semnalizez că sunt/ o jivină aproape sălbăticită/ logodită în hăţişuri/ cu un vânător obosit,/ rătăcind cu buzele arse/ de sete şi de foame prin pădurea/ de cioturi/ a istoriei municipale”.

Însă subterfugiile nu sunt tolerate, realitarea se insinuează perfid, insistent şi evident, iar mierea, răsfăţul, tihna, poezia, „my world” trebuie protejate, fereastra fiind spartă. Particularităţile decorului: „sârmă ghimpată”, „cruce năruită”, „trup ţepos”, „colţurile ascuţite” violentează casa rotundă, casa cochilie. Gestul final al expulzării în lume punctează tema complementară a ieşirii, transgresării: de la extazierea bucolică de a evada „din uterul ceţos al oraşului Craiova” la disperarea ontologică a azvârlirii („Îngerul Ioan îşi destinde braţele/ paterne, îşi dezdoaie degetele oţelite,/ mă aruncă în lume prin fereastra spartă”), sunt înregistrate, analizate, consemnate toate insecurităţile, oscilaţiile, spaimele şi speranţele.

Un simbolism recognoscibil, „numele divin întreit Ion/ Iona/ Ioana, traversează volumul într-un joc de ascendenţă-descendenţă, de integrare în autocosmosul poetei construit pluripersonal: vierme translucid, melc tihnit, Rosa Canina, cais înflorit, trup ţepos, trup stafidit.

Transcrierea experienţelor biografice respectă un pattern neschimbat: „am în faţă o fereastră închisă”, „privesc apusul lumii prin fereastra spartă”, „aici e o fereastră pictată în lumea fără iertare”, „ răstignită-n fereastra/ prin care mă ţinteşte, mă seceră/ cu miile lui de cioburi de viaţă”; toate acestea sunt replicări, duplicări aproape în oglindă, într-o arhitectură textuală ce consemnează-desemnează fereastra, „metaforă revelatorie” (apetenţa pentru imaginarul blagian e marcată textual), în care fereastra spartă, „meşteră maşter㔠implică disiparea, risipirea în lume şi funcţionează ca dispozitiv de intrare-ieşire a triadei pierdute „în deşert”, „în propria-i legendă”: „Îngerul Ioan, Jăndarul Ioan: Ion, Iona, Ioana”.

Încercarea de construire a unei mitologii personale sub protecţia îngerului/ regelui, a unui lung şirag de soldaţi salvatori nu este întâmplătoare: fascinaţia Eladei şi chemarea Polymniei, mărturisite într-o notă biografică de la finalul volumului, s-au manifestat de timpuriu – Basmele Olimpului se grefează pe un mythos arhaic, într-o îmbinare care dă nota aparte a poeziei Ioanei Dinulescu, cameleonică demonstraţie de spirit, profunzime, forţă şi vulnerabilitate.

Nr. 03 / 2012
Craiova în primele decenii ale secolului XX
de Marcel Berendei

Cîteva note ale autorului despre propria sa încercare literară
de Gabriel Chifu

Însemnări la o aniversare
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (21)
de Gheorghe Grigurcu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Chestiuni romane
de Adrian Popescu

Ani medii
de Nicolae Prelipceanu

Măştile poetului
de Nichita Danilov

Poezia ca salvare
de Dumitru Chioaru

Un Weltanschauung
de Paul Aretzu

Aşa grăit-a Eugen Negrici
de Gabriela Gheorghişor

Viața şi poezia în cărbune
de Ioan Lascu

Polemicele unui deceniu
de Ionuţ Răduică

Chemarea Polymniei
de Daniela Firescu

Reflexie în oglinda-labirint
de Daniela Firescu

Pagini despre «ultimii ţărani»
de Mihai Duţescu

Lirica analogică
de Ştefan Vlăduţescu

Lecția de singurătate
de Florea Miu

Pe pămînt străin
de Constantin Arcu

Hazlia poveste a Negustorului din Veneţia
de William Shakespeare

Cel de-al 64-lea Festival de la Cannes, 2011
de Marc Chambost

Poeme
de Victor Munteanu

Poeme
de Constantin M. Popa

Poezia lui Florin Iaru
de Mircea Bârsilă

Romanul vieţii (antum şi postum)
de Nicolae Oprea

Cultura, în Craiova de altădată (1944-1947)
de Alexandru Niculescu

Poeme
de Viorel Mirea

O poveste de dragoste ... socialistă
de Ioana Dinulescu

vitrina cărţilor
de Nicolae Coande

Păsările şi arta
de Florin Caragiu

Logică şi naraţiune
de Ion Militaru

Poezii
de Amalia Elena Constantinescu

Poemele oraşului
de Ion Munteanu

A fost, odată, un anticariat. Şi o galerie
de Luiza Barcan

Parodie
de Lucian Perţa

R E G U L A M E N T U L de organizare şi desfăşurare a ...

Zilele „MARIN SORESCU”

Revista revistelor

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Poeme
de Nikiforos Vrettakos

© 2007 Revista Ramuri