Există o logică internă care face din naraţiune o formă de expunere privilegiată a fundamentelor unei civilizaţii. Naraţiunea implică un coeficient înalt de accesibilitate: ceea ce se povesteşte este uşor de înţeles. Povestea se lasă intuită în chip facil în semnificaţiile sale profunde. Cuvântul revelează, descoperă, dezvăluie, intră în combinaţii care construiesc sensuri şi propun imagini ale adevărului radical.

În structura naraţiunii gândirea se regăseşte în structura ei logică înainte ca logica propriu-zisă, adică instituţionalizată într-un canon, să apară. Fiecare segment, fiecare moment narativ este o expunere a unei părţi de silogism astfel încât parcurgerea, adică desfăşurarea completă a unei naraţiuni exemplare, este, totodată, o desfăşurare completă a silogismului.

Există în naraţiune un început care aşează datele generale în forma în care silogismul începe prin fixarea premiselor. În ciuda aparenţelor de a cultiva şi întreţine un debut mai mult sau mai puţin ferm, mai mult sau mai puţin aleatoriu, naraţiunea se fixează într-o descriere tip. Logica, înţeleasă elementar în forma logicii de tip silogistic, procedează identic. La început se dau premisele, propoziţiile generale de formă afirmativ sau negativ universală - sau afirmativ sau negativ particulară.

Evoluţia ulterioară a naraţiunii cuprinde momente care decurg din premise, adică din datele de început. În primele propoziţii din Robinson Crusoe sau Călătoriile lui Gulliver se fac cunoscute aceste date în felul în care sunt date premisele din silogism. Ceea ce se petrece pe segmentul imediat următor corespunde, mutatis-mutandis, alchimiei prin care premisele din silogism fac să rezulte consecinţele.

Momentul final într-o naraţiune aduce într-un punct de convergenţă ceea ce, aparent risipit, solicita dezlegare. În partea ultimă a naraţiunii are lor o unificare de tip logic cerută de punerea în vecinătate, comuniune sau interferenţă, a elementelor de început.

În concluzia unui silogism sunt extrase elementele comune, dispuse difuz în premise.

Evident, silogismul nu epuizează substanţa logicii. Gândirea nu se reduce strict la funcţionarea conform regulilor de deducţie şi inducţie care extrag concluzii din propoziţii afirmativ/ negativ universale, afirmativ/negativ particulare.

Felul în care facultăţile voliţiei, imaginaţiei, asociaţiei, ale eticului, religiosului sau sociabilităţii funcţionează nu sunt străine de substanţa gândirii logice. Dimpotrivă, prezenţa logicii în cursul unor operaţii discrete, mai ample şi de mai întinsă anvergură, îi asigură o calificare mai extinsă care o fereşte de caracterul restrictiv al unei scheme, indiferent cât de riguroase.

Virtuţile logice ale naraţiunii pot fi ilustrate printr-o operaţie simplă, întreprinsă pe celebrul roman Robinson Crusoe (este însă cazul, cu această ocazie, de depăşire a ideeii, restrictive şi schematice, de logică în calitate de silogism, şi amplificare, chiar întregire a ei, prin gândire şi cunoaştere; caracterele mai aplicate ale ultimelor arată logica mai greu sustenabilă în faţa datelor de teren ale istoriei şi lumii).

În rezumat, evenimentele numite au autonomie, fiecare existând separat de precedentul şi consecventul. În naraţiune însă ele nu mai figurează izolat, fac una, iar punctul care le separă în numirea din rezumat dispare, locul lui fiind ocupat de fluiditatea poveştii. Ce este însă în locul punctului? Este curgere, acţiune neîntreruptă. Felul în care naraţiunea umple acest hiatus şi face din secţiunile numite unul şi acelaşi fir naturalare de partea sa o anume necesitate care, nu miră, nu stârneşte niciun fel de ruptură în mintea celui ce o urmăreşte.

Par firesc, adică logic - în ordinea firii datelor expuse - ca la nouăsprezece ani personajul, beneficiind de temperamentul şi firea proprie, de educaţai, mai bună sau mai rea, să părăsească familia, casa, oraşul. Nu este însă clar de ce ţinta plecării sale este marea. De ce nu o anume terra incognita, Lumea nouă sau lumea veche a bătrânei Europe. Oricare dintre aceste posibile destinaţii puteau fi dezirabile. Se alege însă marea pentru că ea era mai compatibilă, prin datele sale incerte, dorinţei incerte de cunoaştere şi aventură a lui Robinson.

De ce naufragiul? Pentru că în negura ţelului său, linearitatea unei călătorii era indezirabilă. Naufragiul este în consonanţă cu aventura, cu necunoscutul, cu pedeapsa

Legătura dintre evenimentele ce vor fi narate în cuprinsul capitolului este sugerată de către naraţiune induce în chip prezintă în chip natural

*

Există un specific definit prin logică, gândire şi cunoaştere pentru civilizaţiile ale căror texte fondatoare sunt de ordin narativ. Poveştile întreţin facultăţile superioare într-un chip mai complex decât o fac expunerile abstracte non-narative. Prin dimensiunea ei, adică prin solicitarea de parcurgere, naraţiunea implică o serie de calităţi diferite care, în expunerile non-narative, nu sunt necesare.

Nu toate civilizaţiile au la bază texte fondatoare de tip narativ, iar cele care le au îşi începutul în perioade istorice distincte. Nu este fără importanţă acest aspect, pentru coabitarea lor.

În plus, naraţiunea este de regăsit în multe civilizaţii, rolul ei este însă diferit. Una este ca naraţiunea să spună povestea originară, să relateze facerea lumii, şi alta să întreţină divertismentul sau chiar cultura secularizată.

Atunci când naraţiunea se instituţionalizează şi ea spune povestea originară în interiorul unei culturi care se raportează la sine ca la o mare poveste, şi alta când naraţiunea funcţionează aleatoriu în interiorul culturii.

Când ceea ce se cheamă instrucţie, educaţie, universitate se structurează în jurul ideii de naraţiune şi poveste originară, ea va prelua toate virtuţile acesteia, va deveni una cu ea.

Este o chestiune de arheologie a ideeii descoperirea naraţiunii şi a rolului jucat de ea în marile civilizaţii, felul în care o cultură şi o civilizaţie realizează propria teleologie prin consecvenţă şi fidelitate faţă de fundamentele care au făcut-o să fie ceea ce este.

1 Există tentativa temerară de încropire a unei astfel de logici (vezi Logica viului, )

2 Daniel Defoe, op.cit., p.15

3 Întrun scenariu diferit, logica sau gândirea funcţionează similar. Întro poveste românească există situaţia în care personajul, aflat la marginea unui codru, este încercat de temere. De ce? Punerea alături datelor este edificatoare. Pădurea din poveste, nu este pădurea din scenariile ecologiştilor, ea inspiră frică pentru că, este necunoscutul, locul de adăpost al celor care nu vor să fie ştiuţi în ceea ce sunt: zmei, căpcăuni, hoţi. Identitatea acestora nu este de pus pe tarabă pentru că, imediat, va fi negată, ş.a.m.d.

4 Vezi Paul Ricoeur, Temp et récit