Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Parodie

        de Lucian Perţa

Victor Munteanu

Puterea evidenţei

(din Ramuri, nr.3/2012)

Toate cele 5555 de poezii pe care le-am scris până azi

mi-au folosit cumva, la ceva,

chiar dacă tu, bunule cititor, n-o să mă crezi.

În puterea evidenţei, realitatea e cam aşa:

pe primele le-am semănat în Flacăra,

apoi Ateneu, Luceafărul şi aşa mai departe —

erau vremuri fecunde, dar tristă eră era.

Ulterior le-am adunat în carte :

Prier şi Veşti de la marginea acoperişului.

Cu asta din urmă mi-am făcut un acoperiş

deasupra capului, mulţumită premiului

editurii Saeculum, de-au rămas afiş

toţi criticii din viaţa Bacăului.

Toate cele 5555 de poezii pe care le-am scris până azi

mi-au fost la timpul lor de folosinţ㠗

nu ştiu cum sunt sau scriu ceilalţi barzi,

dar Avangarda XXII înseamnă artă cu tendinţă!

© 2007 Revista Ramuri