Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Toma Grigorie

cafeneaua voltaire

ard reveriile în mucuri de ţigară

pe colţul mesei

din cafeneaua voltaire

poezia se bea din clondire de ambră

ferestre afumate strecoară eclipsele de lună

printre gratiile frazelor frânte

viaţa face paşi măsuraţi

pe curba arcului

din ceasul oprit

artele se prind în hora staccato

poeţii zac străpunşi de săgeţile muzei

înmuiate în vin

zeiţa născută în armură

iese din valuri de fum

de pe masă cade un pahar

îndrăgostit de podea

zâna poesis

în fiecare dimineaţă poezia mă

ia de mână să-mi arate miracolul vieţii o

urmez loial ştiu că e

trimisul domnului nu mă va duce

nicicând spre prăpastie paşii

ei sunt aripi de privighetoare de sub

poala pământului ne întâmpină zeii

de ceară ai morţii pe care nu-i

sfidez ştiind că sunt şi ei soli ai

ordinii lumeşti nu-mi ascunde

nimic poezia nici staulul naşterii lui

hristos nici crucea răstignirii sale în

labirintul vieţii mă lasă

desfăcut în bucăţi pentru a fi asamblat din

nou de mâinile palide ale îngerilor trec

pe lângă mine pe brânci eu cel

dintâi născut al mamei mersul vertical îl

deprind cu poticniri dar n-am să-l

uit niciodată cocoşaţii mă deprimă de la

primele suişuri spre înţelegere

căderile nu mă ocolesc poezia

nu face haz nici nu mă compătimeşte mă

lasă în voia sorţii să mă descurc

singur să-mi port crucea deşi

o alung uneori în gerul prozei ea

revine porumbel alb la fereastră cu

lamura în cioc îi deschid

fereastra îi pun boabe de mei pe

pervaz îmi recunosc culpele

vieţii evitabile dar neevitate m-a

iertat de atâtea ori păstorul universului

mă ştie capabil să-mi ling rănile

pansate cu grijă maternă de

palmele calde ale zânei poesis

plecările neaşteptate

parcările soarelui în parkingul acestei dimineţi

adună păsările cerului la breakfast

îmblânzitorul morţii stă cocoţat

pe creanga timpului cangrenat

nu te poţi apropia de foc cu inima rece

platoşa de aramă trimite săgeţile înapoi

trupul zeului vieţii

în flăcări

coborâm pe aleile dintre cruci

vorbim cu numele morţilor

care se ridică să ne întâmpine

bine aţi venit în palatul veşniciei

trecem mai departe spre altă răscruce

spre cele patru vânturi vuind

sufletul se aşază pe o bancă obosit

hai suflete

mai poţi suporta câteva respirări

de ani sau de zile

ceasul e pus să sune la ora potrivită

nimeni nu ştie care

plecările cu vehiculul apusului

vor fi cu atât mai neaşteptate

cu cât le aştepţi mai nerăbdător

muzeul din mare

pe cerul lichid

meduza îşi desface îşi restrânge umbrela

îmbolnăvind de umbră înotătoarele mici

nu-ţi este cald totdeauna în mantaua

de împrumut

îţi era mai bine sub palmele vântului liber

sub plesnetul pur al aversei

ancora

care îţi fixează mişcarea

te apără de curenţii adânci

dar în acelaşi timp îţi retează ramele

pentru ieşirea în larg

între cerul de apă şi cerul de aer

stele de mare şi stele de zare

primeşti mesaje pe firele de liane din pădurea

subacvatică

nu te laşi ademenit de sirene

cobori mai adânc

treptele lichide în muzeul multicolor

oxigenul

e pe sfârşite îl poţi completa

din formula apei

stai la masă cu lupii

cu diavolii de mare

în şaua unui căluţ năzdrăvan

cosciugul de hârtie

dezmierd viaţa cu vorbe luate

din gura ierbii

precum gărgăriţa poposită pe dosul mâinii

îmi mângâie cuvintele zborul

spre cerul râvnit

îndes în sarica tăcerii grăunţele zornăinde

din guşa porumbelului călător

în centrul lumii sădesc o plantă vorbitoare

pe frunzele căreia înscriu

testamentele

îngălbenite de lacrimi

dezmărginesc necuprinsul din cele două atrii

din care îmi procur cerneala simpatică

pun puncte de suspensie în palimpsestul

moştenit de istorii

viermele verbului îmi roade cărţile

prin vreme

coşciugul de hârtie îmi flutură pe umeri

© 2007 Revista Ramuri