Dimineaţa remuşcării, ce-ţi străpunge oasele

ca o durere lombară;

ziua în care te-ai făcut de râs pentru totdeauna;

seara când zaci la podea şi-ţi curge sânge din nas;

ora în care descoperi că paisprezece ani nouă luni şi

două săptămâni te-ai amăgit

minutul în care propria fiică te priveşte ca pe-un străin:

momentul în care simţi în spate tăişul

cuţitului;

clipa în care descoperi scrisoarea de adio pe masa

din bucătărie:

fracţiunea de secundă când pământul îţi fuge

de sub picioare ca o avalanşă;

înainte şi după neînchipuit de numeroasele momente

de nepăsare.

Nu-i adevărat că pot fi legaţi în teancuri,

cu benzi roşii,

că pot fi rulaţi ori dosiţi la saltea,

încât să dormi liniştit

visând că-i moşteneşti,

că-i poţi tipări ori azvârli pe geam,

să-i împarţi altora, să-i distrugi, să-i deteşti;

cum stai tu aşa cu mâinile ridicate,

tremurând, şi cineva-ţi strigă:

despoaie-te pentru douăsprezece mărci,

pentru douăsprezece milioane, vinde-ţi trupul,

luptă până la capăt pentru ei

sau crapă;

nu, nu-i adevărat, nu-i

deloc adevărat, îi ai sau nu,

îi atingi sau nu, îi poţi pipăi;

ei n-au miros, nu foşnesc,

n-au nici un chip; dar picură

pe creier, lipsesc, de la sine, se

adună, curg, se coagulează;

vâscoşi inundă ultima strigare a bursei,

cresc, se prăbuşesc din nou, lipsesc,

se vaporizează şi picură iarăşi,

economic, şi de la sine.

Ceva fără culoare, ceva

fără miros, ceva cleios

se prelinge din centralele telefonice,

se agaţă de cusăturile timpului,

ale încălţărilor, ceva puhav,

se revarsă din cocserii, umflă

ca o palidă briză dividendele,

cearşafurile sângerânde ale spitalelor,

se insinuează în bârfa

despre profesorat şi lefuri,

ceva curge fără culoare,

ceva ce ucide somonul în fluvii

şi calcanul pe bancurile de nisip.

Minoritatea stăpâneşte majoritatea,

morţii au pierdut.

În tipografiile statului

perfid se înarmează plumbul,

ministerele fac gheşefturi, august

miroase a brumărele şi-a rezoluţii respinse.

Plenul e gol.

Păianjenul radarului

îşi scrie-n văzduh pânza vâscoasă.

Pe cheiuri navele ştiu totul

încă înainte de venirea timonierului,

şi-n caldul lui sicriu, pulsând,

embrionul are presimţiri sumbre:

E-o năclăială-n văzduh,

ceva lipicios şi fără de culoare,

– doar noile acţiuni bancare nu ştiu nimic despre asta –,

ceva se ridică împotriva noastră, a stelelor de mare

şi gramineelor. Iar noi înghiţim naivi toate acestea,

ne hrănim cu ele,

dormim în înfloritorul boom,

în planul cincinal,

toropiţi sub cămaşa încinsă,

ca prizonierii încercuiţi de-o vâscoasă,

invizibilă prăpastie buhăită.

Astfel ţi-e scrisul.

Şerpuiri sub scoarţă,

scris tremurat în spatele tâmplelor

ca drumul furnicilor.

Nu-i nici o artă în asta.

Aparatură instalată,

comunism

al polipeptidelor,

flori electronice,

ciocârlii dirijate cibernetic.

Ia şi citeşte,

sinucigaş bătrân!

Manifeste genetice,

permutaţii, triluri.

Orice cristal, o capodoperă.

Să construieşti ochi de libelulă?

Nu-i nici o artă în asta,

chiar şi imperiile lumii se construiesc mai uşor.

Această urzică

poate fi a lui Proust:

sistem feedback de gradul doi,

ultrastabil.

Până ajunge cartea în mâinile tale,

poate deja e prea-ntuneric

s-o citeşti.

Dacă libelulele

vor supravieţui fără voi,

noi nu putem şti.

Este de presupus.

Azvârle cartea departe,

şi citeşte.

Tolănite ca pisicile

în soarele după-amiezii

sunt hainele tale, scorojite,

fără visuri, ca un hazard.

Ele au mirosul tău,

aproape că-ţi seamănă puţin.

Ele păstrează parfumul tău,

proastele tale obiceiuri,

urma coatelor tale.

Ele au timp, nu respiră

sunt de prisos, fără vlagă,

pline de nasturi, calităţi şi cusururi.

În mâna unui poliţist,

unei croitorese, unui arheolog

îşi dau în vileag urzelile,

măruntele lor secrete.

Dar unde te afli tu, dacă suferi,

ce-ai avut mereu de spus

şi nu mi-ai spus niciodată,

dacă te reîntorci,

dacă tot ce s-a întâmplat a fost din dragoste

din necesitate sau din uitare,

de ce s-au întâmplat toate

câte s-au întâmplat?

ca şi când ar fi vorba de viaţă,

dacă tu ai murit, sau dacă

vrei să-ţi speli totul din minte,

asta nu spun ele.