Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Tânărul Titulescu – actor pe scena teatrului din Craiova

        de Nicolae Mareş

Am constatat, recent, cercetând mai atent unele manuscrise de la Biblioteca Academiei Române, existenţa multor documente inedite, în colecţiile ei, insuficient sau deloc cercetate în ultimul timp (probabil şi pentru faptul că intrarea şi fotografiatul materialelor, chiar şi pentru cercetători, se face cu o plată, cred, piperată pentru vremurile noastre!). Cu reală satisfacţie am reţinut că o mare parte din aceste manuscrise sunt de o reală valoare pentru istoria culturii româneşti, unele privind opera unor creatori de seamă români şi chiar străini, asupra cărora cercetătorii noştri s-au aplecat prea puţin sau mai deloc, după 1990. Am o listă mare de documente şi de nume care mi-au reţinut atenţia: de la Blaga la Rebreanu şi Elena Văcărescu, ori de la Titulescu la Gafencu şi Victor Cădere, ca să mă refer, concret, numai la două domenii mai apropiate de preocupările mele. O spun, de la început, că nu voi precupeţi nici un efort pentru a pune cea mai mare parte din ele cât mai grabnic în valoare, în paginile presei noastre şi – unele – chiar în volum.

Un eveniment teatral la Craiova, cu participarea, ca actor amator, a lui Titulescu

În 23 martie 1900, liceanul din clasa a VII-a a Liceului Carol din localitate, Nicolae Titulescu, care cu trei săptămâni mai înainte împlinise 18 ani (născut la 4 martie 1882), a susţinut, împreună cu colegii săi de clasă, o reprezentaţie extraordinară, cu caracter de binefacere, pentru strângerea de fonduri necesare Bibliotecii şcolii, cât şi pentru Muzeul acestui lăcaş de învăţământ. Nu ştiu dacă din truda lor mai dăinuie vreun dram de agoniseală, după cum nu ştiu dacă de-atunci s-au mai organizat asemenea manifestări la Craiova sau prin alte oraşe din ţară. Istoricii teatrului din Bănie ar trebui să răspundă la această întrebare, fie şi după 112 ani de la eveniment, prilej de a fi adusă şi de ei în atenţie, împreună cu alte contribuţii legate de cele întâmplate atunci.

Afişul, tipărit pe un eşantion de mătase roz-liliachiu, cu litere negre, de o casă editorială din localitate, în condiţii artistice de aleasă ţinută pentru începutul secolului XX, rămâne drept un frumos document pentru istoria afişului publicitar român. El a constituit, probabil, o ofrandă dragă inimii tânărului licean şi a familiei sale, neîndoielnic a tuturor protagoniştilor evenimentului, de vreme ce s-a păstrat acest exemplar (o fi unic?), mai bine de un secol de atunci. E drept, ascuns în colbul manuscriselor Bibliotecii Academiei Române, sau poate din această pricină?

Cunoscând bine istoria afişului european, pot afirma că, dacă alte popoare ar ar fi avut un asemenea exemplar de la începutul secolului trecut, l-ar fi expus, probabil, într-o ramă de aur în instituţiile de profil. De aceea, nu ştiu dacă la Teatrul din Craiova a fost sau este afişat. Mai mult ca sigur, la Casa Titulescu din capitală, în cea mai importantă clădire titulesciană, şi-ar putea găsi locul potrivit. E bine că se păstrează mărturia respectivă, achiziţionată în 1991. Ea este introdusă într-un plic anost, alături de alte documente preţioase, depozitată fiind printre manuscrisele de la Biblioteca Academiei Române (cota: A-3633; 1-9).

Aflăm din cuprinsul afişului cu pricina în ce a constat evenimentul teatral din 23 martie 1900 de la Craiova. Astfel, ştim exact cine au fost protagoniştii spectacolului, cine erau invitaţii şi chiar preţul biletelor puse în vânzare. Nu ştim cum s-au realizat, în anii care au urmat, elevii-actori, crema tineretului craiovean de atunci. Aceasta ar putea constitui un alt subiect demn de a fi cercetat. Cert este că mediul şcolar şi civic în care a trăit şi s-a format viitorul bărbat de stat român, Nicolae Titulescu, era de mare ţinută intelectuală şi patriotică, dovadă programul inspirat şi variat al manifestării prezentate: drama istoric㠖 Cetatea Neamţului de Vasile Alecsandri (de la moartea căruia se împlineau zece ani), cu implicarea actorului Al. Demet.(rescu), probabil regizorul spectacolului, dar şi comedia semnată de V. A. Urechia: Căluşul – Viaţa studenţească.

Sub conducerea profesorului de muzică Mihăilescu au fost susţinute de Corul Liceului: arii, coruri şi numere de balet, menţionate fiind, în ordine: Dansul mateloţilor, Banul Mărăcine, Românul şi Hora Ielelor. Biletele s-au vândut diferenţiat, de la 2 lei pentru elevi, până la 30 de lei, în loje, pentru protipendadă.

Se pare că cele două piese jucate au fost numerele forte ale spectacolului. Elevului Nicolae Titulescu i s-au încredinţat rolurile principale în ambele reprezentaţii.

Titulescu în rolul lui Sobieski din piesa Cetatea Neamţului de Vasile Alecsandri

Nuvela junimistului Costache Negruzzi: Sobieski si românii a stat la baza dramei colegului său de generaţie Vasile Alecsandri, intitulată Cetatea Neamţului. Intriga a rămas aceeaşi pentru ambii autori. Cei nouăsprezece plăieşi fiind înfăţişaţi de nuvelist şi dramaturg în lumini înălţătoare, ilustrând modestia şi curajul dovedit de bravii oşteni moldoveni, în antiteză cu oastea leşească, condusă de regele polonez Sobieski, al cărui scop era de a cuceri prin forţă meleagurile moldave pentru a fi date „în stăpânire” fiului său. Se repeta la indigou – am spune – ceea ce la 1497 încercase, la Codrii Cosminului, în Dumbrava Roşie, predecesorul său, Ioan Albert. Numai că acesta ar fi dorit să dăruiască Moldova fratelui său.

Plăieşii moldoveni îi înfruntă pe năvălitori cu o demnitate de cea mai mare ţinută. Vitejia lor izvora, cu siguranţă, dintr-o iubire sinceră şi demnă de ţara lor, oştenii apărându-se până la unul în fortăreaţa cunoscută drept Cetatea Neamţului. Au făcut-o pentru a „nu zice cumva leahul c-au intrat într-o cetate românească ca într-o ţarină pustie”.

Credinţa şi convingerea lor demne de toată lauda, inclusiv a polonezilor, îi determină pe plăieşi să lupte cu mare dăruire şi curaj, acceptâd moartea ca pe un dat firesc, fără să fi fost impresionaţi de faima celui care despresurase nu cu mult timp în urmă, la 1683, Viena, din faţa atacului turcesc. Aş sublinia că, din punctul de vedere al contemporaneităţii, azi avem puse în lumină documente care se află chiar în arhivele poloneze, şi care atestă că, la bătălia decisivă a lui Sobieski, din 12 septembrie 1863, acesta a folosit, în acel moment hotărâtor pentru soarta Europei, şi călărime uşoară moldovean㠖 compusă din 31 de „steaguri moldoveneşti”, însumând 2.422 de călăreţi, care reprezentau 13% din totalul cavaleriei regale poloneze. (vezi: Constantin Razachievici, „Steagurile româneşti” din oastea lui Jan Sobieski în campania pentru eliberarea Vienei (1683), după un izvor polon, în „Revista de istorie”, XXXVI (1983), nr. 6, p. 620; ibidem – Rolul Românilor în apărarea Europei de expansiunea Otomană, secolele XIV-XVI: evoluţia unui concept în contextul vremii, Albatros, 1998). N-au avut parte Negruzzi sau Alecsandri să cunoască aceste fapte de nepreţuită valoare istorică în favoarea moldovenilor, aflaţi în timpurile respective în bejenie în Polonia! Alta ar fi fost probabil şi descrierea lor!

Personajul principal din piesa alecsandriană va fi fost jucat de elevul Nicolae Titulescu, lider intelectual al generaţiei sale, cum se va dovedi la absolvirea liceului, când i-a fost decernat premiul de onoare, după care îşi va lua zborul spre oraşul lumină de atunci, la Paris. Cu siguranţă a avut multe de învăţat oratorul de mai târziu din pregătirea acestui rol, într-un „şantier” veritabil, actoricesc, sub îndrumarea unui profesionist de marcă, actorul-regizor Al. Demet.(rescu).

Mai mult ca cert, tânărul şi receptivul elev, Nicolae Titulescu, a avut prilejul să conştientizeze multe din manifestările vecinilor noştri polonezi, pe care îi va respecta şi le va sări în ajutor la Liga Naţiunilor, mai ales în relaţiile lor cu Germania, în primul deceniu după recucerirea independenţei de stat a Poloniei, şi nu numai acolo, aş spune că în toate demersurile sale situându-se de partea vistulanilor. Nu s-a sfiit să le spună şi multe adevăruri în faţă (s-o fi gândit oare la comportamentul lui Sobieski?), atunci când omologul său, colonelul Jozef Beck, clama fără nici o acoperire, îi putem spune şi infatuare, că şeful diplomaţiei româneşti ar fi avut cereri exagerate faţă de U.R.S.S. Caracterul cel drept al lui Titulescu ne apare în toată splendoarea, inclusiv spre amurgul vieţii, când avea să conchidă că în relaţiile bilaterale dintre Bucureşti şi Varşovia, prietenia dintre cele două ţări trebuia să se bazeze pe „o înţelegere clară”, considerând încă din tinereţea sa ministerială că: alianţa româno-polonă este „o necesitate”. Vorbea în el un suflet de plăieş. (Titulescu, Nicolae – Politica externă a României, Fundaţia Europeană Titulescu, pp. 89-90, 1994).

Paşapoartele deţinute de Titulescu şi soţia sa în timpul primului război mondial

După înfrângerea de la Turtucaia şi intrarea trupelor germane în Bucureşti, la începutul lui decembrie 1916, profesorul universitar şi demnitarul român se retrage la Iaşi. În amintirile sale, Constantin Argetoianu descrie manifestarea lui Take Ionescu şi a lui Nicolae Titulescu la Iaşi. Din perspectivă contemporană putem spune că cei doi politicieni au intuit sau prefigurat corect existenţa unor posibilităţi de implicare din străinătate în apărarea cauzei româneşti. Se va dovedi a fi corectă intuiţia lor mai ales în 1918, când, împreună cu alte personalităţi române: Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille şi alţii, înfiinţează Comitetul Naţional Român de la Paris, cu scopul de a propaga în opinia publică internaţională dreptul poporului român la unitatea naţională, Comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotenţiar al naţiunii române, inclusiv de emigraţii polonezi din capitala Franţei sau din Viena, care aveau comitete similare, acestea intrând în relaţii directe de conlucrare, promovând la începutul anului 1919 ideea stabilirii de relaţii diplomatice bilaterale româno-polone.

De relevat că Nicolae Titulescu a început să acţioneze pentru dobândirea documentelor legale de călătorie în Franţa, pentru el şi pentru soţie, încă de la sfârşitul lunii decembrie 1916.

Paşaportul eliberat deputatului şi profesorului universitar Nicolae Titulescu a fost cel prezentat mai jos, inclusiv cu descrierea semnalmentelor sale:

Locul eliberării este Prefectura Poliţiei din Iaşi, iar data eliberării - 22 decembrie 1916, aşadar la scurt timp după venirea cuplului Titulescu în capitala Moldovei.

La 4 ianuarie Nicolae şi Ecaterina Titulescu obţin şi viza necesară de la Legaţia franceză, iar la 8 ianurie şi de la cea rusească, pentru deplasare în străinătate din motive de „sănătate”. Destinaţie: Franţa - cu deplasare prin Chişinău, Odessa, Kiev, Petrograd şi – în continuare – prin Suedia, Norvegia şi Anglia. Un drum, din care se păstrează numai etuiul dintr-o stofă ieftină oferit de hotelul Metropol din Moscova, lăcaşul în care au fost mai mult ca sigur găzduiţi. Ştim că voiajul respectiv era un calvar plin de peripeţii pentru toţi cei care se încumentau la o asemenea evadare din Iaşiul plin de suferinţă şi de nesiguranţă.

În paşaportele celor doi se păstrează declaraţia de mai jos, completată în limbile română şi franceză, iar din partea autorităţilor ruseşti le-a fost încredinţată scrisoarea deschisă de mai jos, redactată în limba rusă. Interesant: cu antetul misiunii din Bucureşti.

Întâlnim în cele două documente fotografiile din perioada respectivă ale Ecaterinei şi Nicolae Titulescu, cu figuri tinere, dar marcate de evenimentele pe care le trăia şi de nesiguranţa zilei de mâine. Răsfoindu-le, constatăm cum se prezenta un document consular folosit de români în acele vremuri.

Ca şi în cazul afişului descris mai sus, consider că locul acestor două documente istorico-diplomatice ar fi, nu într-o arhivă, fie aceasta chiar şi cea mai preţioasă instituţie, a celui mai de seamă for ştiinţific românesc. Paşapoartele la care ne referim ar trebui să se afle într-un loc de mai mare accesibilitate publică, pentru a putea fi văzute de cei dornici în fiecare zi. Ele se cuvin păstrate şi puse în valoare de Casa Titulescu din capitală, în edificiul impunător de la Şosea, care concentrează aproape în întregime patrimoniul şi spiritul titulescian, întruchipând veridic atmosfera lăsată posterităţii de marele diplomat, sau la Teatrul Naţional din Bănie.

© 2007 Revista Ramuri