Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Dincolo de four-letter words

        de Constantin M. Popa

După-amiază cu o nimfomană pe vârful muntelui Parâng, recentul roman al lui Eugen Şerbănescu, face parte din categoria cărţilor care solicită o lectură dublă. Relaţiile autorului cu post-modernismul sunt nuanţate şi în parte polemice. Cu deosebire trebuie remarcat gestul provocator al personajului central, Livia Hosta, în rolul unei „Şeherezade post-moderniste” ce îşi asumă rememorarea biografiei sale, scandaloase în ochii pudibonzilor, într-un fel de „O mie şi una de nopţi, privite pe sub fustă”. În fapt, însă, singura povestire în cheie veritabil post-modernistă este livrată spre finalul cărţii. Apoi, se impune atenţiei construcţia pe două paliere a romanului, lucru ce poate induce un anume disconfort lectorului prins în capcana urmăririi simultane a confesiunilor tinerei avocate repatriate şi a comentariului eseistic asupra istoriei recente aparţinând profesorului Şaru V., autorul unui volum al cărui titlu, România pe înţelesul tuturor, atrage în reţeaua referinţelor mai mult sau mai puţin plauzibile piesa lui Vişniec, „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”. Dar, „să nu întrepătrundem sistemele de referinţă mai mult decât se poate”, ne avertizează vocea naratorială din roman. Aşadar, parcurgerea „subsolului” sui-generis al paginilor se cere a fi făcută prin recitirea cărţii, înţelegând că analizele sociologice, politice, antropologice constituie background-ul relatărilor ciudatei, excentricei „nimfomane”.

Între cele două planuri sunt stabilite corespondenţe intertextuale printr-o serie de cuvinte/sintagme cheie („istorie”, „pactul cu diavolul”, „eliminarea fizică”, „auto-viol”, „brutalitate”, „est-europeancă”, „dictatorul”, „secrete”, „putere”, „comunicare” etc.) care acroşează cele 16 unităţi configurând imaginea societăţii româneşti de azi. Prin recurenţe ori omniprezenţa unor concepte, situaţii, factori de coerenţă (complicitatea) se creează o tramă simbolică, ocultă şi globală, cea a modelului ambivalenţelor (politică, existenţială, comportamentală, comunistoido remanentă, a acronimelor) definitoriu pentru „o ţară a oazelor – de profesionalism şi de viaţă onestă, civilizat㠖 despărţite de largi întinderi de plaur secheloid, anarhic, pauper, agresiv şi grobian”. O formulare sintetică remarcabilă care merită reflecţie.

Rumoarea anilor premergători schimbărilor din 1989 pare să ajungă până la adolescenta crescută între „cuvinte trunchiate, tăceri, schimburi de priviri, toate încărcate de un aer de vinovăţie asumat㔠şi care află pe cont propriu că unele lucruri, indiferent de ceea ce crezi, gândeşti, simţi, nu trebuie spuse, „pentru că partidului nu-i place”. Un partid făcut din sadici şi masochişti interşanjabili după logica aberantă a modelului deja amintit: „un sadic, trecut la munca de jos, repede devenea masochist, iar un masochist promovat în structurile de conducere a doua zi devenea sadic”.

Interesul pentru sex îi va fi declanşat într-o noapte petrecută în compania profesorului de matematică la barul „Melody” din capitală. Revenită în orăşelul natal, Calafat (în paranteză fie spus, micul port dunărean a devenit, prin scrierile lui Gabriel Chifu, un topos interesant), Livia îşi cercetează curioasă corpul (o viitoare femeie în faţa oglinzii) descoperind „conştiinţa sexului”. De aici, obsesii tematice, desfăşurarea naraţiei centrată pe prezenţa unui trup care învaţă practica sexului şi a juisării. Studentă la Craiova, trăieşte experienţe traumatizante (auto-dezvirginarea) pregătindu-se pentru actele de şantaj sexual ce vor urma. Contextualizarea evită căderea în discursivitate seacă prin imaginile vii ale realului: „Eram în Evul Mediu, întâmplător comunist. Măcelarul îi dădea carne pe sub mână farmacistului, care îi făcea rost de medicamente străine responsabilului de service auto, care îi repara pe gratis Dacia fetei de la Duty Free Shop, care îi furniza Kent şi whisky preşedintelui gospodăriei agricole de stat, care îi făcea rost de legume şi fructe colonelului de la Circulaţie, care îi returna permisul de conducere profesoarei de matematici, care îl medita pe băiatul chirurgului, care îi făcea chiuretaj ilegal fetei generalului de Securitate, care îi dădea paşaport amantului procuroarei – al cărei soţ, membru în CC, voia să scape de el, de amant...”. O frază încăpătoare cât o lume alienată, orwelliană, sclavă a trocului necesar supravieţuirii.

După Revoluţie, tribulaţiile erotice se vor rafina, sub privirea indecentă a unui autor-grefier, voyeur de gradul al doilea. Pe traseul Italia – Bosnia (îmi vine în minte un alt titlu din Vişniec, „Despre sexul femeii – câmp de luptă în războiul din Bosnia”) – Olanda – America, trăirile Liviei, plăcerea, orgasmele repetate în circumstanţe dintre cele mai freaky ţin deopotrivă de zonele subliminare, ale afectului, şi de luciditate. Sunt episoade inacceptabile pentru uzul comun, precum penetrarea animalică în timpul unui meci de fotbal american, când un întreg stadion explodează paroxistic:„Eram la New York University şi-am plecat într-o zi cu toată grupa să-i vedem pe Chicago Bulls, Bivolii din Chicago, dând piept cu ai noştri, cu Giganţii din New York./.../ mai erau câteva minute, ploua ca la balamuc şi, ca din senin, simt o mână butucănoasă, de pe gradena din spate, cum mi se strecoară pe sub fustă şi îmi trage chiloţii într-o parte şi-apoi un penis enorm, fierbinte, mă-mpunge scurt, între picioare”.

Devergondajul, aventurile, dureroase, răscolitoare, profitabile, revelatorii sunt înregistrate (la propriu, vom afla, prin microfonul din braţul fotoliului) într-o după-amiază petrecută în Căsuţa din poveşti de pe muntele Parâng. (O altă după-amiază evocând capitolul omonim din Patul lui Procust al lui Camil Petrescu). Partenerul-autor intervine rar în fluxul confesiv pentru a nu rata consideraţiile despre esenţa filosofică a actului sexual, energia puţin comună a descrierilor fără perdea, anatomia perversiunilor, dar şi elevaţia paginilor de plastică senzuală referitoare la Hieronymus Bosch.

Expertă în strategii de seducţie, avocata cu studii de Drept la New York University revine în România tranziţiei postrevoluţionare făcând diferenţa între „visul american” şi„coşmarul românesc”. Pentru repatriata de succes, românii sunt clasificaţi în îndrăgostiţi, sportivi şi cinici, toţi cuprinşi în agenda ei intimă într-o ierarhie inversă. S-ar părea că pentru Livia sexul nu mai are niciun secret. Şi totuşi, nu e ocolită de fantezii: să excite populaţia masculină mângâindu-se în faţa televizorului (de altfel, competenţele ei în domeniul sexului la distanţă, prin ordinator, depăşesc nivelul amatorismului), să meargă goală pe Calea Victoriei, să fie răstignită la Casino Victoria pe roata de ruletă aşezată vertical şi pătrunsă de către patron chiar pe ax... .

Definindu-se drept „o carnivoră a publicităţii sub formă narcisistă”, Livia îşi savurează succesele cuprinsă în „osmoza post-modernistă între realitatea virtuală şi realitatea concretă”, la acea frontieră permeabilă dintre umanitate şi tehnologie, dintre trecut şi viitor.

După încântătoarea manipulare post-modernă a esteticii basmului despre salvarea prinţului Arthur prin „sacrificiul” fratelui de cruce, Andrew, silit să se însoare cu o babă vrăjitoare şi răsplătit până la urmă prin transformarea acesteia într-o superbă blondă, sunt inserate schimburile de e-mail-uri între Autor şi doamna P., arhetipul real al Liviei.

Eugen Şerbănescu, prozator şi dramaturg de indiscutabilă valoare, cultivă ambiguitatea cu ironie şi dezinvoltură, atinge zone sensibile, din sfera a ceea ce anglofonii numesc eufemistic „cuvinte de patru litere”, făr㠄exhibiţionism scârbavnic”, cum ar spune Nicolae Bârna, şi, mai presus de toate, reuşeşte să menţină cu abilitate echilibrul între secvenţele scenariului ficţional şi registrul compendiului evenimenţial istoric.

© 2007 Revista Ramuri