| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziide Andrei Zancalimpeziri aidoma băştinaşilor americani nefiind în stare a zări corăbiile spaniole la orizont până când şamanul nu le-a înlesnit vederea tot astfel locul unde m-aş putea duce e locul unde sunt deja. stau aşadar aici. stau şi ascult. ascult cum ascultă. odihnesc în vedere pădurea. nu există răi şi buni, doar fiinţe ce nu şi-au limpezit abisul trupul părăsind cândva sufletul dinspre care trăim reînoirea / e darul morţii prieteni de ieri prieteni necunoscuţi de mâine capitulare dacă celulele noastre s-ar purta între ele cum ne purtăm noi între noi trupul nostru ar pieri într-o singură noapte în Clipă se poate însă schimba însăşi trecutul: te privesc şi o scăpărare de nesfărşire se iveşte din necunoscut spre a se cunoaşte prin tine înfiripând tandreţe, ne tulbură ne tulbură dăruirea ta gratuită roză - eşti parte din noi aşteptându-ne, unde nici unul din noi nu este ce se ţine a fi mă deschid, mă ofer ţie fără a mai întreba de unde vii nopţile acelea lungi în care ninge printre felinare ca o cădere lină în adânc ninge peste lebedele adormite pe mal peste apa-n care se mistuie acest monolog. îl ascult cum ai asculta tăcerea aceea celebră după care niciodată nu mai eşti acelaşi cum orice vorbă, orice şoaptă ar tulbura căderea egală mai grăitoare decât muţenia dintotdeauna a lebedelor dacă întind noaptea mâna dacă întind noaptea mâna peste râu simt că undeva departe, o altă mână se întinde fără de voie în dimineaţa plutind peste ape nu ne vom întâlni în această viaţă, nu ştiu cine este nu ştie cine sunt, însă în gestul acesta zace o presimţire lent preschimbată într-o suavă durere, apoi o lebădă se lasă-n unde loveşte de trei-patru ori apa cu o aripă încremenind cu graţie sub o despletire de salcie o privesc şi propria mea viaţă mă inundă unduind înspre maluri îndepărtate amuţind în maluri uitate orbs - mesajezorile încă mai ezitau când am ieşit pe câmpul năpădit de iarbă în depărtare acoperişul unei case de ţară şi braţul lung al unei cumpene în lumina crepusculară, o pasăre s-a lăsat razant între două şiruri de plopi în pârtia de ţipăt a altei păsări şi deodată un roi de orbs a apărut dincolo de înfrunziri acolo unde luna încă mai zăbovea în mireasma de iarbă şi rouă, şi totul totul a început să vibreze ca un trup ostenit de drum în oprirea lui de răgaz. un văl se sfâşiase. ochiul nemaidesluşind contururi, separări doar întrepătrunderi atât de intime încât întinzând mâna spre orbs am simţit pielea zvâcnind în trezirea sângelui traversat de o boare necunoscută. orbs, am şoptit prelungind prin murmur razele inimii în nesfârşire încât globuri de lumină au apărut deodată dinspre liziere adunându-se-n stol de stol unduind albuind văluriri risipindu-se adunându-se iară oprindu-se-ntr-o sfială atât de copilăroasă încât mi s-au împânzit ochii.... m-am aşezat în iarba până la umeri şi-am rămas aşa cu ochii închişi spre a nu alunga rumoarea de lumini glob după glob, stol după stol nemişcat, până când prima rază de soare mi-a atins obrazul, fruntea şi-un ciripit neostenit de pasăre a reluat o poveste neştiută şi fără de vorbe pe care am ascultat-o până înspre amiază când am redeschis ochii, ştiind de pe-acum că într-o zi, într-o anume zi mă voi aşeza şi eu ostenit într-un fotoliu voi surâde cu sfială, şi voi închide ochii, alăturându-mă orbs globuri de lumină, care apar în văzduh ori în apele adînci în preajma delfinilor atunci când vibrează în cei din jur o anume emoţie, o muzică inspirată; ele au, la o privire mai atentă, o anume structură ca o mandala şi se simte intuitiv cum sunt înzestrate cu o anume conştiinţă şi inteligenţă: ele apar celor inspiraţi, celor cu aplecare spirituală ori pe placa fotografică a aparatelor digitale.gândul şi inima gândul şi inima mea sunt una azi, mamă vălul dintre noi mai subţire decât aripa de fluture sunt aici şi tot ce mă înconjoară depune în clipă mărturia lăuntrului meu îţi simt vederea, cum le simt vederea altor dispăruţi. aici sunt mamă, aici unde îmi absolv viaţa şi moartea zilnică încercând să preschimb coşmarul în compasiune numai iubirea poate înlesni înţelegerea adâncind-o, încât în fiecare clipă sunt altul şi acelaşi, nesfârşit de aproape limpezit, pe potriva transparenţei din grădina din care ne-am rupt căutându-ne cu toţii de atunci unul pe altul inima şi gândul meu au fraternizat, mamă şi e închipuire fertilă, căci numai ea poate mântui prin gratuitate pură pe potriva cântului unei privighetori fără de alt ghes decât înălţarea unui tril în văzduh cum fără de vorbă ne împărtăşim acum, mamă cum în orice carte scrisă cu dăruire deplină te învăluie când o deschizi inima celui care a scris-o dincolo de vorbe, totul într-un sentiment de pădure mistuită-n razele-aurii ale zorilor eşarfa tibetană de ce să-mi propun depărtări când abisul e în mine umblam noapte de noapte şi doar insomnia ferestrelor mă însoţea, inima fluturând ca o eşarfă tibetană de rugă, durerea mereu o călăuză trezindu-mă reamintindu-mi drumul acasă. ascultam cum se zbate zăpada printre trunchiuri. apoi, doar tăcerea în alb-negru ca o reculegere.
acum, e martie şi plouă uşor şi-n cuibul lor puii îşi înalţă ciocul. adânc în bezna abisului mă uit lent inundat de o lumină în faţa căreia toate cuvintele sunt ninsoare peste ape. cândva îmi voi întoarce ochii spre nord ca toţi cei care-şi cunosc dinainte ceasul. e lesne să crezi în ceea ce poţi zări: sub fluturele care se lasă peste ea mâna mea se mistuie în siaj de lebădă |