***

Fiori de gheaţă în tot sistemul

ca într-o

iluminare festivă.

Nu sta de vorbă cu nimeni

despre ce ţi se întâmplă. Doar

umple pagina cu

atâtea ameţitoare sentinţe

împotriva propriei lucidităţi

mai puternice decât pământul.

***

Nu mai e vreme de pierdut.

De frig interior se-ntunecă cerul.

Va trebui să câştigi

măcar respectul

unei tumori

în plină splendoare.

***

ţi-ai schimbat ţelurile petală

cu petală. Acum

nu mai crezi în nimic

în ultima ta casă.

Păcălitor, visceral, fără gust,

pe scaunul ajuns prea fierbinte,

ţeşi la războiul păgân al

unei candele stinse.

***

cuvintele bătute de soartă, care inspiră

milă.

Şi teamă.

Şi descurajare.

Şi condamnare fără prihană.

Sic transit gloria mundi. Retrăieşti trecutul

cu o afurisită doză de

solipsism. Pierzi din

cioburile Lunii negre

cinismul în stare pură, ipostaza

plecăciunilor până la saturaţie.

Visul începe să fie

părăsit de tradiţie şi esenţă, încă un spectacol

ca o slujbă de înmormântare.

Poezia ţi se înfundă în propria furie

pe malul celălalt al fracturii

într-un creier nou, fără şine.

***

Ştii că s-a dat semnalul

unui fir

ameninţător

al aducerii aminte

de pe filiera amărăciunii

şi faci încă o închinare cinismului

cu aripile-i monstruoase.

Îţi pui viaţa în pericol

ca să-ţi salvezi,

între grinzile de oţel,

moartea.

***

Emoţional, eşti într-o perioadă foarte tulbure.

Înaintea lui Dumnezeu,

poezia, epuizată,

subnutrită,

fără simţ critic, tace mâlc.

În loc să te autodenunţi,

ai senzaţia că te reinventezi

într-o chimie specială

– delir de grandoare – a fumului

de ţigară.

***

Nu te poţi bucura dintr-odată de servituţile

straturi-straturi

ale pocăinţei

pentru că:

nu te saturi niciodată

de gafe şi suspiciuni în lanţ.

ai mereu o tactică agresivă, de nesuportat.

ai o urâţenie de legendă,

încastrată în dantelă putrezită.

(din volumul omonim, în curs de apariţie la Editura Tracus Arte)