Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Motive ale poeziei victoriene

        de Victor Olaru

În perioada victoriană rolul femeii în societate și prototipul femeii ideale au constituit subiecte foarte controversate. Aproape jumătate de secol femeile erau văzute ca niște creaturi pure, pioase și inocente. Erau tratate ca o formă de bunuri de larg consum necesare în gospodărie, iar această imagine este cel mai bine reprezentată în lirica victoriană. Folosind imagini din natură, pline de culoare, scriitorii victorieni au încercat să susțină această imagine a femeii ca o ființă angelică, lipsită de dorința de cunoaștere. Goblin Market de Christina Rossetti,  Domnița din Shallot de Alfred Tennzson și Femei și trandafiri de Robert Browning sunt trei astfel de poeme, în care autorii încearcă să definească poziția femeii în societatea victoriană.

Goblin Market și Domnița din Shallot definesc situații în care femeile care încearcă să dobândească un grad înalt de cunoștințe, ce pot fi întâlnite numai în „lumea bărbaților” , își pierd capacitatea de a se întoarce la situația lor inițială, sunt percepute de societate drept ființe impure și își pierd statutul de femeie.

Christina Rossetti, în Goblin Market, compară două imagini principale ale victorienilor despre femei. Lizzie, care, în ciuda încercărilor bărbaților de a o ispiti să păcătuiască,  rămâne pură și inocentă, reprezintă o primă imagine. Cealaltă este reprezentată de Laura care gustă din „fructul cunoașterii” oferit ei de către Spiriduși și care își pierde capacitatea de a se reîntoarce la starea de inocență. Acțiunea Laurei de „a  cumpăra de la noi cu o șuviță de aur” compară situația ei cu cea a unei prostituate. Totodată, comparând poziția precară a Laurei cu cea a lui Jennie, care moare din aceleași cauze, Rosssetti transmite o anume stare de teamă cititorului, sugerând că a căuta cunoașterea poate duce chiar la moarte. Făcându-le pe Laura și pe Lizzie să intre în piață, Rossetti se referă și la faptul că femeile sunt distruse de atrocitatea bărbatului și de cunoștințele acestuia. Aceste exemple demonstrează clar că intenția autoarei a fost aceea  de a crea o lume a imaginilor vii cu scopul de a deturna tentația contemporanelor ei față de „Spiriduși” și fructele cunoașterii.

Imagistica acestui poem alternează de la zi la noapte. Victorienii asociau în general femeile cu fazele lunii de seninătate și puritate, în timp ce bărbații erau identificați cu forțele creatoare ale soarelui. Această percepție este puternic resimțită în calmul interior pe care îl demonstrează Laura și Lizzie. La început, femeile sunt descrise ca fiind „acoperite cu voal” și  ,,ghemuite împreună”, mici și slabe, nevoite să se sprijine una pe cealaltă. Când una se află afară, noaptea, umbrele și liniștea întunericului îi tulbură mintea, o transformă într-o persoană subjugată și slabă.

Rossetti recurge la diverse imagini ale zilei pentru a defini momentele când se petrec evenimente fericite. Fetele, înainte de căderea Laurei, sunt plasate în timpul zilei, când „amurgul nu-i bun pentru fecioare”. Totodată, Rossetti pune semnul egalității între muncile „justz” și jocurile din timpul zilei. Pentru Rossetti, soarele și lumina zilei reprezintă bunătatea și timpul propice pentru muncă. De asemenea, ea descrie și momentul zilei când nu se pot întâmpla lucruri rele. Spiridușii, pe de altă parte, apar numai noaptea, când „darul lor să nu ne vrăjească/relele lor daruri ne vor răni”. Aici, noaptea este timpul când apare imaginea monștrilor și se petrec lucruri rele. În concepția lui Rossetti, femeile care participă la activități în timpul zilei sunt mai cuminți și mai obediente decât cele care flirtează sau se plimbă cu bărbați noaptea. Imagistica tradițională asociază femeile cu ciclurile lunare, iar bărbații cu puterea soarelui. În discursul ei despre rolul femeilor în timpul zilei, Rossetti nu încearcă să schimbe aceste vederi tradiționale. Ea stabilește elementele  „fizice” propriu-zise în funcție de care trebuie  privite femeile, considerând că acestea ar trebui să stea acasă, să aibă grijă de  gospodărie și de copii. În opinia sa, nicio femeie nu ar trebui să fie văzută în timpul nopții flirtând cu „Spiridușii”. Rossetti folosește totodată ideea trecerii spre celălalt tărâm în două situații: prima, atunci când Laura a mâncat fructele dimineața și seara și a doua, când vocile Spiridușilor ajung la urechile femeilor. Aceste descrieri sugerează că acestea sunt singurele momente ale zilei când bărbații și femeile manifestă o înțelegere generală unii față de alții. Tocmai în acest moment de conexiune Laura și curiozitatea ei naivă dau de bucluc. Fata e tentată de imaginile și sunetele Spiridușilor și în acest moment începe tranziția ei spre celălalt tărâm. Când Laura intră pe teritoriul bărbaților, este deseori descrisă în contrast cu sora ei.

Rossetti folosește imagistica naturii pentru a face aluzie la căderea aproape biblică a Laurei. În acest caz, nu numai merele o tentează pe Laura să asculte cântecul de sirenă al Spiridușilor. Odată ce fructul este consumat, Laura își pierde inocența și devine bătrână și uzată. Acesta este un mesaj adresat femeilor victoriene de a nu porni pe calea cunoașterii unor lucruri pe care nu le pot înțelege. Aici, imaginea fructului reprezintă idealul cunoașterii, iar când o femeie tinde spre aceasta, încercarea îi va lăsa un gust amar. Ideea „gustului amar“ face aluzie la faptul că femeile, în societatea victoriană, erau considerate incapabile de a înțelege cunoașterea hărăzită bărbatului. Totuși, poemul sugerează din plin faptul că femeile dispun de cunoaștere sexuală.

Tennyson folosește natura pentru a descrie statutul Domniței în societate. Ea „țese zi și noapte, o plasă magică în culori vesele”. Imaginea femeii țesând noaptea face legătura cu poemul lui Rossetti în privința domeniilor bărbaților și femeilor, poetul descriind monotonia zilelor Domniței. Aici imagistica se asociază cu starea de plictiseală în care e încorsetată aceasta. Deși ea țese în timpul zilei, trebuie totuși să fie conectată la domeniul bărbaților, deoarece ceea ce țese ea este văzut indirect drept  „umbre ale lumii”. Dorința ei de a intra în această lume o duce la dispariție.

Poemul sugerează că femeile n-ar trebui să privească bărbații în față, cu excepția soților lor. Ideea în sine că blestemul morții se va abate asupra ei dacă face acest lucru  vine în sprijinul acestei credințe. Faptul că păzitorul morții, Culegătorul Sumbru, o veghează, asigurându-se că își continuă munca, constituie un element suplimentar privind pericolul iminent  care o pândește. O singură privire în oglindă și viata ei ia sfârșit. Totuși, dorința ei interioară de dragoste nu este intimidată de această amenințare.

Văzând imaginea lui Sir Lancelot în oglindă, se întoarce cu spatele și își pecetluiește soarta. Conștientă fiind că nu va putea fi niciodată împreună cu acesta, se îndreaptă spre râu să moară: „prin valul ce aleargă mereu/Lângă insula de pe râu/Plutind spre Camelot.”. Râul este simbolul pântecului mamei. Exista credința că atunci când moare cineva, omul reintră într-o stare  similară cu cea a nașterii. Râul simbolizează de asemenea și legătura între insula unde Domnița din Shalott este prizoniera viselor și dorințelor ei și Camelot, iar imaginile prevestesc cu putere moartea Domniței. În perioada victoriană există credința că, odată mort, omul se întoarce la începutul nașterii, în pântecul mamei. Imagistica legată de apă este totodată pusă în relație cu pântecul și procesul nașterii. „Valul care aleargă mereu” sugerează ideea reîntoarcerii la începuturile timpului din moment ce trece peste locuri reale ( Camelot și Insula Shalott ).

Imagistica culorilor joacă un rol important în definirea Camelot-ului ca un loc al dorinței. Roșul și albul contrastează cu nuanțele gri și mohorâte din lumea Domniței. Roșul de pe mantiile femeilor și crucea roșie de pe scutul lui Lancelot reprezintă dorința de lumină și cunoaștere, cât și pasiunea curtenească a dragostei victoriene. Zonele albe de pe scut reprezintă adevărul, credința și puritatea inimii, trei calități legate de cavalerii medievali, în timp ce albul veșmintelor Domniței simbolizează puritatea și monotonia vieții sale, aproape o condamnare la temniță.

Deși Rossetti  și Tennyson nu o spun direct, concepția lor despre femei și locul acestora în societate sunt reflectate în aceste poeme. Femeile trebuie să rămână needucate, preocuparea lor predominantă fiind legată de îngrijirea gospodăriei, de gătit și țesut. Ele trebuie să rămână pure și inocente, pătrunse de spiritul religiei și  să nu fie implicate în ritualuri nesănătoase sau de „prostituție”.

Cei doi autori nu au încercat să definească în mod direct statutul și rolul femeii în societate. Acest aspect apare în poemul lui Robert Browning, intitulat ,,Femei și trandafiri”, în care vorbitorul compară femeia ideală cu o tufă de trandafiri. Imagistica trandafirului este prezentă  peste tot pentru a indica valorile dragostei și ale pasiunii femeilor față de soții lor. Folosind imaginea trandafirului, poetul definește femeile potrivit unui punct de vedere din trecut, al unuia din prezent și sugerează cum se va schimba ideea de a fi femeie în viitor.

Femeia ideală din trecut este „Sculptată în piatră, pe paginile poetului”. Aici vorbitorul creează o bază pe care sunt definite femeile. În trecut, femeile erau considerate ca având în primul rând o valoare  estetică, ce trebuia îngrijită și considerată un lucru sacru. Femeilor nu li se permitea  „de a poseda și de a fi posedate” ceea ce le provoca o prematură ofilire. „Frunza-ți atârnă lipsită de culoare/albine nevinovate zboară peste ea “  sunt versuri ce descriu reacția bărbatului față de ofilirea spiritului femeii, iar rolul acesteia este unul plictisitor, fad și nicio albină nu e atrasă de mierea dulce a acestor trandafiri.

Imagistica sugerează dorința și pasiunea femeii victoriene pentru dragoste. Ele au un anume control asupra bărbaților și pot obține ceea ce doresc din punct de vedere sexual. Versul „Întemnițează-mi sufletul în eternități de plăcere” reafirmă această dorință a femeii de a avea putere asupra bărbatului.

Ultimele strofe iau în discuție viitorul femeilor, imaginile de aici reprezentând noile posibilități pe care le-ar putea avea femeile. Vorbitorul afirmă că femeile viitorului  vor avea  „frumusețe și o grație stranie”, vor avea aripi și că acești „trandafiri vor înflori“. Aceste imagini sugerează că femeile viitorului nu vor mai fi sub călcâiul bărbatului, că ele vor înflori și vor scăpa din captivitate. Autorul ridică o întrebare ipotetică, pe care o lasă deschisă discuției pentru viitor.

Victorienii au considerat Natura ca fiind ceva separat de societatea în care trăiau, iar folosirea imagisticii naturii în cele trei poezii menționate mai sus reflectă aceste idealuri ale lor. Ei mai credeau și în ideea că Natura trebuie să fie controlată tot așa cum gândurile femeilor trebuiau încarcerate și supuse. Mulți scriitori victorieni au încercat să distileze dorințele femeii pentru a căuta cunoaștere și putere comparându-le într-o maniera înfricoșătoare cu Natura. În ciuda încercărilor de a îndulci imaginea femeilor (de aici atributele de puritate și inocență), bărbații victorieni se temeau în același timp de a oferi putere și cunoaștere consoartelor lor, temându-se că acestea ar putea reuși mai bine decât ei înșiși, dacă ar avea ocazia să o facă.

 

 

Nr. x/200x
Strepezeli și strapazane
de Nicolae Prelipceanu

Dinu Flămând
de Adrian Popescu

Festivalul Național de Literatură Sensul iubirii la cea de-a XII-a ediție
Ioana Dinulescu

Din Jurnal (1995)
de Gabriel Dimisianu

Ultimul metafizician
de Ionel Bușe

Dimoviana (IV)
de Dan Cristea

Poeme
de Ioana DINULESCU

Râsul, tristețea și scena
de Gabriel Coșoveanu

În căutarea puterii
de Dania-Ariana Moisa

Textul ca „luminare“
de Gabriela Gheorghișor

Un roman familial
de Bucur Demetrian

Astăzi, despre cărțile de înțelepciune
de Ioan Lascu

D-ale carnavalului literaturii
de Paul Aretzu

Un roman caleidoscopic
de Petre CIOBANU

„Patriarhul“ și memoria culturală
de Ștefan VLĂDUȚESCU

Centenar Mircea Eliade

De ce să epilăm spre Vest
de Mircea GHIȚULESCU

Poeme
de Javier Bozalongo

Amandament la Zorba plăsmuitul (II)
de Maria - Gabriela CONSTANTIN

Poeme
de Olga ȘTEFAN

Poeme
de Andrei NOVAC

Relatare despre moartea mea
de Gabriel Chifu

Tradiție și originalitate
de Nicolae BALOTĂ

Kirillovnele
de Marina Țvetaieva

Cea de-a 60-a EDIȚIE A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM DE LA CANNES
Marc CHAMBOST și Cornelia CIOLAC

Ion BARBU:
de Mirela GIURA

Arte parțiale
de Horia Gârbea

Poeme
de Elisabeta PREDA

Carnet plastic
de Ema Mărculescu și Constantin Urucu

Motive ale poeziei victoriene
de Victor Olaru

Lumini de neocolit ajunse urgențe
de Henri ZALIS

Rezistența la enclavizare
de Florea MIU

Mirabila natură umană
de Paul ARETZU

Vocație poetică și ființă creatoare
de Mircea MOISA

„Clocotrism“ feminin
de Petre CIOBANU

Pictorul Ioan MIREA

Poeme
de Petruț PÂRVESCU

Poeme
de Cristian-Liviu BURADA

Este vreme…
de Daria DALIN

La vie en rose
de Valentin DASCĂLU

Animalul totemic în povestirile „ Șarpele“ de Mircea Eliade și „Lostrița” de Vasile Voiculescu
de Nicolae Petre VRÂNCEANU

Iubire și lege morală. Suferințele tânărului Werther(III)
de Ion MILITARU

Serghei ESENIN (1895 – 1925)
Traducere și prezentare de Leo BUTNARU

© 2007 Revista Ramuri